Duminica a XXIII-a din Timpul de peste An
(Anul B)
În țară străină, în ținutul Decapole, Isus a redat sănătatea unui surd care vorbea cu greu și toți ce de față au rămas peste măsură de uimiți. Mesia se afla în mijlocul lor și îi ajuta să se bucure de viață, să trăiască în comuniune cu cele create și cu ceilalți frați și să-i mulțumească Domnului pentru marea sa milostivire.
Mihai Roca | 9 septembrie 2018
Textele liturgice
Is 35,4-7a; Ps 145; Iac 2,1-5; Mc 7,31-37
Contextul
Isus în ținutul Decapole
Isus se afla în afara Palestinei. După vindecarea fiicei unei femei siro-feniciene, Evanghelia după Marcu relatează cu Isus a părăsit ținutul Tirului; trecând prin Sidon, s-a îndreptat spre Marea Galileii, dar nu s-a oprit în această zonă, ci s-a îndreptat spre teritoriul Decapole. Renumele lui Isus ajunsese și în acest teritoriu păgân și toți îl recunoșteau ca fiind marele profet din Nazaret, vindecătorul de bolnavi. Încrezători, câțiva oameni au adus în fața lui Isus un surd ce vorbea cu greu și i-au cerut să-și pună mâinile peste el. La sfârșitul pericopei, evanghelistul notează cu multă grijă următorul aspect: peste măsură de uluiți, oamenii afirmau că Isus din Nazaret le face pe toate bine, celor surzi le redă auzul, iar pe cei muți îi face să vorbească.
Isus este Mesia. El îi face pe surzi să audă, iar pe muți îi face să vorbească.
La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență grija față de darul vieții.
- În prima lectură, autorul sacru rostește un oracol în care vestește celor slabi de inimă că Domnul, Dumnezeul lor, vine să-i mântuiască: „Atunci se vor deschide ochii orbilor şi urechile surzilor se vor destupa. Atunci șchiopul va sări ca un cerb şi limba celui mut va striga de bucurie. Căci vor țâșni ape în pustiu şi râuri în stepă”.
- În a doua lectură, apostolul Iacob le cere mai întâi fraților săi în credință să nu admită părtinirile, iar apoi îi îndeamnă: „Ascultați, frații mei iubiți! Oare nu i-a ales Dumnezeu pe cei săraci în ochii lumii, dar bogați în credinţă, ca moștenitori ai împărăției pe care el a promis-o celor care îl iubesc?”.
- În evanghelie, Marcu relatează vindecarea făcută de Isus în ținutul Decapole și menționează reacția mulțimilor: „Toate le-a făcut bine; chiar şi pe surzi îi face să audă şi pe muți să vorbească”.
Perspectiva
„Un surd”, „éffata”, „toate le-a făcut bine”
1. „I-au adus un surd care vorbea cu greu şi l-au rugat să-şi pună mâna peste el”
Isus se afla dincolo de Galileea, în partea de sud-est, în ținutul Decapole. În această regiune locuită de diferite populații el era deja cunoscut, iar oamenii vorbeau despre tot ceea ce el făcuse pentru cei bolnavi și nevoiași din țara lui Israel și din ținutul Tirului și al Sidonului. Isus din Nazaret – cel care poate să-i vindece pe cei orbi și pe cei surzi, pe cei șchiopi și pe cei muți – se afla chiar în mijlocul lor, și nimeni nu lăsa desigur să-i scape ocazia de a vorbi cu el și de a-i aduce la el pe cei bolnavi și pe cei dragi.
Câțiva oameni au adus la Isus pe un concetățean surd ce vorbește cu greu și i-au cerut să invoce asupra lui binecuvântarea divină. Prietenul lor nu auzea și nici nu vorbea bine, dar ei știau deja că în alte localități Isus îi vindecase pe cei care sufereau de astfel de boli. Încrezători că vor fi ascultați, ei credeau că Isus are puterea de a-l vindeca pe prietenul lor.
2. „Luându-l la o parte din mulțime, i-a pus degetele în urechi şi, cu salivă, i-a atins limba. Apoi, ridicându-şi ochii spre cer, a suspinat şi a zis: „Éffata!”, care înseamnă „Deschide-te!”
Isus le-a ascultat rugămintea oamenilor care l-au însoțit pe omul surd și bâlbâit. Dar aflându-se într-o țară străină, avea parcă o anumită reținere. Oare ce vor spune cei prezenți despre faptele și cuvintele lui? L-a dus așadar deoparte pe cel bolnav – ocrotindu-l de privirile curioase ale mulțimii –, i-a pus degetele în urechi și i-a atins limba cu salivă. Privind apoi spre cer – implorând milostivirea lui Dumnezeu – a suspinat și i-a spus celui bolnav: „Deschide-te”.
Și cel surd și bâlbâit s-a vindecat pe loc. Minunea nu s-a împlinit însă prin atingerea urechilor și a limbii, ci prin cele trei gesturi tainice făcute de Isus: ridicarea ochilor spre cer, suspinul profund și cuvântul rostit. Gesturile lui Isus au avut un efect miraculos imediat: urechile s-au deschis și limba s-a dezlegat, iar omul auzea bine și vorbea corect.
3. „Peste măsură de uluiți, spuneau: «Toate le-a făcut bine; chiar şi pe surzi îi face să audă şi pe muți să vorbească»”
Evanghelistul Marcu notează reacția celor prezenți și cuvintele rostite de aceștia după vindecarea făcută de Isus. Toți au rămas peste măsură de uluiți și își spuneau: „Isus le-a făcut pe toate bine. Prin gesturile sale, cei orbi își recapătă vederea, cei surzi își redobândesc auzul, cei șchiopi umblă și cei muți vorbesc”. Ei auziseră de marii profeți de altă dată, din Țara lui Israel, care profețiseră despre sosirea unui om deosebit, numit Mesia sau Fiul Omului, și nu le venea să creadă că chiar ei ar fi putut să trăiască timpul sosirii acestuia. Învățătorul din Nazaret era acel om venit de la Dumnezeu.
Oamenii din ținutul Decapole au văzut cum timpurile mesianice se împlineau odată cu prezența lui Isus în mijlocul lor. Și ei au înțeles că Dumnezeu și-a îndreptat privirea spre ei și că orice om, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, este chemat să-și trăiască viața din plin. Iar acest fapt este minunat. Orice om, fără nicio deosebire, se naște pe acest pământ pentru a se bucura de viață: pentru a trăi în libertate și în comuniune cu ceilalți frați și pentru a cânta faptele minunate ale lui Domnului.
Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule, care l-ai trimis pe Fiul tău
pentru a ne răscumpăra
şi a ne face copiii tăi adoptivi,
te rugăm, privește cu bunătate la fiii iubirii tale
şi dăruiește-le tuturor celor care cred în Cristos
libertatea adevărată şi moștenirea veșnică”.
Gândurile mele
Isus este Mesia. El pe toate le-a făcut bine și a redat oricărui om bucuria de a-și trăi viața.
Orice om, fără nicio deosebire, se naște pe acest pământ pentru a se bucura de viață, trăind în libertate și în comuniune cu ceilalți frați și cântând faptele minunate ale lui Dumnezeu.
