Duminica a XXXII-a din Timpul de peste An
Anul C

Cei care au credință își pun speranța în iubirea veșnică a lui Dumnezeu. În lumea cealaltă, ei vor fi părtași la viața lui Dumnezeu și vor fi nemuritori. Considerați vrednici de viața veșnică, ei nu mai pot muri deoarece sunt asemenea îngerilor, adică sunt fii ai lui Dumnezeu.

 Mihai Roca  |  10 noiembrie 2019

---

 

Textele liturgice

2Mac 7,1-2.9-14; Ps 16; 2Tes 2,16-3,5; Lc 20,27-38

Contextul

Activitatea lui Isus la Ierusalim
Abia ajuns la Ierusalim, Isus a și început câteva dispute cu mai marii poporului, cu preoții și cărturarii. Evanghelia îl prezintă într-o discuție aprinsă cu saduceii. Aceștia, deși nu credeau în înviere, i-au prezentat lui Isus cazul unei femei căsătorite cu șapte bărbați. Intenționau să râdă de el și să-și bată joc de credința în viața veșnică. Isus i-a ascultat, le-a amintit de promisiunea lui Dumnezeu făcută lui Abraham, lui Isac și lui Iacob, iar apoi a accentuat puterea iubirii lui Dumnezeu față de orice om: iubirea lui Dumnezeu este veșnică. „Dumnezeu nu este al celor morți, ci al celor vii”.
Isus este Învățătorul. El spune că cei morți vor învia la viața dăruită lor de Dumnezeu.

Spre izvoarele credinței

Textele liturgice scot în evidență tema despre învierea celor morți.

• În prima lectură, autorul sacru relatează martiriul a patru dintre cei șapte fii ai unei mame evreice și mărturisește credința acestora în înviere: „Regele lumii ne va ridica la învierea vieții veșnice pe noi, care murim pentru legile sale”.
• În a doua lectură, Paul îi îndeamnă pe frații din Tesalonic: „Însuși Domnul nostru Isus Cristos şi Dumnezeu Tatăl nostru, care ne-a iubit şi ne-a dat prin har mângâiere veșnică și o bună speranță, să vă mângâie inimile şi să vă întărească în orice faptă și cuvânt bun”.
• Evanghelia după sfântul Luca descrie disputa dintre Isus și saduceilor și subliniază credința în înveire: „Cei considerați vrednici să dobândească lumea cealaltă și învierea din morți nu se vor însura și nici nu se vor mărita, pentru că nu mai pot de acum să moară; sunt asemenea îngerilor şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii”.

Perspectiva

„Unii dintre saducei”; „asemenea îngerilor”; „toţi trăiesc prin el”

1. „Au venit la Isus unii dintre saducei, care spun că nu este înviere”
Urmași faimoși ai lui Sadoc, preot al lui David, saduceii aveau propria lor școală, în care făceau referință numai la autoritatea Pentateuhului. Ei făceau parte din aristocrația sacerdotală și formau clasa celor bogați, de orientare pragmatică, dar cu un sistem teologic tradiționalist. Acceptând ca revelație doar cărțile lui Moise, saduceii se împotriveau unei evoluții graduale a revelației biblice cu privire la învierea morților și existența îngerilor.

Acești saducei i-au pus gând rău lui Isus și se gândeau cum să-i pregătească o capcană, un fel de discuție răutăcioasă. Știind că Învățătorul din Nazaret era de acord cu fariseii și cu lumea din popor cu privire la existența învierii morților, s-au apropiat de Isus cu intenții polemice, pentru a-și bate joc de credința în viața veșnică și pentru a-i întinde o cursă.

Saduceii au citat mai întâi din prescrierea lui Moise despre legea leviratului – un obicei semitic antic, practicat de cumnații ce trebuiau să se căsătorească cu văduva, pentru a-i asigura o descendență defunctului fără copii și pentru a-i garanta femeii o anumită siguranță – și i-au prezentat apoi lui Isus următorul caz: unul după altul, șapte frați s-au căsătorit cu aceeași femeie, însă nici unul nu a avut copii. Presupunând că există înviere, care dintre ei o va avea pe femeie ca soție? Își spuneau între ei: „Oare ce va răspunde Isus? Posibilitatea învierii nu este oare imposibilă și absurdă în acest caz? Dacă toți cei șapte bărbați au avut aceeași femeie ca soție, cum ar putea ei să se bucure de viața de căsătorie și de copii în viața de dincolo?”.

