Duminica a XXVI-a din Timpul de peste An
Anul C
E de ajuns să-l asculți pe Isus o singură dată pentru ca mesajul lui să ți se imprime în minte pentru totdeauna. Cazul parabolei bogatul și a săracului Lazăr este semnificativ în acest sens. Este clar, evident faptul că cel bogat a primit totul în această viață și a plătit apoi cu chinurile veșnice, iar cel sărac a avut mai nimic pe pământ, dar a primit în cer fericirea veșnică. Iar concluzia din parabolă este eclatantă: veșnicia fericită se pregătește în această viață.
Mihai Roca | 29 septembrie 2019
Textele liturgice
Am 6,1.4-7; Ps 145; 1Tim 6,11-16; Lc 16,19-31
Contextul
Parabola bogatului și a lui Lazăr
Isus povestise deja două parabole despre folosirea bunurilor, parabola bogatului necugetat și a administratorului necinstit. Dar mai având ceva de adăugat la învățătura sa despre folosirea bunurilor materiale și scopul acestora a povestit o a treia parabolă: bogatul și Lazăr cel sărac. Privirea atentă a Învățătorului fixă în același timp situația celor două polarități, sărac și bogat, și consecințele produse de acestea în viața de aici, dar și în viața de dincolo de moarte. Este semnificativ faptul că Isus alege să prezinte mai întâi situația opusă a celor doi, și numai după acea descrie cererea de ajutor din partea bogatului pentru el și pentru frații săi. O astfel de alegere avea un obiectiv bine fixat: mai întâi înțelegerea situației celui bogat și a relației cu cei din jur, iar apoi îndreptarea privirii spre lumea de dincolo. Și în această parabolă, Isus și-a îndreptat atenția cu predilecție spre folosirea corectă a bunurilor și spre importanța faptelor de milostivire față de cei săraci și nevoiași.
Isus este Învățătorul. El vorbește discipolilor despre folosirea corectă a bunurilor și scopul acestora.
La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență tema bogăției și a folosirii bunurilor.
- În prima lectură, profetul Amos prevestește: „Vai de cei care sunt fără grijă în Sion!” „Beau din vase vin și se ung cu cel dintâi untdelemn, dar nu se întristează de zdrobirea lui Iosif”.
- În a doua lectură, Paul îndeamnă: „Luptă lupta cea bună a credinţei, cucereşte viaţa cea veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai dat o bună mărturie înaintea multor martori!”.
- Evanghelia după sfântul Luca îl prezintă pe Isus povestind o parabolă care are în centru dialogul dintre un bogat, un sărac numit Lazăr și patriarhul Abraham și care se încheie cu această sentință: „Dacă nu ascultă de Moise şi Profeţi, chiar dacă ar învia cineva din morţi, nu se vor convinge”.
Perspectiva
„Un om bogat”; „Lazăr în sânul lui Abraham”; „dacă nu ascultă”
1. „Era un om bogat, care se îmbrăca în purpură și mătăsuri fine; la poarta lui zăcea un sărac cu numele de Lazăr, plin de bube”
Ucenicii erau deja obișnuiți cu stilul Învățătorului lor. Se familiarizaseră să audă cuvinte pe înțelesul lor, într-un limbaj cunoscut, cu personaje și imagini biblice, cu asemănări din viața zilnică presărate în parabole. Învățăturile lui Isus cuprindeau semnificații pătrunzătoare. Le era suficient discipolilor să asculte învățăturile lui Isus o singură dată, pentru ca să le fixeze pentru totdeauna memorie. Ei nu vor uita niciodată parabolele despre iubirea milostivă a bunului păstor, despre parabola femeii în căutarea monedei pierdute sau despre iubirea nețărmurită a tatălui cu cei doi fii. Cum ar fi putut ei să uite vreodată necugetarea bogatului sau istețimea administratorului necinstit? Limbajul expresiv din învățături le ajungea la inimă și rămânea profund întipărit în memoria lor.
De data aceasta, și chiar de la început, Isus povestește însă o parabolă în care prezintă două personaje aflate la poluri opuse: un om bogat, un ateu, unul fără nume, care benchetuiește și trăiește ca un zeu; și un sărac numit Lazăr, unul ca mulți alții, unul fără glas, care trăiește de pe o zi pe alta și își pune încrederea în celălalt. Frapează imediat indiferența și lipsa de comunicare a bogatului, impresionează dramatic rănile și foamea lui Lazăr. Pentru acesta din urmă nu exista loc în casa bogatului; el își împărtășea soarta dincolo de ușă, afară, în compania câinilor ce îi lingea și îi curățau rănile.
