Duminica a XX-a din Timpul de peste An

Anul A

Femeia canaaneană avea o mare problemă: fiica sa era chinuită cumplit de diavol. Auzise de faima lui Isus, Mesia cel așteptat, și căuta numaidecât să vorbească cu el. Credea că numai Isus putea să-i readucă speranța în casă. Strigătul ei de ajutor va fi auzit.

Mihai Roca  |  16 august 2020

---

Textele liturgice

Is 56,1.6-7; Ps 66; Rom 11,13-15.29-32; Mt 15,21-28

Contextul

Femeia canaaneană
Isus discutase cu fariseii și cărturarii veniți de la Ierusalim despre obiceiurile din bătrâni, despre ceea ce este curat și ceea ce este necurat. Și le spuse clar că toate alimentele sunt curate. După conversația purtată cu delegația reprezentanților de la Templu, s-a retras spre ținutul Tirului și al Sidonului. O femeie canaaneană s-a apropiat de el pe când se afla încă în teritoriul Galileei. Ea știa prea bine că îi era interzis să facă aceasta. Dar nu-și găsea liniște în casa invadată de neliniște. Credea în Mesia, credea că rugămintea ei va fi ascultată. De aceea, l-a rugat pe Isus să-i vindece fiica posedată de diavol. Și deși discipolii au intervenit în favoarea ei, se pare că Isus nu i-a ascultat imediat rugămintea. Era o străină! Însă, femeia a insistat, s-a prosternat înaintea lui și l-a rugat să-i asculte rugăciunea. Și de data aceasta va fi ascultată.
Isus este Mesia cel așteptat. El împlinește rugămintea insistentă a unei femei canaaneéne.

Spre izvoarele credinței

Textele liturgice scot în evidență tema mântuirii și a credinței în Isus Cristos.

• Autorul sacru vorbește în prima lectură despre mântuirea tuturor oamenilor și afirmă că străinii vor fi primiți în rândurile poporului ales: „Păziți judecata şi faceți dreptatea, căci mântuirea mea este aproape să vină şi dreptatea mea, să se dezvăluie! Iar pe fiii străinilor (…) îi voi face să vină la muntele meu cel sfânt, îi voi face să se bucure în casa mea de rugăciune”.
• În a doua lectură, Paul afirmă mai întâi că îndepărtarea fraților evrei de Evanghelie a dus la misiunea sa față de păgâni, iar apoi își exprimă speranța că Israel va fi mântuit: „Dacă îndepărtarea lor a dus la împăcarea lumii, ce va fi reprimirea lor, dacă nu o înviere din morți? Căci darurile şi chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile”.
• Evanghelia după Matei prezintă cazul unei femei canaaneéne și subliniază cuvintele de laudă spuse de Isus: „Atunci Isus, răspunzând, i-a spus: «O, femeie, mare este credința ta! Să fie cum vrei tu!» Şi, din acel ceas, fiica ei a fost vindecată”.

Perspectiva

„O femeie canaaneană”; „Doamne, ajută-mă!”; „mare este credința ta!”

1 „O femeie canaaneană a ieșit din ținuturile acelea şi a strigat: «Îndură-te de mine, Doamne, Fiul lui David!»”
O femeie canaaneană părăsi ținutul Tirului și al Sidonului cu dorința puternică de a-l întâlni pe Isus din Nazaret, Mesia cel așteptat. Nu se menționează dacă aceasta îl cunoștea deja pe Isus. Un lucru era însă foarte clar: femeia era conștientă de originile sale canaaneéne. Știa că, din cauza diferențelor existente de secole, israeliții nu s-au considerat niciodată frați cu conaționalii ei. Și deși știa că un israelit nu intra niciodată în contact cu o persoană de altă religie, și-a propus să treacă peste obiceiuri și să-și asculte glasul inimii. Nu mai avea o clipă de pierdut: avea acasă o fiică grav bolnavă.

Femeia s-a apropiat de Isus și, îndurerată fiind, a început să strige: „Îndură-te de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este chinuită cumplit de diavol.” Discipolii i-au spus mai întâi lui Isus că strigătul femeii îi deranjează, iar apoi l-au întrebat: „De ce nu îi ascultă strigătul?” Ei ar fi voit ca Isus să-i împlinească rugămintea. Era îndurerată. Striga cu insistență după ei. Ar fi fost mai bine ca aceasta să nu mai strige, să nu mai atragă atenția celor din jur asupra ei.  Nu ar mai fi deranjat pe nimeni.

