Pomenirea Credincioșilor Răposați I (02 noiembrie)

Chiar la Cafarnaum, le-a fost destăinuită mulțimilor și discipolilor această mare revelație: Tatăl ceresc i-a încredințat Fiului său, Isus Cristos, un popor care va deveni noul popor ales; oricine îl vede pe Fiul și crede în el devine părtaș la viața veșnică a fericiților din cer.

Mihai Roca  |  02 noiembrie 2018

---

Textele liturgice

Iob 19,1.23-27a; Ps 26; Rom 5,5-11; In 6,37-40

Contextul

Discursul despre pâinea vieții
După minunea înmulțirii pâinilor și după semnul umblării pe mare a lui Isus, Evanghelia după Ioan prezintă marele discurs despre pâinea vieții. Isus se afla la Cafarnaum împreună cu discipolii săi. Celor care au mâncat cu o zi mai înainte din pâinea binecuvântată și care îl caută acum pentru a mai primi pâine, cât și discipolilor care au trecut prin năvala furtunii și prin teama nopții în timpul traversării lacului Genezaret, Isus le spune că Tatăl i-a încredințat lui pe toți aceia care sunt chemați să se mântuiască. Tatăl ceresc este cel care dă pâinea cea vie prin Fiului Omului, adică prin Cristos. Folosind un limbaj mistic, Isus face mai întâi legătura dintre persoana sa și simbolismul pâinii, iar apoi afirmă că el este pâinea coborâtă din cer, ca dar al Tatălui ceresc și rod al muncii omului. În centrul mesajului lui Isus se află coborârea sa din cer cu scopul de a face voința Tatălui, care constă în dăruirea vieții veșnice și în învierea în ziua de pe urmă a tuturor acelora care l-au căutat, l-au văzut și au crezut în Fiul lui Dumnezeu, mâncând din pâinea vieții.
Isus este Fiul Omului. El spune despre sine că este pâinea vieții, coborâtă de la Tatăl.

La izvoarele credinței

Textele liturgice scot în evidență legătura dintre pâinea vieții și viața veșnică.

• În prima lectură, Iob mărturisește credința în înviere și, cerând ca vorbele sale să fie scrise pentru totdeauna într-o carte și să fie săpate în piatră cu un condei de fier sau de plumb, spune: „Eu știu că răscumpărătorul meu este viu şi că, în cele din urmă, se va ridica peste țărână. După ce îmi vor roade această piele a mea, fără carnea mea îl voi vedea pe Dumnezeu. Eu însumi îl voi vedea şi ochii  mei vor privi, şi nu altcineva”.
• În a doua lectură, Paul vorbește creștinilor din Roma despre încrederea în Dumnezeu și afirmă faptul că reconcilierea de acum cu Dumnezeu este garanția mântuirii de pe urmă: „Dumnezeu şi-a arătat iubirea față de noi prin faptul că, pe când eram încă păcătoși, Cristos a murit pentru noi. Aşadar, cu atât mai mult acum, când suntem justificați prin sângele lui, vom fi mântuiți prin el”.
• În evanghelie, Isus spune mai întâi mulțimilor că s-a coborât din cer pentru a face voința Tatălui ceresc, iar apoi subliniază: „Aceasta este voința celui care m-a trimis: să nu se piardă nimeni dintre cei pe care mi i-a dat de la el, ci să-i învii în ziua de pe urmă”.

Perspectiva

„Va veni la mine”; „voința celui care m-a trimis”; „viața veșnică”

1. „Isus le-a spus mulțimilor: «Tot ce-mi dă Tatăl va veni la mine»”
Pe țărmul de est al lacului Genezaret, aproape de Betsaida, multă mulțime participase la minunea înmulțirii pâinilor înfăptuită de Isus. Discipolul Ioan mărturisește că, în acea seară, Isus a săturat în mod miraculos cinci mii de bărbați, în afară de femei și copii. Fuseseră așadar foarte mulți. Printre cei care au mâncat din pâinea binecuvântată și din pești se aflau foarte mulți credincioși din Galileea, care urmau să traverese Perea pentru a participa la sărbătoarea Paștelui, la Ierusalim.