Câtă sărăcie și nedreptate! Nu exista semn de primire, nici de milostivire. Se vedea numai o ușă, dar închisă, pentru a ține la distanță. Nu ajungeau la cel sărac nici măcar firimiturile. Se întâmpla ceva incredibil. Cum era posibil ca nimeni să nu vadă suferința și foamea lui Lazăr? Până și numele săracului ar fi putut mișca inima cuiva și nu l-ar fi putut lăsa indiferent în fața neputinței. De fapt, ascultătorii lui Isus știau prea bine că numele Lazăr înseamnă „Dumnezeu ajută”. Și în lumina parabolelor deja ascultate, nedumeriți, cu siguranță se întrebau și ei: „Oare nu-l ajută Dumnezeu pe cel bogatul și îi arată cum să fie milostiv scoțându-i-l în cale chiar pe cel nevoiaș? Ce anume face ca numele cuiva să fie scris în cartea vieții, dacă nu chiar milostivirea? De ce bogatul, aflat în chefuri, nu vede și nici nu aude necazurile celuilalt? Cum ajunge un om să trăiască numai pentru el? De ce nu-i vede pe cei din jur, mai ales pe cei bolnavi și nevoiași?”.
2. „Pe când se chinuia în iad, şi-a ridicat ochii şi l-a văzut de pe Abraham şi pe Lazăr în sânul lui”
La poarta morții, cărarea vieții de pe pământ se întrerupe și pentru bogat, și pentru sărac, dar după moarte, subliniază Isus în parabolă, situația este cu totul alta. Bogatul este înmormântat, iar apoi îl așteaptă chinurile iadului, în timp ce Lazăr este dus de îngeri direct la pieptul lui Abraham, unde îi este pregătită fericirea paradisului. Astfel, mormântul – locuința morții – devine destinația bogatului, iar pieptul lui Abraham – lăcașul vieții – este destinația săracului. Și din nefericire, între bogatul petrecăreț și săracul bolnav de odinioară nu se mai găsește doar o simplă ușă de separare, ci „o prăpastie mare” de netrecut, iar distanța dintre ei va rămâne pentru totdeauna.
Relatarea din parabolă schimbă apoi perspectiva prin preocuparea omului bogat față de ceilalți frați ai săi. În iad fiind, bogatul își ridică ochii și privește spre „Lazăr” pe care nu-l privise niciodată, vorbește săracului ce o vorbă nu-i rostise, cere milă bolnavului pe care nu-l recunoscuse barem o dată la ușa. Din nefericire, în timpul vieții, ocupat fiind planurile minții sale și cu setea de avere, bogatul nu a avut milă de săracul flămând așezat la ușa sa, nu a știut să discearnă semnele timpului și nu i-a făcut părtași pe săraci la averea sa. El nu a înțeles nicio clipă că cei bolnavi și săraci îl vor întâmpina în „lăcașurile veșnice”. Nu a înțeles aceasta în timpul vieții, iar după moarte totul era prea târziu.
3. „Dacă nu ascultă de Moise şi Profeţi, chiar dacă ar învia cineva din morţi, nu se vor convinge”
Adevărata problemă din parabolă se află în neîncrederea față de învățătura spirituală, față de cuvântul lui Dumnezeu. Legea, Profeții, întreaga Scriptură erau de partea celui sărac și evidențiau cu insistență atenția și grija față de cei nevoiași. Acestea însă nu erau niciodată impuse. Erau o alegere liberă, o expresie de credință, o mărturie frățească a celui care asculta mesajul și se convertea.
Bogăția și sărăcia sunt două situații existențiale ce caracterizează relațiile între oamenii și cu Dumnezeu. Aceste situații sunt foarte bine cunoscute tuturor. Există oare credincios care să nu fi auzit spunându-se că legământul de iubire cu Dumnezeu se vede, se recunoaște și se concretizează în iubirea față de frații nevoiași? De fapt, parabola bogatului și a săracului Lazăr confirmă exact acest lucru: Dumnezeu este de partea săracului, de partea aceluia care „luptă lupta cea bună a credinţei” şi se străduieşte să cucerească „viaţa cea veşnică la care a fost chemat”. Iar firul roșu din parabolă este acesta: fericirea veșnică se pregătește aici și acum, în timpul cronologic, în orice moment al vieții, în timpul de har oferit absolut tuturor.
Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule, care îți dezvălui atotputernicia mai ales prin milă şi iertare, te rugăm, revarsă necontenit harul tău asupra noastră, pentru ca, grăbindu-ne în întâmpinarea făgăduințelor tale, să ne facă părtași de bunurile cerești”.
Gândurile mele
Bogăția întunecă adesea orizontul vieții și îl lasă pe om pradă celor efemere. Plata se face la sfârșit, iar atunci nu se va mai cere moneda bine cunoscută, ci comoara adunată o viață întreagă.
Firul roșu din parabola bogatului și a săracului Lazăr este acesta: fericirea veșnică se pregătește în timpul cronologic, în orice moment al vieții, în timpul de har oferit absolut tuturor.
Fiecare își pregătește veșnicia în această viață.