Preasfânta Treime (Anul A)
Nașterea din apă și Duh este marea noutate prezentă în dialogul dintre Isus și Nicodim. În fața acestui mister, distinsul fariseu se întreba: „Cum poate cineva să se nască din nou?” Cunoștea faptele săvârșite de Isus, făcea legătura dintre acestea și profețiile din vechime, dar gândirea îi era tulburată de succesiunea rapidă a evenimentelor. Voia în acea noapte să se convingă de faptul că Isus este Mesia, cel trimis de Dumnezeu.
Mihai Roca | 7 iunie 2020
Textele liturgice
Ex 34,4-6.8-9; 2Cor 13,11-13; In 3,16-18
Contextul
Dialog dintre Isus și Nicodim
Isus se găsea la Ierusalim cu ocazia sărbătorii Paștelui. Nicodim aflase de faima lui și a venit la el pe ascuns, cu scopul de a găsi răspunsuri la întrebări ce-l nelinișteau. Ioan a fost de față la acea întâlnire din timpul nopții și a consemnat-o în Evanghelie. Cei doi vorbeau despre mântuire, iar la un moment dat Nicodim nu mai reușea să urmeze gândul lui Isus, nici să înțeleagă noutatea pe care i-o prezenta. Îi vorbea despre o naștere „de sus” și despre o naștere „din apă și Duh”, dar el nu înțelegea cum ar fi putut să se întâmple o astfel naștere. Observându-i dificultatea, Isus i-a spus clar că mântuirea nu poate să vină de la Legea lui Moise. Mântuirea este adusă de Mesia. Legea protejează și susține viața, primirea lui Mesia cere însă mult mai mult, împlinirea oricărui gest cu o inimă nouă cerută de Lege și promisă de profeți. Nicodim privea acum uimit prin fereastra de lumină deschisă înaintea lui de Isus și începea să-l vadă în Isus pe Mesia – cel care poate să reînnoiască alianța și cultul de la Templu. Dar imaginea pe care și-o făcea în acel moment nu încă fidelă imaginii lui Mesia. De aceea, Isus avea să-i destăinuie cine este și ce misiune are de îndeplinit.
Isus este Fiul, unicul născut. El se destăinuie și îi vorbește despre identitatea sa lui Nicodim.
Spre izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență misterul Preasfintei Treimi.
- Autorul sacru relatează în prima lectură momentul în care Domnul, coborât în nor pe muntele Sinai, și-a revelat numele lui Moise: „Domnul, Domnul este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și de adevăr”.
- În a doua lectură, Paul îndeamnă la pace și îi salută pe creștinii din Corint folosind o formulă trinitară: „Harul Domnului nostru Isus Cristos și dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Duhului Sfânt să fie cu voi toți!”
- Evanghelia după Sfântul Ioan prezintă un fragment din dialogul dintre Isus și Nicodim, accentuând iubirea inefabilă a lui Dumnezeu față de oameni: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viața veșnică”.
Perspectiva
„L-a dat pe Fiul său”; „ca lumea să fie mântuită”; „cine crede în el”
1. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut”
Nicodim era fariseu, conducător al iudeilor și membru al sinedriului. Renumit ca maestru și învățător al Legii, cunoștea foarte bine Scripturile și le explica. Auzise vorbindu-se de faptele minunate săvârșite de Isus și credea că acesta a venit de la Dumnezeu, asemenea lui Moise. Iubitor de adevăr și de lumină, Nicodim nu voia să-i scape ocazia de a vorbi direct cu Isus, mai ales că acesta se găsea chiar la Ierusalim cu ocazia Paștelui. Și deoarece avea o faimă în tot Israelul, nu l-a căutat pe Isus în public, ci în timpul nopții, pentru că nu voia să fie văzut în compania lui.
Era un om foarte credincios, preocupat de modul în care Domnul îi răsplătește pe cei drepți și le oferă mântuirea celor care se prezintă în fața lui. Căutase răspunsuri în Lege și în Profeți, dar parcă nu era pe deplin mulțumit. E posibil ca chiar această căutare să-l fi determinat să aprofundeze în dialogul cu Isus atât semnificația venirii între oameni a Împărăției lui Dumnezeu, cât și valoarea marelui dar al mântuirii. Și avea să înțeleagă chiar de la început că răspunsurile la întrebările și căutările lui nu se puteau găsi în discuții erudite, ci în meditație și liniște, în contemplarea acțiunii Duhului Sfânt între oameni.
