Duminica a XXIX-a din Timpul de peste An (Anul B)

Se apropiau deja de Ierusalim, iar Iacob și Ioan, doi dintre cei doisprezece discipoli, își doreau să ocupe o poziție privilegiată alături de Învățătorul lor. Nici măcar nu-și imaginau ce le-ar fi putut rezerva zilele următoare, dar vor descoperi cât de curând.  Calea Învățătorului lor era calea slujirii prin excelență.

Mihai Roca  |  21 octombrie 2018

---

Textele liturgice

Is 53,10-11; Ps 32; Evr 4,14-16; Mc 10,35-45

Contextul

Isus urcă la Ierusalim
Isus se apropia de Ierusalim, mergând înaintea unui grup de discipoli tot mai îngrijorați pentru ziua de mâine. Preocupat de teama ce-i cuprinsese, Isus i-a luat deoparte pe cei doisprezece și le-a vorbit despre ceea ce i se va întâmpla peste puțin timp în orașul sfânt. Şi deşi le dezvăluia pentru a trei oară misterul suferinței, morții și învierii sale, reacția discipolilor va fi imprevizibilă și de data aceasta. Doi dintre ei, frații Iacob și Ioan, îi vor cere Învățătorului să stea unul la dreapta și altul la stânga în gloria sa, adică să ocupe primele locuri în împărăția lui Dumnezeu. Nu este greu de imaginat ce s-a întâmplat apoi între Isus și cei doi discipoli care nu reușeau să înțeleagă nici misterul morții și al învierii vestit puțin mai înainte, nici misterul împărăției lui Dumnezeu. Isus le va spune clar că Fiul Omului nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare. Dacă doresc să devină mari și să ocupe primele locuri, nu vor avea altă cale de urmat decât cea a slujirii.
Isus este Fiul Omului. El a venit ca să slujească și să-și dea viața ca preț de răscumpărare.

La izvoarele credinței

Textele liturgice scot în evidență tema slujirii.

• În prima lectură, autorul sacru afirmă că slujitorul Domnului se va oferi pe sine ca jertfă pentru vinovăție, iar apoi profețește în numele Domnului: „Din truda sufletului său va vedea şi va fi satisfăcut în cunoașterea lui; slujitorul meu cel drept îi va îndreptăți pe mulţi şi va lua asupra sa păcatele lor”.
• În a doua lectură, autorul îi îndeamnă pe frații săi să fie tari în mărturisirea credinței și să se apropie cu toată încrederea de tronul harului, având înainte figura marelui preot, Isus Cristos, iar apoi conclude: „Căci nu avem un mare preot care să nu poată suferi împreună cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul care a fost încercat în toate asemenea nouă, în afară de păcat”.
• Evanghelia prezintă dialogul dintre Isus și doi dintre discipolii săi, Iacob și Ioan, subliniind exemplul Fiului Omului și invitația lui Isus: „Cine vrea să devină mare între voi să fie sclavul vostru şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul tuturor! Pentru că nici Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viața ca răscumpărare pentru mulţi”.

Perspectiva

„Fă-ne să stăm”; „potirul pe care-l beau eu”, „servitorul tuturor”

1. „Fă-ne să stăm unul la dreapta şi altul la stânga ta în gloria ta!”
Iacob și Ioan, fiii lui Zebedeu, se aflau printre primii discipoli chemați de Isus. Verișori buni cu Isus, își câștigaseră prin tenacitatea lor supranumele de „fiii tunetului”. Am putea spune că, împreună cu Petru, ei formau grupul restrâns al discipolii privilegiați, prezenți întotdeauna la momentele mai deosebite din viața lui Isus. În timp ce urcau la Ierusalim, cei doi frați au profitat de poziția lor în grupul discipolilor și i-au spus lui Isus: „Învățătorule, vrem să ne îndeplinești o rugăminte”. Isus nu a răspuns imediat la cererea lor destul de categorică și plină de ambiții, ci a încercat să vadă mai bine intențiile pe care le aveau cei doi. Oare și ei rămăseseră orbi și surzi, nici ei nu au înțeles încă nimic din ceea ce tocmai le prevestise cu privire la ceea ce se va întâmpla peste puțin timp la Ierusalim? Nu erau și ei prezenți atunci când a prezis misterul suferinței, morții și învierii Fiului Omului? La ce se gândeau oare Iacob și Ioan atunci când își doreau să fie mari și să ocupe primele locuri alături de Învățătorul lor?

