Duminica a V-a din Postul Mare
Anul C
Chiar cei care aveau datoria să protejeze viața cereau condamnarea la moarte a unei femei. Dar pe ei nu-i interesa nici Legea, nici viața femeii, ci cursa întinsă Învățătorului din Nazaret. Isus va interveni și va restabili ordinea valorilor, iar acuzatorii vor dispărea unul câte unul, începând de la cel mai în vârstă. Rămasă tot în centru, femeia va auzi cuvintele lui Isus și se va îndrepta spre orizontul unei existențe noi, în libertate și iubire.
Mihai Roca | 07 aprilie 2019
Textele liturgice
Is 43,16-21; Ps 125; Fil 3,8-14; In 8,1-11
Contextul
Femeia prinsă în adulter
Isus petrecuse toată noaptea în rugăciune pe Muntele Măslinilor. Înainte de ivirea zorilor, a mers în templu, s-a așezat și a început să învețe. Era deja cunoscut ca prieten al săracilor și al vameșilor, ca unul care îi ascultă pe toți și are un cuvânt de mângâiere pentru fiecare. Faima lui nu era însă pe placul fariseilor și al cărturarilor; aceștia îl acuzau de blasfemie pentru faptul că ierta păcatele și stătea în compania celor păcătoși. De data aceasta, prezentându-i o femeie prinsă în adulter, ei îi întind o cursă. Știind că Isus era milostiv cu cei păcătoși, au adus o femeie prinsă în adulter și au așezat-o în mijloc. Își spuneau: „Va încălca Legea, sau o va ierta de păcat”. Capcana li se părea perfectă și se gândeau chiar să o lapideze nu numai pe femeie, ci și pe Isus.
Isus este Mântuitorul. El readuce iertarea și bucuria în sufletul rănit de păcat.
La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență trăirea unei vieți noi prin credința în Isus Cristos.
- În prima lectură, referindu-se la întoarcerea din robia din Babilon, profetul anunță: „Iată, eu fac un lucru nou: încolțește, nu-l recunoașteți?”
- Paul vorbește în a doua lectură despre noutatea misterului lui Isus Cristos: „Fraților, de acum consider că toate sunt o pierdere în comparație cu superioritatea cunoașterii lui Cristos Isus, Domnul meu”.
- În Evanghelie, Isus îi descoperă femeii prinse în adulter iubirea lui Dumnezeu: „Nici eu nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuiești!”.
Perspectiva
„Venea la el”; „care este fără păcat”; „să nu mai păcătuiești”
1. „Tot poporul venea la el”
Isus se găsea la Ierusalim, la începutul săptămânii dinaintea Paștelui. Neavând o casă în oraș, la lăsatul serii s-a retras pe Muntele Măslinilor, în grădina în care mergea de obicei cu discipolii săi. Avea să petreacă aici în rugăciune toată noaptea. Ziua următoare, înainte de răsărit, s-a dus din nou în Templu, unde lumea îl căuta deja pentru ca să-i asculte cuvintele pline de har.
Fariseii și cărturarii nu puteau să-l vadă bine pe Isus. Ei știau că tânărul Învățător din Nazaret stătea de vorbă cu cei păcătoși și din cauza aceasta nu puteau să se pună de acord cu el. Își aminteau prea bine ziua în care, luându-i apărarea împotriva unui fariseu, Isus a lăsat să se apropie de el chiar o păcătoasă publică. De asemenea, fariseii nu puteau să uite nici ziua în care Isus s-a pus de partea unei femei sărmane chiar în fața unui șef de sinagogă. Cum ar fi putut ei să uite faptul că Isus și-a permis să vorbească cu o femeie străină, sau că a intrat în vorbă cu o femeie samariteană, sau că a permis unei femeie necurate să-i atingă haina?
Luând o femeie prinsă în adulter, fariseii au pus-o în mijlocul mulțimii adunate în jurul lui Isus. Și în loc să protejeze viața sărmanei femeii, o învinuiau și aruncau asupra ei tot ce era mai rău. Invocând faptul că Legea lui Moise prevedea uciderea cu pietre pentru cazul unei femei prinse în adulter, fariseii se gândeau chiar la un fel de asasinat colectiv, de care nimeni nu trebuia mai apoi să se simtă responsabil. Totul li se părea destul clar, o capcană perfectă. Cine ar fi putut să spună ceva împotriva Legii? Se va da oare Isus de partea lor și a poporului, sau se va declara de partea femeii prinse în adulter? Va îndrăzni Isus să se exprime împotriva Legii lui Moise sau să se opună romanilor care și-au rezervat dreptul de a condamna pe cineva la moarte? Ce va răspunde Isus la o astfel de provocare?