În zorii zilei următoare, împreună cu discipolii săi, Isus a debarcat la Cafarnaum. Între timp, mulțimea îl căuta cu insistență pe Isus și, negăsindu-l la locul minunii înmulțirii pâinilor, nici în împrejurimile localității Betsaida, s-a îndreptat spre Cafarnaum, spre locul în care știa că Isus locuia de obicei. Practic, lumea voia nu numai să vadă minuni și să-l asculte în continuare pe Isus, ci mai ales să primească pâine binecuvântată de la el. Unii dintre cei care mâncaseră din cele cinci pâini de orz căutau să-l proclame pe Isus rege, însă el nici nu voia să audă de așa ceva, deoarece misiunea lui era cu totul alta. El le destăinuise deja că a venit în mijlocul lor pentru a avea grijă de toți aceia pe care îi i-a încredințat Tatăl ceresc.

2. „M-am coborât din cer nu ca să fac voința mea, ci voința celui care m-a trimis”
Evanghelia subliniază faptul că Isus a revelat mulțimii ceva din marele mister al identității și al misiunii sale. Dacă lui Nicodim îi spusese că el este „Fiul Omului coborât din cer”, iar cu puțin mai înainte, în împrejurimile cetății Betsaida, i s-a prezentat în mod simbolic mulțimii ca „pâinea care s-a coborât din cer”, la Cafarnaum Isus a renunțat la orice formă de limbaj simbolic și le-a spus clar celor prezenți că el însuși „s-a coborât din cer”.

Isus a destăinuit oamenilor adunați să-l asculte că el se află în mijlocul lor nu pentru a face voința sa, ci voința celui care l-a trimis, a Tatălui ceresc. El a primit misiunea de avea grijă de toți aceia pe care Tatăl îi încredințează lui și pe care îi atrage spre el, spre Cristos, cu scopul de a-i mântui. Isus spunea pe față mulțimii că el este al tuturor și că nu respinge pe nimeni, că este gata să primească și să protejeze pentru totdeauna pe toți cei care vin la el.

3. „Aceasta este voința Tatălui meu: oricine îl vede pe Fiul şi crede în el să aibă viața veșnică”
În acele zile, la Cafarnaum, discipolii și oamenii adunați ca să-l asculte pe Isus au auzit de pe buzele lui că voința Tatălui ceresc este ca toți cei care i-au fost încredințați să fie în grija sa. Discipolul Ioan a mărturisit că Isus se găsea în mijlocul lor pentru a împlini voința Tatălui ceresc, adică de a nu pierde pe niciunul dintre cei care i-au fost încredințați și de a-i învia în ziua de pe urmă pe toți cei aleși. Oricine îl vede pe Fiul și crede în el are viața veșnică încă de pe acum, iar acest dar al vieții veșnice va fi complet numai la sfârșit, la învierea de pe urmă.

Locuitorii din Galileea și toți cei care l-au văzut pe Isus cu ochii lor la Cafarnaum și-au creat o anumită imagine despre el, însă nu au reușit încă să-l recunoască în persoane lui Isus din Nazaret pe Fiu al lui Dumnezeu. Îl căutau pe Isus cu un anumit interes, pentru a mai vedea minuni și pentru a-i mai cere pâine. De altfel, în acel moment al activității sale publice, cum ar fi putut ei să-l contemple cu ochii credinței pe Isus, să-l recunoască drept Fiul Omului și ca pâine vie coborâtă din cer? Cu siguranță, pentru cei care au trăit acele zile memorabile la Betsaida și la Cafarnaum, a fost foarte greu și să descopere care era adevărata identitate a lui Isus din Nazaret, și să-i înțeleagă misiunea primită de la Tatăl ceresc. Doar mai târziu, după evenimentul Isus Cristos, mulți oameni vor descoperi cine era Isus din Nazaret și își vor mărturisi credința în el.

Pentru ca viața să fie trăită

(Rugăciunea zilei)
„Ascultă cu bunătate, Doamne, rugăciunile noastre:
sporește în noi credința
în Fiul tău înviat din morți
şi întărește-ne speranța
în învierea slujitorilor tăi răposați”.

Gândurile mele

În acele zile, la Cafarnaum, discipolii și oamenii adunați ca să-l asculte pe Isus au auzit de pe buzele lui că voința Tatălui ceresc este ca toți cei care i-au fost încredințați să fie în grija sa.

Discipolul Ioan a mărturisit că Isus se găsea în mijlocul lor pentru a împlini voința Tatălui ceresc, adică de a nu pierde pe niciunul dintre cei care i-au fost încredințați și de a-i învia în ziua de pe urmă pe toți cei aleși.