Duminica a XXXII-a din Timpul de peste An
Anul B
Gestul văduvei din Templu cuprindea înțelesuri pe care discipolii și primii creștini le vor putea înțelege doar cu ajutorul harului Duhului Sfânt. Era un gest care exprima credința puternică a celor simpli și săraci și care învăluia marele mister pe care Isus avea să-l împlinească în acele zile la Ierusalim.
Mihai Roca | 11 noiembrie 2018
Textele liturgice
1Re 17,10-16; Ps 145; Evr 9,24-28; Mc 12,38-44
Contextul
Isus este în Templul din Ierusalim
Isus se găsea la sfârșitul activității sale publice (Mc 11,1-12,44). Chiar în ultimele zile petrecute în cetatea Sfântă a Ierusalimului și în Templu, el a participat la evenimente foarte intense și pline de conflicte, printre care mai renumite sunt alungarea vânzătorilor din templu și disputele cu autoritățile religioase, cu fariseii, irodienii, saduceii şi cărturarii. Pe de o parte, textul evidențiază ultimele cuvinte critice adresate de Isus cărturarilor avizi de îmbogățire necinstită și dornici de a-și arăta generozitatea; aceste cuvinte marchează atât ruptura totală dintre Isus și mai marii de la Ierusalim, cât și ultimele remarci făcute de Isus înainte de discursul escatologic. Pe de altă parte, textul subliniază comportamentul sincer, discret și umil al unei văduve sărace. Aflându-se în fața visteriei Templului, în locul în care se aduceau ofrandele pentru întreținerea Templului, organizarea cultului și pentru cei săraci, Isus a îndreptat atenția discipolilor spre gestul făcut de o văduvă săracă, spre oferta singurilor bănuți pe care aceasta îi mai avea, spre strictul necesar pentru viață (Mc 12,41-44).
Isus este Fiul Omului. El dă ca exemplu gestul unei văduve sărace.
La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență bunătatea lui Dumnezeu și generozitatea celor săraci
- Prima lectură prezintă călătoria profetului Ilie la Sarepta, în Siria, elogiază gestul unei văduve sărace și relatează minunea făcută de Domnul în favoarea slujitorului său și a celor săraci: „Femeia a mers să facă ceea ce i-a cerut Ilie; şi multă vreme profetul, ea însăși şi fiul ei au avut ce mânca. Făina din vas nu s-a terminat şi uleiul din urcior n-a scăzut, așa cum a vorbit Domnul prin gura lui Ilie”.
- Autorul Scrisorii către Evrei elogiază jertfa totală a lui Isus Cristos: „Acum – la împlinirea timpurilor – Cristos a venit ca să distrugă păcatul, jertfindu-se o dată pentru totdeauna”.
- În evanghelie, Isus le dă ca model discipolilor gestul unei văduve sărace, spunându-le: „Vă spun adevărul: această văduvă săracă a pus în casetă mai mult decât toți ceilalți.Căci toți au pus din ceea ce aveau de prisos; pe când ea, cu toată sărăcia ei, a dat tot ce avea: strictul necesar pentru viață”.
Perspectiva
„O văduvă săracă”; „a pus în casetă”, „strictul necesar pentru viață”
1. „A venit şi o văduvă săracă şi a pus două monede mici”
Isus se găsea la Ierusalim, în Templu, spre sfârșitul activității sale publice. Sărac printre cei mai săraci și umil printre cei din urmă, peste doar câteva zile, se va oferi pe sine ca jertfă de seară și va accepta cea mai profundă umilire, ducând la îndeplinire opera încredințată de Tatăl ceresc. Înainte de ceasul crucii, însă, Isus dorea să stea cât mai mult timp posibil în locul sacru prin excelență, în Templu.
Evanghelistul Marcu descrie în detaliu momentul observat de Isus chiar în fața visteriei Templului. La pelerini ce treceau prin acel loc, i-au atras atenția lui Isus două atitudini contrastante: gestul ostentativ și plin de orgoliu al scribilor și ofranda umilă a unei văduve sărace. În timp ce primii erau îmbrăcați în haine luxoase și țineau să fie văzuți și apreciați de cei din jur pentru bogăția și generozitatea lor, cea din urmă s-a strecurat cu discreție și a lăsat să alunece în caseta ofrandelor doi bănuți, renunțând astfel la tot ceea ce avea pentru trai.
Scribii făceau parte dintr-un grup bine organizat și educat, dar ostil lui Isus chiar de la începutul activității sale publice (cf. Mc 3,22-30); ei s-au evidențiat ca adevărați adversari ai vestirii evanghelie și vor fi tot ei aceia care vor organiza complotul care va duce la condamnarea lui Isus (Mc 14,1). Asociați ai preoților de la Templu și ai bătrânilor poporului, experți atât în aplicarea Legii, cât și în citirea și încheierea contractelor și a actelor administrative, îndeplineau dublul rol de avocați și de teologi.