Cei doi frați asistaseră la schimbarea la față a lui Isus pe Tabor și auziseră învățăturile lui Isus despre judecata popoarelor de la sfârșitul timpurilor, iar cu numai câteva clipe mai înainte au auzit și ei vestea învierii Învățătorului lor. Dar își doreau acum își doreau să se asigure că vor fi cel mai aproape de Isus și că vor obține o poziție privilegiată, locurile de conducere și un primat în grupul celor doisprezece. Voiau practic să ocupe locurile speciale, la dreapta și la stânga lui Isus, primele locuri în împărăția lui Dumnezeu. Pare ceva de necrezut! După toate cele trăite și auzite alături de Învățătorul lor, cei doi discipoli mai aveau încă în minte imaginea unui Mesia-rege eliberator și puternic. Cum era oare posibil ca ei să nu fi înțeles că Isus, chiar în acele zile, avea să împlinească întocmai misterul Slujitorului Domnului și al Fiului Omului anunțat de profeți?

2. „Nu știți ce cereți. Puteţi să beți potirul pe care-l beau eu sau să vă botezați cu botezul cu care eu sunt botezat?”
Isus nu a dat curs imediat cererii formulate de Iacob și Ioan. Un răspuns pozitiv ar fi condus la acordarea unui privilegiu numai acestor doi discipoli. În fața dificultății discipolilor de a-i înțelege calea, Isus le-a vorbit mai întâi despre un potir pe care trebuie să-l bea și despre un botez pe care trebuie să-l primească peste numai câteva zile. Potirul și botezul erau o imagine a aceluiași mister pascal prevestit cu puțin timp mai înainte.

Iacob și Ioan erau ei oare în stare să-l însoțească până la sfârșit pe Isus, mergând pe aceeași calea a slujirii și a sacrificiului, erau ei pregătiți să bea din același potir și să primească același botez? Erau ei capabili să să se apropie de pragul morții împreună cu Învățătorul lor și să împărtășească împreună cu el aceeași soartă destăinuită cu puțin timp înainte? „Putem”, au răspuns imediat cei doi discipoli temerari. Și pentru că se simțeau legați de Învățătorul lor cu o strânsă prietenie, doreau să fie solidari cu el până la sfârșit. În acel moment, văzând că erau gata să se sacrifice pentru evanghelie, Isus a acceptat disponibilitatea celor doi, dar nu le-a alimentat nicio speranță cu privire la ocuparea primelor locuri în împărăția lui Dumnezeu. Primele locuri erau desemnate numai de Tatăl ceresc.

3. „Cine vrea să devină mare între voi să fie sclavul vostru şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul tuturor!”
Iacob și Ioan vor înțelege taina ascunsă a potirului și a botezului despre care le vorbise Isus. Ei vor înțelege totul, dar numai după moartea și învierea Învățătorului lor, și numai cu ajutorul harului Duhului Sfânt. Prin potirul pe care trebuia să-l bea și prin botezul pe care trebuia să-l primească, Isus  indicase atât patima și moartea sa, cât și judecata divină a celor păcătoși. Potirul și botezul indicau chiar misterul lui Isus, Fiul Omului, mister împlinit în toate de slujitorul Domnului; se refereau la calea crucii, la calea aceluia care a voit să devină slujitorul tuturor pentru ca să plătească prețul de răscumpărare pentru cei mulți.

Iacob și Ioan vor urma și ei calea Învățătorului lor: primul va fi ucis pentru credință, iar al doilea va îndura persecuțiile. Nu vor mai exista pretenții de întâietate sau de privilegii în comunitățile lor de credință: vor înțelege toți că pot să ajungă la glorie numai parcurgând calea crucii, trecând prin suferință și moarte. Iacob și Ioan vor mărturisi cu toată viața lor că mijlocul prin care se obțin primele locuri în împărăția lui Dumnezeu este total diferit de cel propus în împărățiile acestei lumi. Acest mijloc este calea slujirii prin excelență.

Pentru ca viața să fie trăită

(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule atotputernic şi veșnic,
dă-ne, te rugăm, harul
să voim întotdeauna ceea ce voiești tu
şi să-i slujim măririi tale cu inimă neîmpărțită”.

Gândurile mele

Calea slujirii este mijlocul prin care se obțin primele locuri în împărăția lui Dumnezeu
Potirul și botezul sunt o imagine a misterului suferinței și al morții lui Isus.