Close

Mihai

Duminica a V-a din Timpul de peste An
Anul C

Încrederea în cuvintele lui Isus și ieșirea în larg – mai ales după o noapte plină de oboseală în care nu prinseseră nimic, va deveni o mare provocare pentru Petru și tovarășii săi de pescuit, Andrei, Iacob și Ioan; această provocare le va încurca celor patru toate planurile lor de viață. Ascultând de rugămintea lui Isus, discipolii au aruncat mrejele și au prins o mulțime de pești, iar acest fapt îi va conduce spre cunoașterea lui Isus din Nazaret și spre o misiune cu totul nouă. 

Mihai Roca  |  10 februarie 2019


Textele liturgice

Is 6,1-2.3-8; Ps 137; 1 Cor 15,1-11; Lc 5,1-11

Contextul

Pescuirea minunată și cei dintâi discipoli
După inaugurarea planului mesianic în sinagoga din Nazaret, Isus a vindecat-o pe soacra lui Simon (Petru), iar apoi s-a îndreptat spre lacul Genezaret, unde a început să predice unei mulțimi numeroase. După minunea pescuirii minunate, Simon l-a recunoscut pe Domnul în persona lui Isus din Nazaret și, în loc să se lase entuziasmat de mesajul predicii lui Isus și de minunea întâmplată chiar sub ochii lui, el i-a cerut lui Isus să se îndepărteze. Simon se simțea nevrednic de a sta în fața lui Isus, se simțea un om păcătos. În cele din urmă, notează evanghelistul Luca, Petru, Andrei, Iacob și Ioan vor lasă totul și-l vor urma pe Isus.
Isus este profetul. El predică mulțimilor și îi cheamă pe Simon, Andrei, Iacob și Ioan să-l urmeze.

La izvoarele credinței

Textele liturgice scot în evidență tema predicării cuvântului lui Dumnezeu.

  • Prima lectură descrie vocația profetului Isaia în cadrul unei teofanii întâmplate în templul din Ierusalim: „Am auzit glasul Domnului care zicea: «Pe cine îl voi trimite? Cine va merge pentru noi?» Şi am răspuns: «Iată-mă, trimite-mă pe mine!»”.
  • În lectura a doua, Paul se prezintă ca un mărturisitor al lui Isus Cristos: „Înainte de toate v-am transmis ceea ce am primit eu însumi, şi anume: Cristos a murit pentru păcatele noastre, potrivit Scripturilor, şi a fost îngropat; a înviat a treia zi după cum spun Scripturile şi i-a apărut lui Petru, apoi celor doisprezece”.
  • Evanghelia după Luca prezintă mai întâi momentul în care Isus îi spune lui Petru: „Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni!”, iar apoi descrie alegerea făcută de Petru, Andrei, Iacob și Ioan: „Atunci au adus bărcile la mal şi, lăsând toate, l-au urmat pe Isus”.

Perspectiva

„Lumea se îmbulzea în jurul lui”; „înaintează în larg”; „l-au urmat”

1. „Lumea se îmbulzea în jurul lui, pentru a asculta cuvântul lui Dumnezeu”
Abia ajuns pe malul lacului Genezaret, Isus s-a văzut asaltat de multă lume. Toți auziseră deja vorbindu-se despre minunile pe care le făcuse și despre „cuvintele pline de har” rostite în sinagogi. Și se îmbulzeau acum în jurul lui, voind să fie cât mai aproape de el, pentru a-i asculta învățăturile. Oamenii înțelegeau din predicile lui Isus că el era profetul cel mult așteptat.

Văzând barca lui Simon trasă la mal, Isus s-a suit în barcă și l-a rugat apoi pe Petru să o îndepărteze puțin de țărm. Isus predica mulțimii și avea acum posibilitatea să-i observe pe toți cei care îl ascultau. De asemenea, toți puteau să-l vadă pe Isus. Erau de față bărbați și femei, mici și mari, sănătoși și bolnavi; toți îl ascultau cu atenție și-i sorbeau cu încredere toate învățăturile.

