Duminica a XVIII-a din Timpul de peste An

Anul C

Împărțirea moștenirii a dus la despărțire între frați, iar Isus nu dorea să audă de așa ceva. Venit pentru a sluji și pentru a uni, nu pentru a judeca sau a-i împăca pe oameni între ei, Isus a folosit ocazia ivită pentru a promova un stil nou de viață bazat pe administrarea bunurilor încredințate și pe îndepărtarea oricărei pofte de avere. Cine îl urmează pe el, divinul Învățător, se îmbogățește înaintea lui Dumnezeu.

Mihai Roca  |  4 august 2019

---

Textele liturgice

Qoh 1,2;2,21-23; Ps 89; Col 3,1-5.9-11; Lc 12,13-21

Contextul

Parabola bogatului necugetat
Isus le spusese deja discipolilor să aibă încredere în Dumnezeu Tatăl, deoarece El este plin de grijă și asigură tuturor pâinea de fiecare zi: siguranța zilei de mâine depinde de iubirea Tatălui ceresc și de comuniunea cu ceilalți frați. Provocat fiind apoi de un om din mulțime, Isus a vorbit despre folosirea bunurilor materiale, subliniind faptul că bunurile sunt în același timp nu numai un dar de la Dumnezeu și un mijloc pentru împlinirea nevoilor zilnice, dar și o posibilitate de împărtășire cu ceilalți. Cel care îl urmează pe el este asemenea unui econom înțelept care știe să se folosească cu iscusință de bunurile încredințate.
Isus este Învățătorul. El îi învață pe discipoli cum să se folosească bunurile materiale.

La izvoarele credinței

Textele liturgice scot în evidență tema folosirii bunurilor.

• În prima lectură, autorul sacru afirmă mai întâi că toate lucrurile sunt deșertăciune, iar apoi se întreabă: „Ce are omul în toată truda lui și în toată goana inimii lui cu care se trudește sub soare? Căci toate zilele sale sunt osteneală și inima lui nu se poate odihni din cauza indignării îndeletnicirii lui nici noaptea. Și aceasta este deșertăciune”.
• Paul afirmă în a doua lectură că, deoarece a fost eliberată de practicile de altă dată, viața nouă în Isus Cristos cere un nou stil de viață: „Fraţilor, dacă aţi înviat împreună cu Cristos, căutați cele de sus, unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu! Cugetați la cele de sus, și nu la cele de pe pământ, căci voi ați murit și viața voastră este ascunsă împreună cu Cristos în Dumnezeu!”
• În evanghelie, Isus povestește parabola bogatului necugetat, iar apoi conclude: „Așa se întâmplă cu acela care adună comori pentru sine, dar nu este bogat înaintea lui Dumnezeu“.

Perspectiva

„Moștenirea”; „fiți atenți”; „nu este bogat”

1. „Unul din mulțime i-a spus lui Isus: Învăţătorule, spune-i fratelui meu să împartă moştenirea cu mine!”
Întrebarea provocatoare a unui om oarecare din mulțime întrerupse pe loc discursul lui Isus despre rugăciune și despre cuvântul lui Dumnezeu. Cuprindea un subiect controversat și comun oarecum tuturor celor care îl ascultau pe Isus. Prezentând problema pe care o avea cu moștenirea, acel om i-a cerut Învățătorului să intervină în disputa pe care o avea cu fratele său; de fapt, el voia să se asigure că ar putea să-și trăiască viața pe cont propriu.

Chiar de la primele cuvinte, se vedea clar că era o situație delicată, o adevărată dispută între frați. Totul se rezuma la separare și la împărțire, la un stil de viață ce avea ca punct de referință satisfacerea propriului interes. Cei doi frați au rămas fixați numai asupra propriei persoane, neglijându-l pe celălalt, fiind total indiferenți față de ceilalți? Dar de ce au pus ei problema împărțirii moștenirii, deși știau foarte bine Isus era sărac și nu-l interesau bogățiile? Oare n-au înțeles ei încă nimic din predica lui Isus despre frățietate și despre încrederea în providența unicul Tată ceresc?

