Duminica a XXV-a din Timpul de peste An

Anul A

Însoțit de discipoli, Isus se afla pe calea ce ducea la Ierusalim. Minunile tot mai răsunătoare şi cuvintele pline de har erau ca niște ambasadori discreți și tăcuți în ochii celor care recunoșteau pe chipul lui imaginea lui Mesia. Discipolii contemplau însă această imagine cu o anumită îngrijorare. Îl auziseră pe Isus vorbindu-le despre suferințele cel așteptau la Ierusalim, iar acestea nu se încadrau cu gândurile lor despre răsplata pe care o vor putea primi. Se vedeau într-o poziție privilegiată. Erau printre cei care îl cunoșteau îndeaproape pe Isus. Chiar de la început. Au renunțat la toți cei dragi și la tot ceea ce aveau. Ce se va întâmpla oare cu visul lor când vor ajunge la Ierusalim?

Mihai Roca  |  20 septembrie 2020

---

Textele liturgice

Is 55,6-9; Ps 144; Fil 1,20-24.27; Mt 20,1-16

Contextul

Calea lui Isus spre Ierusalim
Evanghelistul Matei descrie plecarea lui Isus din Galiléea și drumul pe care avea să-l străbată prin Pereea și Iudéea pentru a ajunge la Ierusalim, destinația finală. Formarea discipolilor a continuat de-a lungul întregii călătorii. Printre multele învățături prezentate se găsesc modul de a-i înțelege pe cei divorțați și felul de a-i înțelege pe copiii și de a se comporta cu cei bogați. Parabola era mijlocul privilegiat de prezentare. Era o metodă cunoscută de toți și la îndemână, deoarece folosea imagini din viața zilnică. Învățătura despre răsplata pe care o vor primi cei care îl urmează pe Mesia este condensată în parabola lucrătorilor în vie. Din această parabolă reiese clar că nu există privilegii și privilegiați între cei care pășesc pe calea slujirii și a dăruirii.
Isus e Învățătorul. El povestește o parabolă despre bunătatea lui Dumnezeu.

Spre izvoarele credinței

Textele liturgice scot în evidență tema bunătății lui Dumnezeu față de toți oamenii.

• În prima lectură, autorul sacru mărturisește mai întâi că Dumnezeu este cel de nepătruns, afirmă apoi că Dumnezeu este cu totul Altul și în același timp aproape de om, iar în cele din urmă, susținând cu tărie că gândurile și căile lui Dumnezeu sunt total diferite de cele ale omului, îndeamnă: „Căutați-l pe Domnul cât timp se lasă găsit, chemaţi-l cât timp este aproape! Să-şi părăsească nelegiuitul calea sa şi păcătosul, gândurile sale! Să se întoarcă la Domnul şi el se va îndura de ei, la Dumnezeul nostru, căci el este mărinimos în iertare”.
• Exprimându-și încrederea în credincioșii din Filipi, Paul vorbește în a doua lectură despre prizonieratul său și îndeamnă la trăirea credinței în Cristos: „Fraților, să fie preamărit Cristos în trupul meu, fie prin viață, fie prin moarte, căci pentru mine a trăi este Cristos, iar a muri este un câștig. (…) Să vă purtați în chip vrednic de evanghelia lui Isus Cristos”.
• Evanghelia după Sfântul Matei prezintă parabola lucrătorilor trimiși să lucreze în vie, subliniind cuvintele lui Isus despre stăpânul care afirmă în mod direct și clar: „Ultimii vor fi primii, iar primii vor fi ultimii”.

Perspectiva

„Lucrători în vie”; „stăpânul viei”; „ultimii vor fi primii”

1. „Împărăția cerurilor este asemenea stăpânului care a ieșit dis-de-dimineață ca să tocmească lucrători în via sa”
Discipolii știau deja că drumul ales de Învățătorul lor ducea la Ierusalim. De aceea, înțelegând faptul că în Isus se împlineau promisiunile mesianice, erau destul de preocupați pentru ceea ce li se va întâmpla când vor ajunge în Cetatea Sfântă. De-a lungul călătoriei erau cu adevărat preocupați de întrebări la care nu găseau răspunsuri. Oare ce misiune le va fi încredințată lor, celor care l-au urmat îndeaproape pe Isus timp de aproape trei ani? Au renunțat la toate cu scopul de a-l urma pe Învățătorul lor. Care le va fi răsplata?