Notează evanghelistul că deși Isus auzise rugămintea femeii, a lăsat-o să strige în continuare după ajutor. Prin lipsa de reacție voia să le transmită celor prezenți că activitatea sa de vindecare era în folosul poporului ales, că minunile pe care le făcea erau pentru sărmanii rămași fără păstor. Le spunea, de fapt, că a fost trimis la oile pierdute ale casei lui Israel. Mesia, cel așteptat de Israel, a venit de la Tatăl pentru a chema la convertire poporul ales.

2. „Doamne, ajută-mă!”
Când discipolii credeau că strigătul de ajutor era deja un caz închis, femeia canaaneană s-a apropiat de Isus, s-a prosternat înainte lui și l-a implorat: „Doamne, ajută-mă!” Privind-o și adresându-i-se direct, de data aceasta, Isus i-a spus că este trimis la oile pierdute ale casei lui Israel, nu la cei străini. Dar răspunsul primit nu putea să o mulțumească. Probabil că nici nu l-a auzit, nu i-a perceput sensul. Era vorba chiar despre fiica ei. Nu putea să tacă, nu putea să renunțe la ultima speranță pe care o mai întrezărea. Dorea să primească cel puțin firimiturile ce cădeau de la masa fiilor lui Israel. A înțeles în cele din urmă că iudeii au precedență, că sunt primii, dar spera din tot sufletul ca Isus să o asculte și pe ea, și pe toți cei nevoiași.

Femeia cananeeană nu a renunțat, ci a continuat să implore ajutor de la Isus. În casa săracului nu sunt importante până și firimiturile? Oare împărăția lui Dumnezeu nu este pentru toți? Numai membrii poporului ales vor participa oare la ospățul mântuirii? Numai pentru ei sunt promisiunile lui Dumnezeu? Nu vor participa oare la banchetul mesianic și cei străini? „Doamne, ajută-mă!” nu este oare rugăciunea celor aflați pe cale?

3. „Isus, răspunzând, i-a spus: «O, femeie, mare este credința ta! Să fie cum vrei tu!»”
Credința mărturisită de femeia canaaneană era credința în mântuirea oferită de Dumnezeu. Această mântuire era pentru toți, fără nici o deosebire. În cazul acestei credințe nu există posibilitate de alegere. De aceea reacția lui Isus a fost imediată, i-a ascultat rugăciunea: a vindecat-o pe fiica posedată de diavol.

Rugăciunea femeii canaaneéne și intervenția mântuitoare a lui Isus au deschis în acel moment unic un orizont nou de sens, în care darul mântuirii este oferit tuturor. Matei, discipolii și multe alte femei își vor aminti mereu de cuvintele lui Isus și de minunea făcută la cererea femeii canaaneéne. Vor înțelege că în comunitatea discipolilor lui Isus Cristos – în casa în care pâinea este frântă și binecuvântată – există pâine pentru toți.

Va fi nevoie de evenimentul Isus Cristos pentru a se ajunge la înțelegerea semnificației timpului mesianic. Sosise un timp în care și iudeii și primii discipoli nu mai puteau să ridice ziduri. Adevărul nu se găsea de o parte sau de cealaltă parte. Sosise momentul ca toți să înțeleagă faptul că istoria își găsea împlinirea în Isus Cristos și în voința Tatălui ceresc. Aceasta este istoria fiilor lui Dumnezeu. Tatăl ceresc are grijă ca „cele douăsprezece coșuri pline cu pâine” – binecuvântate odinioară de Isus și rămase din pâinile înmulțite – să ajungă acum la toți oamenii.

Pentru ca viața să fie trăită

(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule, care le-ai pregătit daruri nevăzute celor care te iubesc, revarsă în inimile noastre căldura dragostei tale, pentru ca, iubindu-te în toate şi mai presus de toate, să dobândim făgăduințele tale, care întrec orice dorință”.

Gândurile mele

Tatăl ceresc are grijă ca „cele douăsprezece coșuri pline cu pâine” – binecuvântate odinioară de Isus și rămase din pâinile înmulțite – să ajungă acum la toți oamenii.
Acolo unde pâinea este frântă și binecuvântată, acolo există pâine pentru toți.

 

Imagine

Drouais, Le Christ et la Cananéenne (1784)
Sursa: commons.wikimedia.org