2. „Cei considerați vrednici să dobândească lumea cealaltă (…) nu mai pot de acum să moară; sunt asemenea îngerilor şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii”
Isus avea o învățătură nouă și pentru saducei. Mai întâi, Isus le-a explicat saduceilor că există două tipuri de viață. Aici pe pământ, adică pentru „fiii lumii acesteia”, există o perspectivă materială în care căsătoria este văzută ca necesară. În viața de dincolo, care este total diferită de cea actuală, există însă numai o perspectivă spirituală, în care se ajunge la nemurire înaintea lui Dumnezeu. Nu va mai fi nevoie de căsătorie și nici de copii. Va fi numai iubirea, ca plinătate, și pentru om, și pentru Dumnezeu. În lumea de dincolo se trăiește în Dumnezeu. Cei drepți, adică „cei care vor fi găsiți vrednici de lumea cealaltă și de învierea din morți nu mai pot să moară”; „ei sunt asemenea îngerilor și sunt fii ai lui Dumnezeu”.

Isus a afirmat că „Cel veșnic Viu” („Eu sunt cel care sunt”, „Eu sunt cel care există”), Dumnezeul plin de iubire care s-a descoperit lui Moise, este izvorul oricărei vieți. Dumnezeu îi învie pe morți dăruindu-le viața. Și Scripturile dau mărturie în acest sens: Dumnezeu își arată puterea iubirii sale față de orice om, atât în această viață, cât și în viața de dincolo. El este Dumnezeul celor vii, al lui Abraham, al lui Isaac și al lui Iacob, al celor înviați din morți. Iubirea lui Dumnezeu este veșnică.

3. „Dumnezeu nu este al celor morți, ci al celor vii, întrucât toți trăiesc prin el”
Se cunoștea faptul că saduceii știau din Scripturi că îngerii sunt numiți „fii ai lui Dumnezeu”. De aceea, Isus le-a cerut ascultătorilor săi să treacă de la o concepție materialistă despre viața veșnică la o perspectivă spirituală despre veșnicie – în care învierea morților este un moment mântuitor. Comuniunea dintre persoane, posibilă pe pământ prin faptul de a fi bărbat sau femeie, va ajunge la desăvârșire în viața de dincolo. Cei care învie sunt fii ai lui Dumnezeu: în marea sa milostivire, Dumnezeu le dăruiește viața veșnică, iar ei îl iubesc pe Dumnezeu fără încetare și sunt veșnic fericiți. Aceasta este viața veșnică înaintea lui Dumnezeu.

Nemurirea este o caracteristică a îngerilor. Datorită învierii, cei aflați vrednici nu numai că sunt părtași de viața veșnică, ci sunt fii ai lui Dumnezeu, locuiesc în lăcașul său. În lumea cealaltă, cel înviat este nemuritor și părtaș pentru totdeauna la învierea lui Isus Cristos; trăiește veșnic în casa Tatălui ceresc.

Pentru ca viața să fie trăită

(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule atotputernic şi îndurător, înlătură, cu bunătate, tot ce ne stă împotrivă, ca, eliberați de orice povară trupească şi sufletească, să te putem sluji cu toată libertatea”.

Gândurile mele

Viața veșnică este darul oferit de milostivirea lui Dumnezeu celui mântuit, devenit pentru totdeauna asemenea îngerilor și fiu al lui Dumnezeu.
Cei care învie sunt fii ai lui Dumnezeu: în marea sa milostivire, Dumnezeu le dăruiește viața veșnică, iar ei îl iubesc pe Dumnezeu fără încetare și sunt veșnic fericiți. Aceasta este viața veșnică înaintea lui Dumnezeu.