Dorința de faimă și putere a discipolilor nu putea să treacă neobservată. Devenea tot mai evidentă de la o zi la alta. O dată cu apropierea de Ierusalim, Isus a ales cu grijă momentul potrivit pentru a povesti parabola despre răsplata rezervată celor care îl urmează. Stăpânul din parabolă a ieșit dis-de-dimineață ca să tocmească lucrători în via sa, angajându-se să dea fiecărui lucrător un dinar, plata pentru o zi. În aceeași zi, stăpânul a ieșit la 9.00 și la 12.00, dar și la 15.00 și la 17.00. De fiecare dată a găsit lucrători care stăteau în piață. Și i-a angajat pe toți, dar fără a preciza o anumită sumă, spunându-le doar că le va da ceea ce li se va cuveni. Doar celor angajați la ora 17.00, celor care au așteptat toată ziua în piață, nu le-a promis nimic; acestora le rămăseseră puțin timp de lucru.

2. „Când s-a lăsat seara stăpânul viei a spus administratorului său: «Cheamă lucrătorii şi dă-le plata, începând de la cei din urmă şi până la cei dintâi»”
Continuând firul din parabolă, Isus a specificat faptul că, la lăsatul serii, stăpânul i-a răsplătit pe toți lucrătorii angajați să se ocupe de via sa. Începând cu ultimii, le-a dat tuturor un dinar, așa cum a stabilit. Era o sumă bună, potrivită pentru un trai decent. Le-a dat plata pentru o zi și celor din urmă, și celor dintâi. I-a tratat în mod egal, dând fiecăruia ceea ce i se cuvenea: plata pentru o zi de muncă. În timp ce așteptau să-și primească plata, cei care au fost angajați la ora 6.00 se gândeau că vor primi mai mult, dar nu a fost așa. Dezamăgiți, aceștia au început să-și exprime nemulțumirea, spunând că au suportat greutatea zilei și arșița.

Parabola își dezvăluie mesajul în momentul în care stăpânul îi numește prieteni pe cei angajați. Dacă via este un simbol al poporului lui Israel, atunci toți lucrătorii tocmiți să lucreze aparțin acestui popor. Stăpânul viei îi numește pe toți prieteni. Dumnezeu, stăpânul viei, este generos cu toți. El nu poate fi bun cu unii și nedrept cu alții. Dând tuturor plata tocmită pentru o zi de muncă, nu-i nedreptățește pe cei dintâi, ci vrea să-și demonstreze bunătatea față de toți cei chemați să lucreze în via sa.

3. „Ultimii vor fi primii”
Parabola lucrătorilor chemați să lucreze în vie le arăta discipolilor că intrarea în împărăția cerurilor nu se face pe baza meritelor personale. Nu poate fi rezultatul unei răsplăți dobândite. Răsplata primită nu este plata pentru munca efectuată, ci este un dar al milostivirii divine: este rodul bunătății lui Dumnezeu. Bunătatea divină nu este condiționată de faptele celor chemați să lucreze în vie. Dumnezeu este stăpânul tuturor. El răsplătește fără limite pe oricine și este bun cu cei care îi slujesc, iar aceasta nu-l împiedică să-și exprime bunătatea și față de cei care nu au lucrat în via sa.

Milostivirea lui Dumnezeu nu cunoaște margini. Când Dumnezeu îi cheamă pe lucrători în împărăția sa începând cu cei din urmă, chemarea celor dintâi nu poate fi înțeleasă ca un privilegiu. Providența divină este aceeași pentru toți, se exprimă prin iubire și față de cei dintâi, și față de cei din urmă.  În acest sens calea lui Dumnezeu este calea milostivirii și este diferită de cea a oamenilor: înaintea lui, „ultimii vor fi primii”.

Pentru ca viața să fie trăită

(Rugăciunea zilei)
Dumnezeule, care ai întemeiat toată legea sfântă în iubirea față de tine şi față de aproapele, dăruieşte-ne harul, ca, păzind poruncile tale, să ne învrednicim a ajunge la viața veșnică.

Gândurile mele

Răsplata primită nu este plata pentru munca efectuată, ci este un dar al milostivirii divine: este rodul bunătății lui Dumnezeu.
Providența divină este aceeași pentru toți, se exprimă prin iubire și față de cei dintâi, și față de cei din urmă.

Imagine

Andrey Mironov, Christ with his disciples (2016)
Sursa: commons.wikimedia.org.