Duminica a XXI-a din Timpul de peste An

Anul C

Se ajunge la ospățul lui Dumnezeu trecând prin poarta cea strâmtă, adică urmându-l pe Isus Cristos. Iar dacă înaintea lui Dumnezeu nu se poate vorbi de numere și nici nu pot exista preferințe de apartenență sau de cunoaștere, ar trebui să ne întrebăm: cine se poate mântui?

Mihai Roca  |  25 august 2019

---

 

Textele liturgice

Is 66,18-21; Ps 116; Evr 12,5-7.11-13, Lc 13,22-30

Contextul

Poarta cea strâmtă
Discipolii erau mereu aproape de Isus în drumul său spre Ierusalim. Probabil că ei nici nu își puteau închipui că se vor împlini în orașul sfânt evenimentele prevestite deja de Învățătorul lor. La un moment dat, ei se întrebau: „Sunt puțini cei care se mântuiesc?”. Această întrebare îi punea în contact direct cu sensul alegerii lor de viață și cu planurile lor de viitor. Mai mult, această întrebare devenise neliniștitoare pentru fiecare dintre ei și pentru mica lor comunitate, aflată deja în strânsă polemică cu orânduirea iudaică. Isus a observat neliniștile discipolilor săi și i-a ajutat să vadă momentul important în care se aflau. Momentele pe care ei le trăiau marcau un adevărat timp de convertire și de hotărâre pentru misiunea lor de discipoli. Ziua de mâine le va aduce nenumărate surprize, dar nu trebuiau să se preocupe acum de cele ce se vor întâmpla. Era foarte important ca ei să fie convinși că mântuirea este oferită întregii omeniri.
Isus este Mântuitorul. El îi invită pe toți să-și facă curaj și să aleagă calea propusă de el.

La izvoarele credinței

Textele liturgice scot în evidență tema mântuirii.

• În prima lectură este prezentată voința mântuitoare a lui Dumnezeu față de toate popoarele: „Vine timpul să adun toate neamurile și limbile: ele vor veni şi vor vedea gloria mea. Voi pune între ei un semn și pe cei eliberați dintre ei îi voi trimite la neamuri”.
• Paul vorbește în lectura a doua despre o pedagogie paternă din care nu lipsesc pedepsele: „Dumnezeu vă tratează ca pe nişte fii; căci care este fiul pe care tatăl nu-l pedepsește?”
• În evanghelie, Isus indică poarta cea îngustă prin care se intră în împărăția lui Dumnezeu și îi prezintă pe cei care vor trece prin această poartă: „Vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor fi așezați la masă în împărăţia lui Dumnezeu”.

Perspectiva

„Cei mântuiți?”; „poarta cea strâmtă”; „vor fi așezați la masă”

1. „Doamne, sunt puţini cei mântuiți?”
Evanghelistul Luca avea o atenție deosebită pentru tot ceea ce făcea și spunea Isus, pentru alegerea lui de a trece prin sate și cetăți, pentru perseverența cu care, în drumul său spre „Ierusalim” (aici, din grecescul „Ierosolyma”), îi învăța pe toți. Relatările prezentate de evanghelist îi ajuta pe discipoli să se recunoască exact ca un mic grup itinerant de pelerini, ca o comunitate care îl are în mijlocul său pe Isus. Discipolii parcurgeau astfel un itinerariu geografic și în același timp spiritual, și observau cum drumul spre Ierusalim marca deja existența fiecărui om și a fiecărei femei.

Ucenicii cunoșteau destinația călătoriei lor – Cetatea sfântă a Ierusalimului – și erau preocupați într-o oarecare măsură de ceea ce se va întâmpla. În timpul unei opriri, unul dintre ei l-a întrebat pe Isus: „Doamne, care este numărul celor care se mântuiesc?”

2. „Străduiți-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă”
Isus a evitat orice speculație cu privire la numărul celor care se mântuiesc și s-a îndepărtat de orice prezicere apocaliptică. Privindu-i cu atenție pe cei care îl urmau, le-a adresat următorul îndemn: „Străduiți-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă”. Voia să le spună că drumul credinței cere o angajare serioasă, de împlinit în această perioadă de convertire, iar aceasta până nu este încă prea târziu.

Poarta cea strâmtă ar putea fi chiar urmarea lui Isus, iar timpul prezent nu este altceva decât momentul acum – singurul moment posibil pentru luarea unei decizii concrete și imediate. Fiecare discipol se află în fața porții care duce spre sala ospățului escatologic. Nici unul nu are timp de pierdut. Cel care se va decide și va răspunde cu promptitudine la chemarea lui Isus, va forma din momentul acum turma sa cea mică. Stăpânul casei va deschide poarta tuturor, iar apoi, tot el o va închide pentru totdeauna. După acel moment va urma judecata.

3. „Vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte și de la miazăzi şi vor fi așezați la masă în împărăţia lui Dumnezeu”
Luca și contemporanii săi au ajuns să înțeleagă că apartenența la poporul lui Israel – că atât șansa unora de a fi băut și de a fi mâncat împreună cu Isus, cât și faptul de a fi ascultat învățăturile lui Isus – nu erau de ajuns pentru a participa la ospățul escatologic. Faptul că unii au fost martori direcți și contemporani cu Isus nu oferea niciun privilegiu. Ei au înțeles că era necesar ca fiecare să fie în comuniune cu Isus, să primească mesajul lui și, convertindu-se, să-și schimbe viața.

Cel care se hotăra să răspundă la chemarea lui Isus, acela alegea de fapt să intre pe poarta cea îngustă și să facă parte din comunitatea discipolilor. Nimeni nu putea să inventeze un număr al celor care se mântuiesc sau se pierd. Nu interesa pe nimeni lucrul acesta. Important era însă faptul că profețiile se adevereau, că promisiunile din vechime se împlineau în faptele lui Isus și că împărăția lui Dumnezeu începea să aparțină tuturor neamurilor de pe fața pământului.

Mântuirea este pentru toți, și pentru cei de aproape, și pentru cei de departe. Toți sunt chemați să se mântuiască. Timpul de față, momentul „acum” reprezintă anul de milostivire oferit pentru convertire. Prima comunitate creștină a înțeles că, începând de la Ierusalim, asupra căruia Dumnezeu a revărsat milostivirea sa, se năștea un „nou popor” care îl slăvea pe Dumnezeul întregului pământ, un popor care tindea cu bucurie și stăruință spre ospățul ceresc.

Pentru ca viața să fie trăită

(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule, care unești într-o singură voință cugetele celor ce cred în tine, dă-i poporului tău harul să iubească ceea ce poruncești şi să dorească ceea ce făgăduiești, pentru ca, în nestatornicia lumii acesteia, inimile noastre să fie ancorate acolo unde se află adevăratele bucurii”.

Gândurile mele

Viață este darul cel mai mare care îi pune pe oameni în comuniune.
Poarta cea strâmtă ar putea fi chiar urmarea lui Isus.
Cel care ia hotărârea de a răspunde la chemarea lui Isus, alege de fapt să intre pe poarta cea îngustă și să facă parte din comunitatea discipolilor.