Duminica a XXII-a din Timpul de peste An (Anul B)
Tradițiile din bătrâni deveniseră prea apăsătoare și aveau o încărcătură morală strivitoare. Observând faptul că fariseii și cărturarii învățau că acestea erau chiar necesare în practicarea cultului, Isus a intervenit și le-a spus clar că poruncile lui Dumnezeu și tradițiile din bătrâni se deosebesc unele de altele. Prescrierile rituale erau doar simple legi făcute de oameni.
Mihai Roca | 02 septembrie 2018
Textele liturgice
Dt 4,1-2.6-8; Ps 14; Iac 1,17-18.21-22.27; Mc 7,1-8.14-15.21-23
Contextul
Disputa despre Lege și tradițiile bătrânilor
Farisei și cărturari sosiți de la Ierusalim au început o dispută aprinsă cu Isus cu privire la respectarea tradițiilor și a Legii. Considerându-se teologi și interpreți ai Legii, cărturarii l-au întrebat pe Isus: „De ce discipolii tăi nu urmează tradițiile din bătrâni, ci mănâncă cu mâinile necurate?”. Arătându-le mai întâi care este diferența între porunca lui Dumnezeu și tradițiile din bătrâni, Isus a demascat ipocrizia tradiției „corban” și le-a spus cărturarilor că el nu este de acord cu distincția dintre curat și necurat. Evanghelistul nu notează când și unde a avut loc această disputa, dar din următoarele versete putem înțelege că Isus se află în ținutul Tirului și al Sidonului, un ținut păgân care se învecinează cu Galileea.
Isus este Învățătorul. El învață că porunca lui Dumnezeu se află deasupra oricărei tradiții.
La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență tema religiozității.
- În prima lectură, religiozitatea este prezentată ca o practicare cu fidelitate a tuturor legilor date de Domnul lui Moise: „Acum, Israel, ascultă hotărârile şi judecățile pe care te învăț să le împliniți pentru ca să trăiți, să ajungeți şi să intraţi în stăpânirea țării pe care v-o dă Domnul Dumnezeul părinților voștri! Nu adăugați nimic la cele ce vă poruncesc eu şi nu scoateți nimic din ele, ci păziți poruncile Domnului Dumnezeului vostru pe care vi le dau eu!”
- În a doua lectură, Iacob afirmă că adevărata religiozitate constă în exprimarea iubirii față de aproapele, în special față de cei mai nevoiași: „Primiți cu blândețe cuvântul care a fost sădit în voi şi care poate mântui sufletele voastre! Căutați să împliniți cuvântul, nu numai să-l ascultați, înşelându-vă pe voi înșivă. Religiozitatea curată şi fără pată înaintea lui Dumnezeu şi a Tatălui este aceasta: a-i vizita pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi a se păstra nepătați de lume”.
- În evanghelie, Isus vorbește despre înțelesul datinilor iudaice și afirmă că adevărata religiozitate se află în inima celui care ascultă și împlinește cuvântul lui Dumnezeu: „Lăsând la o parte porunca lui Dumnezeu, voi țineți tradiția oamenilor (…). Ascultați-mă cu toții şi înțelegeți! Nu este nimic în afara omului care, intrând în el, să-l poată face impur, însă cele care ies din om, acelea îl fac pe om impur”.
Perspectiva
„Cu mâinile necurate?”, „nimic în afara omului”, „din inimă”
1. „Fariseii şi cărturarii l-au întrebat: «De ce discipolii tăi nu urmează tradițiile din bătrâni, ci mănâncă cu mâinile necurate?»”
Reprezentându-i pe mai marii preoți de la Ierusalim, cărturari și farisei s-au adunat în jurul lui Isus pentru ca să obțină răspunsuri clare cu privire la noile învățături. Inițiativa lor era așadar oficială. Ca teologi recunoscuți, ei erau credincioși Legii, o citeau și o respectau folosindu-se de o serie întreagă de tradiții. De altfel erau interpreți pricepuți și ai Legii, și ai tradițiilor din bătrâni. De mai bine de 400 de ani – mai exact din timpul guvernatorului Nehemia – , împreună cu fariseii și preoții ei au fost responsabili de transmiterea și aprofundarea „Torei” (Legea scrisă) și de redactarea a numeroase legi și prescrieri, care erau cunoscute ca tradiții din bătrâni (legea orală).