Simon era și el de față, obosit după o noapte de trudă în zadar. În timp ce își spăla mrejele și le pregătea pentru a se întoarce în larg, în noaptea următoare, Simon își îndrepta din când în când privirea spre Isus, ascultându-i cu atenție cuvintele.

2. „Înaintează în larg şi aruncați-vă mrejele pentru pescuit”
Isus a privit spre Petru și i-a spus să meargă la pescuit. Și, deși era obosit după o noapte în care se chinuise în zadar să pescuiască, Petru s-a bucurat să audă îndemnul învățătorului său. De fapt, el începuse deja să aibă încredere în cuvintele lui Isus, cuvinte pe care le probase deja la Cafarnaum, unde Isus îi vindecase soacra. Fără să mai piardă un moment și fără să se gândească la faptul că peștele nu se prindea atât de ușor în timpul zilei, împreună cu fratele său Andrei, Petru a ascultat cu bucurie de cuvintele lui Isus, a înaintat în larg și a aruncat mrejele. Iar ascultarea, încrederea și credința lui i-au fost răsplătite din belșug: mrejele s-au umplut cu o mare mulțime de pești. Ascultarea discipolului adusese roade îmbelșugate.

Pescuirea a fost atât de bogată, încât Petru și Andrei le-au cerut tovarășilor lor din cealaltă barcă, Iacob și Ioan, să-i ajute să scoată mrejele din apă. Sub privirile lui Isus, „noua pescuire” devenise o minune. Mrejele erau atât de pline cu pești încât aproape că se rupeau. Au reușit să umple cu pește „amândouă bărcile” și cu greu le-au tras la mal, deoarece erau gata să ia apă și să se scufunde. Cele două bărci erau pline de bogăția intervenției lui Dumnezeu.

3. „Au adus bărcile la mal şi, lăsând toate, l-au urmat pe Isus”
Când a văzut puterea deosebită a lui Isus manifestată prin pescuirea minunată, o putere ce depășea orice limită și orice putere de înțelegere, Simon Petru a căzut uimit la picioarele „Domnului” (din grecescul „Kýrios”). El a înțeles neputința sa în fața măreției prezenței divine și a simțit imediat că nu era vrednic să stea în fața Învățătorului său. Dându-și sama că era un om păcătos, Petru i-a cerut lui Isus să se îndepărteze de el. Discipolul se vedea prea nevrednic și prea păcătos, dar și-a adunat forțele și s-a lăsat pătruns de harul divin atunci când Învățătorul său i-a spus: „Nu te teme”. Teama lui Petru s-a transformat în acel moment în adorație și Petru a putut să primească chiar de la Isus această neașteptata profeție: „Vei fi pescar de oameni”.

Isus a transformat insuccesul lui Petru din timpul nopții într-un succes deplin: pescuirea minunată, dezvăluindu-și astfel puterea sa divină. Petru, Andrei, Iacob și Ioan au văzut puterea cuvântului Domnului și au lăsat imediat totul pentru a-l urma pe Isus. Ei au început să întrezărească încă din acel moment frumusețea vocației lor și au ales să-l urmeze cu entuziasm pe Isus, împărtășind alături de el aceeași viață. „De acum înainte”, Isus nu va mai fi singur. Cei patru discipoli îl vor urma îndeaproape pe Isus și vor crede în el.

Pentru ca viața să fie trăită

(Rugăciunea colectei)
„Te rugăm, Doamne, să veghezi cu grijă neobosită asupra familiei tale; păstreaz-o sub ocrotirea ta, căci harul tău este singura ei speranță”.

Gândurile mele

Când a văzut puterea deosebită a lui Isus manifestată prin pescuirea minunată, o putere ce depășea orice limită și orice putere de înțelegere, Simon Petru a căzut uimit la picioarele „Domnului”: a înțeles neputința sa în fața măreției prezenței divine și a simțit imediat că nu era vrednic să stea în fața Învățătorului său.
După minunea pescuirii minunate, Isus nu va mai fi singur. Petru, Andrei, Iacob și Ioan îl vor urma îndeaproape pe Isus și vor crede în el.

Leave a comment

Your name
Your email address
Website URL
Comment