Evanghelia notează că Isus nu s-a lăsat atras în disputa dintre cei doi frați. Nerăspunzând la întrebarea despre împărțirea moștenirii, Isus a afirmat clar și răspicat că nu a venit pentru a fi judecător și împăciuitor, că nu a venit în lume pentru ca să dea fiecăruia ce-i revine, să răsplătească pe unul și să condamne pe celălalt.

2. „Fiţi atenţi şi păziţi-vă de orice lăcomie”
Isus și-a îndreptat privirea milostivă și asupra celui care i-a cerut să intervină în împărțirea moștenirii, și asupra celor care îl ascultau. El i-a îndemnat pe toți să stea cât mai departe de ispita siguranței zilei de mâine ancorată în bogățiile adunate și le-a spus că bunurile materiale nu pot oferi nicio garanție în această viață trecătoare.

Lăcomia înăbușă orice aspirație și îl face pe om să se gândească numai la el. Lăcomia îl izolează pe om de ceilalți și nu numai că îl îndepărtează de Dumnezeu, ci îl așază chiar în locul lui Dumnezeu. Bogatul lacom se închide în sine și dorește apoi să aibă tot mai mult. Și astfel ce face de fapt?  În locul binecuvântarii lui Dumnezeu, el își pune recolta, iar în locul planului divin, așază hambarele cu grâu. Cel lacom înlocuiește darul providenței cu toate bunurile posedate: înlocuiește iubirea Tatălui cu bucuriile acestei vieți. Și unde va ajunge în cele din urmă? Din nefericire, cel lacom își sacrifică viața planurilor sale de huzur și se cufundă mai degrabă sau mai târziu în mâncare și în băutură. Ajuns în această stare, nu-i mai rămâne decât un pas până la sfârșitul nesăbuit:  reducerea vieții la siguranța dată de avere.

Lăcomia face ca viața să depindă de bunuri și să se autodistrugă în cele din urmă. Avarul nu recunoaște că viața vine de la Tatăl ceresc și nici nu vrea să audă de faptul că este frate cu ceilalți. El distruge armonia din jurul său. În loc să mulțumească pentru darurile primite, cel lacom dorește să posede tot mai mult. În loc să împărtășească ceea ce are, își alimentează pofta de avere cu nesăbuință. Consecința alegerilor celui avar este năucitoare: viața cade pradă bunurilor, iar pofta de avere conduce direct la moarte.

3. „Aşa se întâmplă cu acela care adună comori pentru sine, dar nu este bogat înaintea lui Dumnezeu”
După ce au ascultat parabola bogatului necugetat, ascultătorii lui Isus au rămas pe gânduri. Ei înțelegeau faptul că viața aceasta nu poate să se împlinească numai prin cumulul de avere, că  bunurile nu pot să treacă nicicum de pragul acestei lumi. Iar dacă averea nu poate să satisfacă dorințele inimii, nici nu poate să potolească năzuința spre fericire, cu ce se va alege omul din tot zbuciumul inimii sale pentru care s-a trudit sub soare? Toate zilele sunt presărate cu suferinţă, ocupaţiile sunt o trudă continuă, iar inima se zbuciumă până și noaptea. Pentru ce totul este deșertăciune?

În acea zi memorabilă, ascultătorii lui Isus au înțeles din parabola bogatului necugetat că averea este doar un mijloc și că viață este darul cel mai de preț ce îi pune pe oameni în comuniune între ei și cu Tatăl ceresc. Împărtășirea noului stil de viață propus de Isus avea menirea de a-i elibera pe oameni de ispita averii și de a-i apropia pe unii de alții: viața de comuniune este o comoară de preț în fața lui Dumnezeu.

Pentru ca viața să fie trăită

(Rugăciunea zilei)
„Fii alături, Doamne, de slujitorii tăi şi arată-le celor care te imploră bunătatea ta nemărginită; ei sunt mândri să te recunoască drept Creator şi Cârmuitor; reînnoiește şi păstrează în ei harul tău, ca să-ți fie plăcuți pururi”.

Gândurile mele

Lăcomia face ca viața să depindă de bunuri și să se autodistrugă în cele din urmă.
Viața este energie și cere să fie trăită: este fericită, când este în împărtășire cu ceilalți și în comuniune cu Dumnezeu; este împlinită, când depinde de ceea ce este, nu de ceea ce are.