În dialogul cu Nicodim, Isus a introdus misterul unei nașteri „de sus” și al unei nașteri „din apă și Duh”. Această renaștere conduce la adevărata cunoaștere a Tatălui ceresc. Este o cunoaștere care trece dincolo de posibilitățile de interpretare ale Legii lui Moise. Este o cale ce deschide perspectiva spre o viață nouă, purificată, perceptibilă numai cu ajutorul harului Duhului Sfânt. Când se va împlini misterul Fiului omului „înălțat” – glorificat, ridicat pe lemn asemenea șarpelui de bronz din pustiu – atunci se va destăinui această dorință a Tatălui ceresc: cel care crede în Fiul, unicul născut, primește darul Duhului Sfânt, iubirea lui Dumnezeu, viața veșnică.
2. „Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el”
Dumnezeu iubește această lume din totdeauna și cu o iubire fără margini. Iar în acest timp, în aceste momente – îi spuse Isus lui Nicodim – Dumnezeu își arată iubirea sa prin prezența între oameni a Fiului său, unicul născut. Mântuirea constă acum în a crede că Isus, Fiul omului înălțat, este Fiul, unicul născut, venit pentru a descoperi tuturor iubirea inefabilă a lui Dumnezeu. A-l primi pe Isus înseamnă a intra în comuniune cu Dumnezeu. A-l refuza pe Isus înseamnă a nu accepta iubirea divină.
Fiul a venit în lume nu pentru a judeca lumea, ci pentru a o mântui. El este unicul care s-a coborât din cer. El este acela care le destăinuie oamenilor cine este Tatăl. El este acela care îi apropie pe oameni de Tatăl. Venirea Fiului face ca nici un om să nu se mai simtă părăsit sau singur. Fiul este mijlocitorul înaintea tronului milostivirii divine, înaintea lui Dumnezeu, izvorul vieții. Dumnezeu dăruiește fiecărui om iubirea sa, harul său, Duhul său.
3. „Cine crede în el nu este judecat, însă cine nu crede a fost deja judecat pentru că nu a crezut în numele Fiului unic al lui Dumnezeu”
Dialogul cu Isus l-a ajutat pe Nicodim să întrevadă lumina harului și să se apropie de revelarea Fiului lui Dumnezeu. El primise în acea noapte cuvintele lui Isus, iar mai târziu avea să înțeleagă faptul că nașterea „de sus” nu era visul tinereții fără de sfârșit, al nașterii „din nou”, ci era starea celui născut „din apă și Duh Sfânt” – a celui care trăiește în lumină și primește darul de a deveni fiu al lui Dumnezeu.
Evanghelia va mai semnala prezența lui Nicodim. Va consemna prezența lui la Ierusalim, pentru a-l apăra pe Isus și pentru a le cere mulțimilor să se îndepărteze de prejudecăți și să primească darul Duhului Sfânt. În momentele de durere și suferință de pe Calvar, Nicodim avea să fie acela care, aducând o cantitate însemnată de mir și aloe, l-a ajutat pe Iosif din Arimateea să îndeplinească riturile sacre și să depună în mormânt trupul crucificat și lipsit de viață. În cele din urmă își va exprima apartenența la grupul discipolilor și își va mărturisi credința în Isus: se va naște din apă și Duh Sfânt și va cunoaște iubirea inefabilă a Tatălui ceresc.
Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule, Părinte ceresc, tu l-ai trimis în lume pe Fiul tău, Cuvântul adevărului, şi pe Duhul tău, izvorul sfințeniei, pentru a le descoperi oamenilor misterul minunat al vieții dumnezeiești. Dă-ne, te rugăm, harul, ca, mărturisind adevărata credinţă, să recunoaștem slava veșnicei Treimi şi să adorăm unitatea celor trei persoane în mărirea puterii sale”.
Gândurile mele
Nicodim a primit cuvintele lui Isus și a înțeles că nașterea „de sus” nu era visul tinereții fără de sfârșit, ci era starea celui născut „din apă și Duh” – a celui care trăiește în lumină și primește darul de a deveni fiu al lui Dumnezeu.
Când ne naștem, primim veșnicia ca moștenire.
