Duminica a XXV-a din Timpul de peste An

Anul C

Se impune în orice moment o decizie importantă: timpul de față este propice nu numai pentru a nu mai condiționa viața de cele materiale, ci și pentru a o face să depindă de darul lui Dumnezeu. Fără existența unui scop spiritual, adunarea bunurilor duce în mod normal la aservirea față de bogății și, în cele din urmă, la sclavie. Parabola administratorului necinstit tăinuiește una dintre cheile administrării corecte a celor materiale: înțelegerea bunurilor ca dar de la Dumnezeu și mijloc de împărtășire între frații poate conduce la o adevărată comuniune.

Mihai Roca  |  22 septembrie 2019

---

 

Textele liturgice

Am 8,4-7; Ps 112; 1Tim 2,1-8; Lc 16,1-13

Contextul

Administratorul necinstit
În dialogul dintre Isus și ucenici apăruseră următoarele întrebări: „Din ce este compusă adevărata avere? Ce i se întâmplă omului bogat care nu administrează bine bunurile pe care le are? Este posibil ca bogații să scape de judecata folosirii necorespunzătoare a bunurilor posedate? Cum ar trebui folosite bunurile pentru a imita cât mai mult iubirea milostivă a Tatălui ceresc?”. Isus a dat diferite răspunsuri la întrebările puse de discipoli, unele fiind tăinuite chiar în parabola administratorului necinstit. Unul dintre secretele administrării corecte a bunurilor se află atât în raport fratern cu ceilalți și cu cele din jur, cât și în relația de filiațiune cu Dumnezeu.
Isus este Învățătorul. El le vorbește ucenicilor despre folosirea corectă a bunurilor.

La izvoarele credinței

Textele liturgice scot în evidență tema administrării bunurilor.

• În prima lectură, Amos denunță ambiția și aviditatea celor bogați față de cei nevoiași și săraci și profețește: „Mă jur pe cel care este mândria lui Iacob: «Niciodată nu voi uita faptele lor rele»”.
• În Prima scrisoare către Timotei, Paul recomandă: „Tu îndeamnă înainte de toate să se înalţe rugăciuni de cerere şi de mijlocire pentru toţi oamenii: pentru conducătorii de state şi pentru toţi cei care se află în posturi de răspundere, pentru ca astfel să putem duce o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea”.
• În Evanghelia după sfântul Luca, subliniind necesitatea unei administrări corecte a bunurilor materiale, Isus prezintă mai întâi parabola administratorului necinstit, iar apoi spune în mod clar și categoric: „Nici un sclav nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau la unul va ţine şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu şi mamonei”.

Perspectiva

„Un administrator”; „ce voi face?”; „nu puteți sluji şi lui Dumnezeu şi mamonei”

1. „Un om bogat avea un administrator, care a fost denunțat că-i risipește averea”.
Isus stătea la masă împreună cu cei păcătoşi. În timpul cinei, vorbise chiar despre milostivirea lui Dumnezeu față de cei nevoiași, dar și față de cei care se considerau „drepți”. Spre sfârșit, schimbă subiectul învățăturilor sale și se adresă direct discipolilor. A auzit întrebările pe care aceștia și le puneau între ei despre folosirea bogățiilor și a decis să intervină în discuția dintre ei, povestindu-le parabola administratorului înţelept şi necinstit, care trebuia efectiv să-și părăsească locul de muncă.

Discipolii au fost cuprinși de mare mirare chiar de la începutul relatării acțiunii din parabolă. Isus le vorbea despre un om aflat într-un moment decisiv al vieții sale din cauza lăcomiei fără margini. Din Scripturi, ei cunoșteau deja cazuri de administratori, mai ales cazurile renumite ale celor din timpul lui David, şi știau că administrarea era legată de bani, bogății şi putere, că era în strânsă legătură cu strângerea de fonduri, de împărţiri şi de violenţă. Vedeau din povestire că era vorba despre o administrare cu sfârșit tragic, dar nu înțelegeau de ce acțiunea din parabolă era atât de întortocheată şi dificilă. Familiarizați cu stilul de viață al Învăţătorului lor şi cu toate cuvintele lui de har, pline de iubire, căutau acum să înțeleagă motivul pentru care parabola vorbea despre un administrator necinstit, în loc de unul credincios, așa cum credeau ei că ar fi fost normal să fie.