Tradițiile din bătrâni – devenite cu trecerea timpului chiar mai angajante decât Tora – dobândiseră o încărcătură morală strivitoare. Pentru interlocutorii lui Isus, aceste tradiții erau considerate necesare atât pentru a trăi în libertate și pentru a împlini voința lui Dumnezeu, cât și pentru a fi credincios și pentru a celebra riturile sacre. Cărturarii știau prea bine că purificarea exterioară era prescrisă chiar de aceste tradiții – care nu fuseseră date Dumnezeu, ci fuseseră stabilite de oameni -, iar acum voiau să intre în dispută cu Isus folosindu-se chiar de tradiția spălării pe mâini înainte de a mânca. Aceasta este obligatorie pentru toți iudeii credincioși. De ce oare numai discipolii sunt acuzați că mâncau pâine cu mâinile necurate?
2. „Isus, chemând din nou mulțimea, le-a spus: «Ascultați-mă cu toții şi înțelegeți! Nu este nimic în afara omului care, intrând în el, să-l poată face impur, însă cele care ies din om, acelea îl fac pe om impur»”
Isus cunoștea și Tora, și tradițiile din bătrâni, un cod de legi orale devenite obligatorii exact ca Tora. Cunoscând desigur și modul de viață al cărturarilor și al fariseilor, le-a demascat ipocrizia; le-a spus celor de față că legea lui Dumnezeu și tradițiile din bătrâni sunt diferite unele de altele și că nu sunt pe același plan. În timp ce Legea a fost dată pentru totdeauna, tradițiile sunt trecătoare. Prescrierile rituale sunt simple legi omenești.
Niciodată nu a fost permisă confuzia între trăirea credinței și celebrarea cultului. Oare ce anume este pur și ce este impur? Ar putea exista oare un cadru religios separat în care Dumnezeu este prezent, și un cadru obișnuit, zilnic, în care Dumnezeu să fie absent? Pentru ce se face spălarea rituală a mâinilor? A merge la piață, a-i întâlni pe cei păcătoși și pe cei necredincioși, îl face oare pe cineva impur? Câtă ipocrizie! În acest caz, oare cine ar mai putea fi considerat aproapele și ce semnificație ar mai avea mărturisirea iubirii față de cei nevoiași? Nimeni nu trebuie să se purifice de experiențele vieții de zi cu zi prin anumite spălări rituale, justificându-și astfel scopul întâlnirii cu Dumnezeu într-un anumit loc. Păcatul se găsește în om, în minta și în inima sa. Aparențele legale ale anumitor tradiții sunt de-a dreptul o încălcare a Legii și a cuvântului lui Dumnezeu. Nimeni nu poate neglija voința lui Dumnezeu, observând tradițiile din bătrâni.
3. „Căci din inima omului ies: gândurile rele, desfrânările, furturile, crimele, adulterele, lăcomiile, răutățile, înșelăciunea, desfrâul, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, necugetarea”
Departe de lume, în casă – împărtășind cel puțin în parte punctul de vedere al cărturarilor -, discipolii i-au cerut Învățătorului lor anumite explicații, iar Isus le-a sus încă o dată că niciun aliment nu îl poate face pe om impur. Mai mult, toate alimentele sunt curate. Impuritatea este dată de păcatul ce își are rădăcinile în mintea și în inima omului.
Este adevărată impuritate tot ceea ce își face cuibul în inima omului și îl întinează. Această impuritate – gândurile rele, viciile și toate păcatele – îl îndepărtează pe om de ceilalți frați și de Dumnezeu. Ceea ce contează cu adevărat nu este așadar puritatea exterioară, ci religiozitatea adevărată din inima celui ce împlinește voința lui Dumnezeu exprimată în Lege și a celui ce primește și meditează cuvântul lui Dumnezeu.
Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule al puterilor,
de la care vine tot darul desăvârșit,
sădește în inimile noastre iubirea față de numele tău;
unește-ne tot mai strâns cu tine,
spre a hrăni în noi ceea ce este bun,
şi veghează cu grijă, ca să păstrezi ce ai sădit în noi”.
Gândurile mele
Ceea ce contează cu adevărat este curăția inimii.
Impuritatea este rodul păcatului, iar păcatul își are rădăcinile în inima omului.
