Duminica a XXIII-a din Timpul de peste An
Anul C
Comunitatea ucenicilor nu era nicidecum adunarea celor drepți, ci a celor care se recunoșteau păcătoși și recunoscători față de milostivirea divină. Din totdeauna, Dumnezeu a făcut primul pas, cu grijă și răbdare, în căutarea celui pierdut pe cale; el se bucură de fiecare dată când copiii săi sunt la sărbătoare împreună și ocupă toate locurile din sala de ospăț.
Mihai Roca | 8 septembrie 2019
Textele liturgice
Ex 32,7-11.13-14; Ps 50; 1Tim 1,12-17; Lc 15,1-32
Contextul
Parabolele milostivirii lui Dumnezeu
Dacă puțin mai înainte le ceruse fariseilor să-i invite pe săraci și necăjiți la masa lor, acum Isus însuși pune în practică invitația făcută celor care se considerau „drepți”: se așază la masă împreună cu cei păcătoși. Pe de o parte, alegerea făcută de Isus nu era pe placul fariseilor, care nu pierdeau nicio ocazie de a-l critica pe Isus pentru faptul că stătea împreună cu cei săraci. Pe de altă parte, atitudinea umilă și primitoare a Învățătorului din Nazaret îi apropia pe cei păcătoși, pe toți cei care căutau și acceptau milostivirea lui Dumnezeu. Acesta este contextul în care Isus a relatat următoarele trei parabole: oaia regăsită, drahma regăsită, tatăl îndurător cu fiul risipitor.
Isus este Învățătorul. El povestește trei parabole despre milostivirea lui Dumnezeu Tatăl.
La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență tema milostivirii lui Dumnezeu Tatăl.
- În prima lectură, Moise intervine la Dumnezeu în favoarea poporului: „Adu-ți aminte de Abraham, de Isaac şi de Iacob, slujitorii tăi, cărora le-ai spus, jurându-te pe tine însuţi: «Voi înmulţi seminţia voastră ca stelele cerului, voi da urmaşilor voştri toată ţara aceasta, pe care am promis-o, şi ei o vor stăpâni în veci»”.
- În a doua lectură, Paul mărturisește: „Aduc mulţumiri lui Cristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit şi m-a socotit vrednic de încredere, chemându-mă în slujba lui pe mine care altădată nu ştiam decât să hulesc, să prigonesc şi să batjocorăsc”.
- Evanghelia prezintă trei parabole despre milostivirea lui Dumnezeu față de cei păcătoși și subliniază cuvintele lui Isus: „Vă spun: tot aşa va fi bucurie şi în cer pentru un păcătos care se converteşte, mai mult decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care nu au nevoie de convertire”.
Perspectiva
„Păcătoșii”; „se vor bucura”; „să petrecem şi să ne veselim”
1. „Vameșii şi păcătoșii se apropie de Isus, ca să-l asculte”
În timp ce vameșii și păcătoșii găseau ceea ce căutau, apropiindu-se tot mai mult de Isus, fariseii și cărturarii cârteau împotriva atitudinii primitoare a lui Isus, îndepărtându-se de el. Aceștia din urmă se credeau drepți, credincioși și practicanți ai Legii lui Moise. Ei gândeau în acest mod: este necesară nu numai evitarea oricărei legături cu păcătoșii, deoarece sunt necinstiți și necurați, ci trebuie eliminată orice încercare de a sta împreună cu ei la aceeași masă şi de a fi astfel în comuniune cu ei.
Evanghelistul Luca notează faptul că Isus era bun și primitor cu „toți”, că el nu excludea şi nu îndepărta absolut pe nimeni. Pe cei care se credeau drepți, Isus îi îndemna să înceteze de a mai face acest lucru, iar celor păcătoși le cerea să aibă curaj, să devină conștienți de ceea ce se întâmplă în viața lor și să se apropie de milostivirea divină. Le spunea tuturor că oricine are dreptul să mănânce pâine la ospațul de nuntă și să asculte cuvintele de har și de iertare. Era suficient să aibă doar urechi pentru a asculta invitația la convertire.
2. „Vă spun: tot așa se vor bucura îngerii lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se converteşte”
Isus îi chema pe toți la convertire și la contemplarea misterului milostivirii lui Dumnezeu. Ce era oare de făcut pentru regăsirea oiței pierdute din parabola cu același nume, pentru ca să se ocupe și ultimul loc la ospăț? Isus le-a adresat fariseilor această întrebare cu scopul de a schimba atenția de la categoria păstorilor la atitudinea plină de grijă a păstorului. Păstorul este imaginea lui Dumnezeu milostiv, care are grijă de fiecare oiță aflată în dificultate. Grija de tată a lui Dumnezeu dezvăluie valoare sublimă a fiecărei persoane înaintea lui. Tatăl ceresc se bucură și, desigur, îi invită la sărbătoare nu numai pe toți cei nouăzeci și nouă rămași în pustiu, intrați deja în turma sa, dar și oița pierdută, reîntoarsă acum acasă pe umerii bunului păstor. Această oiță este imaginea celui păcătos care se convertește.
