Răspunde la această întrebare profesorul și catehetul Luciano Meddi, afirmând clar și argumentat că această tema ne fascinează, dar ne lasă în cumpănă în același timp. Cheia răspunsului se află în interpretarea corectă a termenului „credință”.
Mihai Roca | 23 septembrie 2019
Planificarea și organizarea acțiunii catehetice în funcție de vârstă, timp de formare sau model de transmitere a credinței au în centru credința ca dar al lui Dumnezeu (virtute teologală) și ca răspuns liber al omului. Această afirmație necesară pentru cateheză ne determină să căutăm răspunsuri la următoarele două întrebări: care este, în mod concret, rolul credinței și al acțiunii catehetice în inițierea la sacramente, în vestirea mesajului creștin sau în organizarea unui itinerar educativ religios? Este posibil să recunoaștem cu ușurință existența unei treceri de la „înainte” de îmbrățișarea credinței, la viața trăită „după” Botez sau convertire?
În strânsă legătură cu relația dintre transmiterea credinței și dimensiunea religioasă a copilului sau a tânărului, vorbim deseori despre nașterea credinței și dezvoltarea acesteia, admirăm candoarea unei copilării a credinței, ne bucurăm de o maturitate a credinței primite. Cu alte cuvinte, constatăm că există particularități religioase specifice fiecărei vârste, o adaptare a transmiterii credinței în funcție de anumite situații de viață.
Nu toate sufletele au același nivel, citim în prefața de la catehismul tridentin, deoarece unii sunt asemenea copiilor abia născuți, alții abia încep să crească în Cristos, iar alții sunt într-adevăr maturi în credinţă. Și cât de evident este faptul că, în timp ce unii trebuie să primească „lapte”, alții servesc „mâncare solidă”!
În fața unei astfel de situații, Luciano Meddi propune celor care iau decizii cu privire la transmiterea credinței să țină cont cel puțin de următoarele trei aspecte: fiecare categorie de vârstă să beneficieze de o anumită pregătire catehetică; cateheza să tindă întotdeauna la reînnoirea vieții; sămânța credinței primită la Botez să fie îngrijită pentru a se dezvolta sănătos.
Primirea și aprofundarea credinței ne îndreaptă, așadar, privirea spre un stadiu de credință activă, matură și adultă (Christus Dominus, 14; Catechesi tradendae, 20), spre construirea unei relații personale cu Dumnezeu (Apostolicam actuositatem, 13) sau – așa cum spune apostolul Paul ‒ spre trecerea de la omul vechi la cel nou, care își găsește perfecțiunea în Cristos (Col 3,5-10). Două texte foarte importante, de la sfârșitul secolului al XX-lea, insistă chiar pe necesitatea educației în credință (Catehismul Bisericii Catolice, 153-165) și pe caracterul dinamic al credinței (Directoriul Catehetic General, 30).
Despre credință, Luciano Meddi este convins că are moduri diferite de exprimare în viața unei persoane. Credința este primită, recunoscută, încredințată. Este retrezită, dezvoltată, trăită în mod coerent și rodnic. Este atitudine, înclinație permanentă, motiv și criteriu al personalității. Este uneori separată de viață sau refuzată.
În acest sens, dacă momentul convertirii, trăirea vieții creștine, apartenența la o comunitate bisericească sau mărturia creștină sunt etape progresive de-a lungul drumului de maturizare a credinței, este foarte important să subliniem și să recunoaștem faptul că acțiunea catehetică nu ar trebui să privilegieze în special dimensiunea cognitivă a credinței, capacitatea de reprezentare a lui Dumnezeu sau efortul de însușire a limbajului religios.
Analizând întrebarea despre prezența etapelor evolutive în maturizarea credinței, este posibil ca chiar anumite elemente privilegiate din structura catehismelor să-l fi determinat pe Luciano Meddi să se lase, pe de o parte, fascinat de organizarea sistemului catehetic, iar pe de altă parte, să-l fi determinat să analizeze anumite contrarietăți și dezorientări prezente în activitățile catehetice actuale.
Citește aici articolul tradus în limba română.