2. „Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea!”
Isus se făcea că nu aude tot ce se întâmpla în jurul său. Se aplecă și „începu să scrie cu degetul pe piatră”. În liniștea de mormânt apărută ca din senin, Isus le-a cerut celor de față să se gândească bine și să mediteze. Pentru ce atâta zarvă și acuză? Oare nu era de evitat orice formă de violență colectivă? Nu a ajuns oare timpul ca fiecare să se îndrepte de la orice rătăcire și să-și îndrepte privirea spre îndelunga milostivire a lui Dumnezeu? Și le-a spus tuturor că sosise momentul în care trebuia să înceteze orice judecată.
Dumnezeu este Domnul vieții, Dumnezeu este singurul care îndreptățește și mântuiește prin harul său. Dumnezeu nu disprețuiește pe nimeni, sublinia Isus, ci este milostiv față de toți. Desigur, Legea scrisă de degetul lui Dumnezeu pe cele două table de piatră condamna păcatul; dar această Lege fusese dată pentru a salva viața, nu pentru a o ucide. Sosise momentul în care toți să privească limpede la semnele timpului: se împlineau în acele zile chiar împlinirea profețiilor de altă dată, în care se prevestea faptul că Legea dată de Dumnezeu va avea nevoie de inimi de carne, nu de piatră.
Isus se ridică în picioare în fața celor care o acuzau pe femeie și i-a privit îndelung, demascându-le intenția răutăcioasă. S-a adresat apoi celor prezenți, zicându-le: „Cine dintre voi este fără păcat? Cel care dorește să fie martor la condamnarea la moarte a unei femei pentru comiterea unui păcat, să privească mai întâi la el însuși și „să arunce primul cu piatra”.
3. „Mergi, de acum să nu mai păcătuiești”
Isus s-a aplecat din nou și a continuat „să scrie pe piatră”. O liniște de mormânt se lasă din nou peste toți, o liniște în care înțelesul cuvintelor lui Isus devenea tot mai clar: să lase fiecare pietrele deoparte; să fie conștient fiecare de propria inimă de piatră, adică de propriile păcate; toți să fie pregătiți pentru a primi în dar o inimă de carne – o inimă reînnoită de dragostea lui Dumnezeu.
Toți cei de față aveau păcate. Nu s-a găsit unul care să fie drept. Notează evanghelia: „s-au retras unul câte unul, începând cu cei mai bătrâni”. Dar unii, contrariați de cele întâmplate și cu gândul la o posibilă revenire, au lăsat acolo pietrele aduse, pregătite pentru a fi aruncate mai târziu. Unicul fără păcat era Isus, rămas singur cu femeia acuzată de păcat. El, unicul drept, peste doar câteva zile va lua asupra sa atât păcatul, cât și condamnarea la moarte și va plăti cu viața sa prețul de răscumpărare.
Doar persoana care și-a recunoscut și și-a mărturisit păcatul a putut să rămână înaintea lui Isus și să vorbească cu el: numele acesteia este „femeie”, este exact același nume dat samaritenei la fântâna lui Iacob, sau este numele Magdalenei din casa fariseului, sau este numele dat Mariei la nunta din Cana. Dintre toți cei adunați în jurul lui Isus, doar femeia a primit iubirea milostivă a lui Dumnezeu, o iubire care regenerează, mântuiește, iartă și creează o inimă nouă. Doar femeia a plecat acasă iertată de păcatele sale, cu dorința de a-și trăi viața în libertate și de a iubi cu o inimă reînnoită.
Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Te rugăm, Doamne, ca, ajutați de tine, să trăim și noi în dragostea care l-a făcut pe Fiul tău să-și dea viața din iubire pentru lume”.
Gândurile mele
Dumnezeu este Domnul vieții. El nu disprețuiește pe nimeni, ci este milostiv față de toți.
Unicul fără păcat este Isus, rămas singur cu femeia acuzată de păcat. El, unicul drept, peste câteva zile va lua asupra sa atât păcatul, cât și condamnarea la moarte.