Isus le-a destăinuit apoi fariseilor și celor care îl ascultau cum este atât grija și răbdarea lui Dumnezeu atunci când îl caută pe cineva, cât și frumusețea bucuriei lui atunci când îl găsește pe cel rătăcit. În centrul parabolei despre drahma regăsită se află exemplul unei femei – figura iubirii materne a lui Dumnezeu. Femeia din parabolă pierde una dintre cele zece drahme al sale (monedă folosită de păgâni). Ea aprinde imediat lampa și luminează bine toată casa, mătură tot ceea ce se găsește în casă și caută cu insistență până ce găsește drahma pierdută. Regăsind moneda, imagine a celui care s-a pierdut, femeia este plină de o bucurie atât de mare încât o împărtășește cu toți cei din comunitate, chiar și cu îngerii lui Dumnezeu. Mesajul parabolei este sublim: Dumnezeu face primul pas, el își arată iubirea și inițiativa față de fiecare păcătos ce pare să nu merite o astfel de atenție. Și face toate acestea pentru că omul are o valoare infinită, pentru că iubește pe oricine cu o iubire fără margini, pentru că grija sa nu încetează până nu îl găsește și pe ultimul pierdut.
3. „Trebuia, așadar, să petrecem şi să ne veselim, pentru că acest frate al tău era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit!”
Isus își continuă învățătura despre milostivirea Tatălui ceresc spunându-le comesenilor săi: cei păcătoși au primit deja cuvintele sale și sunt acum la masă împreună cu el, sărbătoresc împreună; dar și cei care se cred drepți sunt chemați să facă același lucru. Invitația clară a lui Isus chema la unitate: toți sunt chemați la sărbătoare, toți trebuie să se bucure și să mănânce pâinea împreună, deoarece Tatăl ceresc îl iubește și pe fiul mai mic, care s-a îndepărtat de casa părintească, dar s-a întors căit, și pe fiul mai mare, care continua să refuze milostivirea Tatălui și nu voia să intre la sărbătoare.
Ce or fi gândit discipolii la auzul acestor parabole? Mesajul transmis de Învățătorul lor mustea de milostivire și de iubire și totuși o parte dintre oameni continuau să-l refuze. Unii, asemenea fiului mai mic din parabolă, deveniseră conștienți de viața lor, alții, asemănători cu fiul mai mare, erau încă inconștienți și se complăceau în situația lor de viață. Cel care a devenit conștient de calea vieții lui, cel care se recunoaște păcătos, este marcat în orice clipă de bucurie, pace sufletească și de sărbătoare la întâlnirea cu milostivirea lui Dumnezeu. Cel care rămâne inconștient, cuprins în mreaja și în iluzia împlinirii minții sale, cel care se crede drept, simte necontenit teamă și pierdere, frică și amenințare la descoperirea milostivirii lui Dumnezeu.
Oare au înțeles contemporanii lui Isus că Dumnezeu Tatăl este milostivire, că este în același timp tată și mamă, lege și iubire? Au înțeles ei că Dumnezeu este asemenea unui tată care cere o schimbare de mentalitate și o mărturie autentică de credință nu numai în comunitatea proprie, ci și față de toți ceilalți semeni și față de întreaga creație? Lumea întreagă este casa lui Dumnezeu și fiecare om are locul său: și cei zece care reprezintă noua comunitate și cei o sută care reprezintă mulțimea lui Israel. În momentul întâlnirii cu Isus Cristos nu există diferențe între oameni și nici nu poate exista. Toți oamenii sunt fii ai Tatălui ceresc.
Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Privește la noi, Dumnezeule, Creatorul şi Stăpânul universului, şi, ca să simţim puterea îndurării tale, dă-ne harul să-ți slujim din toată inima”.
Gândurile mele
Iubirea este dăruire și împărtășire în taină. În încercare, iartă totul. În întâlnire, îmbrățișează cu dor. În destăinuire, se bucură fără seamăn și sărbătorește.
În momentul întâlnirii cu Isus Cristos nu există diferențe între oameni și nici nu poate exista. Toți oamenii sunt fii ai Tatălui ceresc.