2. „Vă spun adevărul: această văduvă săracă a pus în casetă mai mult decât toți ceilalți”
Două comportamente contrastante sunt observate cu atenție şi descrise în amănunțime de Isus. Cu siguranță, Isus voia mai întâi să-i pună în gardă pe discipoli cu privire la două atitudini negative cu consecințe morale grave: trufia și ipocrizia. Remarca lui Isus cu privire la aceste două atitudini fariseice nu erau nicicum o noutate, numai că acum erau etalate în total dispreț față de locul sacru și față de pelerinii săraci veniți la Ierusalim din tot Israelul. Îmbrăcați luxos cu haine lungi, un fel de stole sau șaluri care ajungeau până la pământ, scribii căutau să fie admirați, apreciați și respectați, inclusiv în Templu, unde se rugau în public și făceau oferte bogate în văzul tuturor.
Ofertele pelerinilor erau destinate întreținerii Templului și plătirii taxelor, cât și întrajutorării celor săraci sau alor intenții pioase. Văduva săracă s-a apropiat și ea pentru a se ruga și pentru a împlini datinile religioase. Din locul destinat femeilor, ea a urcat cele cincisprezece scări care duceau în locul rezervat bărbaților, iar aici a oferit preotului două monede mici, pe care acesta le-a pus apoi în caseta pentru jertfele aduse lui Dumnezeu.
Notează evanghelistul că Isus a văzut gestul văduvei sărace: oferta celor doi bănuți – monedele cele mai mici în circulație la romani, în valoare de 12 grame de aramă, aproximativ 20 de bani (0,10 euro). Era un gest simplu, dar semnificativ, iar Isus a îndreptat imediat atenția discipolilor spre gestul umil al văduvei, spunându-le că aceasta a dăruit totul, împlinind astfel porunca iubirii față de Dumnezeu prin oferta a tot ceea ce avea pentru viața ei.
3. „Căci toți au pus din ceea ce aveau de prisos; pe când ea, cu toată sărăcia ei, a dat tot ce avea: strictul necesar pentru viață”
Ce situație ciudată și contradictorie în același timp, întâmplată chiar în Templul din Ierusalim și descrisă cu amănunțime de evanghelist! Pe de o parte sunt prezentați intelectualii care umblau în haine luxoase, care ocupau primele locuri și tocau avutul văduvelor, iar pe de altă parte este evidențiată oferta săracă și nesemnificativă a unei văduve sărace, ofertă ce ar fi putut să lipsească foarte bine și care ar fi trecut cu siguranță neobservată. Și, totuși, peste gestul umil al văduvei nu s-a lăsat negura uitării, ci a devenit un simbol pentru totdeauna. Isus a lăudat generozitatea văduvei și a dat ca exemplu gestul ei, chiar dacă discipolii nu l-au înțeles în acel moment, nici nu au avut vreo reacție în fața celor întâmplate.
Gestul discret al văduvei avea să fie înțeles doar peste câteva zile, după sacrificiul total al lui Isus și numai cu ajutorul Duhului Sfânt. Doar mai târziu, discipolii vor înțelege atât semnificația profundă a prezenței văduvei în Templu – împlinirea cu simplitate a celor trei acte de pietate: rugăciunea înaintea Domnului, oferta făcută Domnului și pentru cei săraci și împlinirea postului – cât și semnificația profundă a învățăturii lui Isus în Templu, înainte de patima sa.
Oferta umilă a văduvei prefigura oferta totală pe care Isus o va încredința discipolilor săi în zilele următoare: memoria sacră și iubirea infinită a lui Isus din misterul trupului și sângelui său tăinuit de semnele umile ale pâinii și ale vinului. Evenimentul din Templu ascundea cu adevărat semnificații profunde. În timp ce văduva i-a oferit lui Dumnezeu tot ceea ce avea pentru viață, Isus s-a încredințat pe sine însuși discipolilor săi – și prin ei întregii omeniri – în taina Euharistiei, oferindu-le astfel oamenilor tot ceea ce vor avea nevoie pentru pelerinajul lor spre patria cerească.
Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
Dumnezeule atotputernic şi îndurător, înlătură, cu bunătate, tot ce ne stă împotrivă, ca, eliberați de orice povară trupească şi sufletească, să te putem sluji cu toată libertatea.
Gândurile mele
Peste gestul umil al văduvei din Templu nu s-a lăsat negura uitării, ci a devenit un simbol pentru totdeauna în care se regăsesc cele trei acte de pietate ale iudeilor: rugăciunea înaintea Domnului, oferta făcută Domnului și pentru cei săraci și împlinirea postului.
Oferta umilă a văduvei din Templu prefigura oferta totală încredințată de Isus discipolilor săi în zilele următoare: memoria sacră și iubirea infinită a lui Isus din misterul trupului și sângelui său tăinuit de semnele umile ale pâinii și ale vinului.
