Veronica Antal este al șaselea român declarat fericit de către Biserica Catolică şi prima femeie româncă, prima tânără româncă şi primul laic român ridicat la cinstea altarelor.
Veronica a fost ridicată la cinstea altarelor în cadrul Sfintei Liturghii din ziua de sâmbătă, 22 septembrie 2018, ora 11:00, la Nisiporeşti (Neamț), în cadrul căreia a avut loc ritul de beatificare. Liturghia a fost prezidată de cardinalul Angelo Becciu, prefect al Congregației pentru Cauzele Sfinților și celebrată alături de episcopul de Iași, mons. Petru Gherghel, episcopul auxiliar de Iași, mons. Aurel Percă, nunțiul apostolic în România și Republica Moldova, mons. Miguel Maury Buendìa, arhiepiscopul mitropolit de București, mons. Ioan Robu și alți episcopi și delegați ai acestora din țară și străinătate.
La distinsa ceremonie a participat ministru general al Ordinului Fraților Minori Conventuali, părintele Marco Tasca, împreună cu membrii Definitoriului General, reprezentanți ai congregațiilor și institutelor de viață consacrată masculine și feminine, preoți din țară și străinătate, membri ai Provinciei „Sfântul Iosif” a Fraților Minori Conventuali din România, credincioși din întreaga țară, reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe și oficialități civile.
Împreună, păstori de suflete și credincioși au adresat laude lui Dumnezeu și au cântat pentru prima dată Imnul dedicat fericitei Veronica: „Au înflorit iar în Moldova crinii”.
Alături de Ieremia Valahul (1983), primul fericit român, călugăr franciscan capucin din Moldova, mort în anul 1625, în Napoli (Italia), Veronica Antal se bucură acum de cinstea recunoscută persoanelor sfinte.