2. „Ce voi face, pentru că stăpânul mă scoate din administraţie?”
Isus continuă povestirea parabolei, subliniind că acel administrator era nu numai un delapidator, dar și un om foarte abil în recunoașterea şi evaluarea a tot ceea ce ar fi putut să-i fie de folos sau dăunător. El știa să-şi facă bine calculele şi să întoarcă în folosul său falimentul ce îl pândea de la o zi la alta. Desigur, lucrurile nu-i mergeau bine. Denunțul era deja făcut și era adus la cunoștință stăpânului său. Găsindu-se în fața concedierii iminente, din fericire, se bucura încă de un timp de grație, de un timp în care să-şi organizeze gestiunea.

Isus a accentuat faptul că administratorul din parabolă și-a folosit la maxim timpul pe care îl mai avea la dispoziție. El a optimizat orice acțiune și a calculat orice oportunitate în lumina dării de seamă ce îl aștepta. Practic, a înțeles foarte bine unde era problema: ceea ce el administra nu îi aparținea, ci era o parte dintr-un tot, ce îi aparținea stăpânului său, donatorul şi judecătorul a toate. Așadar, înțeleasă situația, îşi schimbă imediat strategia, deoarece nu se putea descurca de unul singur. De asemenea, a înțeles că nu mai avea timp de așteptat şi că în scurtul timp pe care îl mai avea la dispoziție se hotăra chiar soarta lui. Practic, administratorul a avut un moment de har, de înțelegere, de iluminare. A văzut soluția înaintea ochilor: și-a dat seama că, dacă viața lui era condiționată mai înainte de tot ceea ce avea, acum, viața lui depindea de tot ceea ce oferea altora. „Primirea în casele altora” devenea acum siguranța sa şi refugiul său.

 Isus „a lăudat” comportamentul administratorului deoarece acesta a înţeles bine că timpul avut la dispoziţie era momentul propice pentru a  trece de la starea de fiu al acestei lumi la starea de fiu al luminii. El a deschis fereastra inimii, a privit cu atenție și lăsat să intre în viața lui o avalanșă de lumină. Dacă nu ar fi folosit acel moment, nu ar mai fi avut ocazia să-l folosească niciodată. Administratorul a înțeles că a sosit momentul în care să-şi facă prieteni și nu a neglijat acel moment, ci l-a folosit la maxim, împărtășind bunurile sale cu ceilalți frați. A folosit momentul ivit pentru a  ajunge în „lăcașurile veșnice” ale Tatălui ceresc.

3. „Nu puteți sluji şi lui Dumnezeu şi mamonei”
Isus i-a însoțit pe ucenici spre cunoașterea gândurilor sale şi a judecății lui Dumnezeu cu privire la folosirea „bunurilor”  (din grecescul „mamōnâs” și cu referință la ebraicul  „amàn”; „bunuri dobândite în care omul își pune încrederea”). Întrebările de mai înainte ale discipolilor își găseau răspunsul în acel moment. Folosirea corectă a bunurilor este întotdeauna în slujba vieții și duce la comuniune. Isus i-a îndemnat pe toți să primească cu drag darurile cerești și să discearnă cu realism situația lor reală de viață, dar nu în mod arbitrar și egoist, ci în mod altruist, în solidaritate, în mijlocul celorlalți frați.

Piatra de încercare a folosirii bunurilor este fidelitatea în cele mici, o fidelitate care constă în administrarea bogățiilor ca mijloace, cu scopul de a duce o viață frumoasă. „Cele mai mari lucruri” se trăiesc pe deplin în „cele mai mici”. Acest fapt este semnificativ și destăinuie sensul parabolei administratorului necinstit: omul este doar un administrator credincios al bunurilor încredințate; iar aceasta atât pentru a duce împreună cu ceilalți frați o viață pașnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea, cât și pentru a intra într-o zi în „lăcașurile veșnice” ale Tatălui.

Pentru ca viața să fie trăită

(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule, care ai întemeiat toată legea sfântă în iubirea față de tine şi față de aproapele, dăruiește-ne harul, ca, păzind poruncile tale, să ne învrednicim a ajunge la viața veșnică”.

Gândurile mele

Folosirea corectă a bunurilor este întotdeauna în slujba vieții şi duce la comuniune.
Orice faptă bună este profund ancorată în experiența de acum şi este proiectată spre viitor.