Duminica a XXVI-a din Timpul de peste An
(Anul B)

Isus s-a poziționat în favoarea fiecărui om și a afirmat că este al tuturor. Fără a face absolut nicio distincție, el a preferat să se situeze de partea celor mici și a celor care nu aveau un renume în comunitate, chemându-i în același timp pe toți trăiască evanghelia din plin.

Mihai Roca  |  27 septembrie 2018

Textele liturgice

Num 11,25-29; Ps 16; Iac 5,1-6; Mc 9,38-43.45.47-48

Contextul

Pentru sau împotriva lui Isus
Evanghelia îl prezintă pe Isus la Cafarnaum în compania discipolilor săi, cărora le încredințează două învățături de bază: este mai mare cel care slujește; grija față de cei mici este unitatea de măsură pentru intrarea în împărăția lui Dumnezeu. În acest context, evanghelistul Marcu descrie singurul moment în care Ioan vorbește cu Isus în numele celor doisprezece. După ce i-a prezentat lui Isus faptul că l-au văzut pe unul care alunga diavoli în numele lui, Ioan i-a spus Învățătorului său că acel fapt nu era de tolerat; fiind toți de față, au intervenit imediat și l-au oprit pe acel om de a mai invoca numele sfânt, deoarece nu făcea parte din grupul lor. Isus va interveni, va corecta mentalitatea greșită a discipolilor săi și le va da mai multe învățături atât cu privire criteriile necesare pentru a forma o comunitate și pentru a avea grijă de cei mici și neajutorați, cât și cu privire la modul de a  trăi cu adevărat în spiritul evangheliei.
Isus este Învățătorul. El acordă timp formării discipolilor săi.

La izvoarele credinței

Textele liturgice scot în evidență tema apartenenței la comunitatea de credință.

• În prima lectură, autorul sacru relatează despre revărsarea Duhului lui Dumnezeu asupra celor șaptezeci de bătrâni ai poporului, subliniază coborârea Duhului asupra lui Eldad și Medad și accentuează cuvintele adresate de Moise lui Iosue: „Ești tu gelos pentru mine? De-ar fi tot poporul Domnului profeţi! Şi de-ar pune Domnul duhul său peste ei!”.
• În a doua lectură, Iacob vorbește despre riscul bogățiilor, amintește de exploatarea lucrătorilor și a celor neajutorați și le reproșează creștinilor bogați din comunitate: „Voi aţi trăit pe pământ în lux şi în plăceri; v-aţi îngrăşat inimile pentru ziua tăierii. L-aţi osândit şi l-aţi ucis pe cel drept, iar el nu vi s-a împotrivit”.
• În evanghelie, Isus corectează mentalitatea greșită a discipolilor față de persoana sa, menționează importanța angajamentului față de evanghelie și subliniază grija față de cei mici: „Oricine scandalizează pe unul dintre aceştia mai mici care cred în mine, ar fi mai bine pentru el dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară trasă de măgar şi ar fi aruncat în mare”.

Perspectiva

„Ioan”, „sunteți ai lui Cristos, „cred în mine”

1. „Ioan i-a zis lui Isus: «Învăţătorule, am văzut pe unul care alunga diavoli în numele tău şi i-am interzis, pentru că nu ne urmează»”
Acesta este singurul caz în care Ioan, fiul lui Zebedeu, a vorbit în numele întregului grup al celor doisprezece. Frate cu Iacob și unul dintre primii patru discipoli chemați de Isus, Ioan se distingea clar de ceilalți discipoli prin ambiția sa. Este renumit faptul că își câștigase chiar numele de „fiul tunetului”. Ioan i-a povestit lui Isus că, fiind împreună cu ceilalți discipoli, când l-au văzut pe unul care scoatea diavoli în numele său, l-au oprit imediat. Nu putea să înțeleagă cum ar fi putut un străin să-i alunge pe diavoli în numele lui Cristos, dacă nu îl cunoștea, nu-l urma și nici nu credea în el.

Evanghelistul notează faptul că Isus a sancționat imediat și atitudinea greșită a discipolilor, și mentalitatea restrictivă a acestora. În realitate, cei doisprezece nu puteau să fie stăpâni peste numele lui Isus și peste puterile sale supranaturale. Ei nu puteau să aibă o prerogativă exclusivă asupra mesajului evangheliei. Vestirea evangheliei și mântuirea erau de fapt opera lui Isus, Învățătorul lor.

2. „Oricine vă va da să beţi un pahar cu apă în numele meu, pentru că sunteţi ai lui Cristos, adevăr vă spun, nu-şi va pierde răsplata!”
Isus a considerat că un simplu gest de simpatie sau de solidaritate – un pahar cu apă, primirea celuilalt, un gest de pomană – făcut în numele său față de cei care îl urmau era suficient pentru a obține răsplata în împărăția lui Dumnezeu. El valida astfel un criteriu esențial pentru noua comunitate de credință: chiar şi cele mai mici faptele împlinite cu iubire și în numele lui Cristos sunt semne clare ale credinței în el.

De-a lungul drumului spre Ierusalim, Isus nu va înceta să le spună discipolilor că faptele lor mici și aparent neînsemnate, cele de zi cu zi, chiar aceste fapte devin o dovadă a iubirii lor față de aproapele. Și dacă în aproapele ei îl vor întâlni pe el, Învățătorul lor, deoarece a ales să fie prezent pentru totdeauna în mijlocul celor mici, atunci faptele lor vor valora foarte mult înaintea lui Dumnezeu.

3. „Oricine scandalizează pe unul dintre aceştia mai mici care cred în mine, ar fi mai bine pentru el dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară trasă de măgar şi ar fi aruncat în mare”
La școala Învățătorului său, Ioan a ajuns să recunoască privirea iubitoare a lui Isus față de toți, chiar și față de cei care nu făceau parte din grupul restrâns al celor care îl urmau. El va mărturisi mai târziu că Isus a ales să fie de partea celor mici și neînsemnați și că toți cei din comunitate erau chemați să dea un exemplu bun. Atitudinea negativă, exemplul rău și disprețul față de cei mici și săraci sunt o sursă de păcat și un scandal care îndepărtează de Dumnezeu. Adevăratul discipol nu dă scandal în fața celor mici și nici nu face compromisuri în alegerea sa de credință, ci îndepărtează imediat tot ceea ce este infectat (mâna, piciorul, ochiul) dacă îi este motiv de păcat și îi amenință viața, dacă îi întunecă credința și îl îndepărtează de răsplata împărăției lui Dumnezeu.

Istoria va consemna faptul că vestirea evanghelie s-a realizat prin intermediul discipolilor, însă va menționa că această vestire nu a fost opera lor exclusivă: același Duh Sfânt care a lucrat prin intermediul apostolilor a fost prezent și în viața tuturor acelora care au trăit în sintonie cu mesajul adus de Isus. De asemenea, va sublinia că același Duh va sufla întotdeauna și pretutindeni, va chema și va trimite mereu noi discipoli și îi va chema pe toți oamenii la o viață mai bună.

Pentru ca viața să fie trăită

(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule, care îți dezvălui atotputernicia
mai ales prin milă şi iertare, te rugăm,
revarsă necontenit harul tău asupra noastră,
pentru ca, grăbindu-ne în întâmpinarea făgăduinţelor tale,
să ne facă părtași de bunurile cerești”.

Gândurile mele

Faptele mici împlinite cu iubire și în numele lui Isus sunt semne clare ale credinței în el.
Atitudinea negativă, exemplul rău și disprețul față de cei mici sunt o sursă de păcat și un scandal care îndepărtează de Dumnezeu.