Duminica a VI-a din Timpul Pascal

Anul B

Împlinirea poruncii iubirii este marea misiune încredințată fiecărui discipol. Isus avea să-și dea viața ca ofrandă pentru prietenii săi, ca ei să devină păstrători a tot ceea ce le revelase.

Mihai Roca  |  9 mai 2021

Textele liturgice

Fap 10,25-27.34-35.44-48; Ps 97; 1In 4,7-10; In 15,9-17

Contextul

Al doilea discurs de rămas bun
Isus se găsea la ultima sa cină. Le spălase deja picioarele discipolilor săi. După ce le-a povestit parabola viței de vie, a dorit să le ofere ultimele învățături înainte de a pleca dintre ei. Dorea să le amintească faptul că nu ei l-au ales ca învățător, ci el i-a ales pe toți, cu multă dragoste. I-a privit și i-a chemat unul câte unul. A ținut să le destăinuie lor secretele lui Dumnezeu și astfel au devenit prietenii lui. Orele erau acum numărate. Avea să sosească momentul în care se va oferi pe sine pe lemnul crucii. Clipa în care va plăti prețul de răscumpărare. Din acel moment, vor avea marea misiune de a-l urma pe calea iubirii.
Isus este Învățătorul. El le-a încredințat discipolilor porunca iubirii.

Spre izvoarele credinței

Textele liturgice scot în evidență tema iubirii dumnezeiești.

• Prima lectură descrie momentul în care Petru, găsindu-se la Cezarea, în casa centurionului roman Corneliu, spune: „Într-adevăr, acum înțeleg că Dumnezeu nu este părtinitor, ci în orice neam, cel care se teme de el şi face dreptatea îi este plăcut.”
• În lectura a doua, Ioan mărturisește: „Dumnezeu este iubire […]. În aceasta constă iubirea: nu noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci el ne-a iubit şi l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.”
• Evanghelia un scurt fragment din discursul de adio al lui Isus, ținut în Cenacol, în care le-a spus discipolilor săi: „Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viața pentru prietenii săi […]. V-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute.”

Perspectiva

„Rămâneți în iubirea mea”; „să vă iubiți”; „eu v-am ales pe voi”

1. „Rămâneți în iubirea mea!”
Exista un raport strâns între Isus și discipoli. O legătură marcată de iubirea Tatălui ceresc – izvorul iubirii. Tatăl îl iubește pe Fiul, pe Isus, iar Isus îi iubește pe discipolii săi. Această taină unică avea să fie destăinuită în seara cinei de taină, când Isus le-a spus: „Dacă păziți poruncile mele, rămâneţi în iubirea mea aşa cum eu am păzit poruncile Tatălui meu şi rămân în iubirea lui.”

Iubirea este semnul comuniunii dintre Dumnezeu Tatăl și Isus. Până la cina de taină, raportul tainic de iubire fusese exprimat în mod clar. În faptele și cuvintele sale, Isus destăinuise în fiecare clipă iubirea care îl unea cu Tatăl ceresc. Iar proba acestei iubiri era chiar păzirea poruncilor divine.

La sfârșitul celor trei ani de ucenicie, manifestarea iubirii divine era foarte cunoscută discipolilor. Totul se întâmplase sub ochii lor. Deveniseră martori. La ultima cină aveau însă să primească discursul de adio al Învățătorului lor. Le va schimba planurile și viața.

Devenise tot mai clar faptul că Isus nu va mai fi prezent în mijlocul lor. Discipolii au înțeles că absența lui va fi o adevărată problemă. Un motiv de mare tristețe. L-au urmat îndeaproape. I-au ascultat învățăturile. Au primit Vestea cea Bună pe care le-a vestise și pe care le-o încredințase. Bucuria lor era a fi împreună cu Învățătorul. Dar aceasta avea să fie răvășită chiar de unul dintre ei. Iuda ieșise din Cenacol și se cufundase în întunericul nopții. Luase altă cale. Și totul începea să se clatine. Odată cu apropierea despărțirii de Învățătorul se năruiau unul câte unul toate planurile lor. După tot ceea ce se întâmplase zilele acelea, ce se va întâmpla oare cu ei? Cum își vor îndeplini misiunea încredințată?

2. „Aceasta este porunca mea: să vă iubiți unii pe alții aşa cum v-am iubit eu! Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viața pentru prietenii săi”
În discursul de rămas bun, Isus le dezvăluise discipolilor chiar ceea ce avea să se întâmple în ziua următoare: dăruirea vieții sale ca ofrandă pentru prieteni. Această jertfă totală avea să fie semnul iubirii nemărginite, care îi va aduna împreună pe toți. Era iubirea care exprima comuniunea între Isus și Tatăl ceresc, între Isus și discipoli, între discipoli. Această iubire – porunca cea nouă – sintetiza admirabil învățăturile primite și avea menirea de a-i ține pe toți uniți în bucurie și în comuniune.

Deveniți prietenii lui Isus, discipolii erau părtași la iubirea dintre Fiul și Tatăl ceresc. Ei primiseră deja tot ceea ce Fiul a auzit la Tatăl. Iar acum, în discursul de adio, au înțeles că, peste puțin timp, avea să se întoarcă la Tatăl ceresc, iar ei urmau să fie păstrătorii a tot ce le dezvăluise și le încredințase. Din acel moment unic moment trăit în Cenacol, vor fi păstrătorii unei porunci încredințate lor în mod deosebit. Vor fi chemați să se iubească unul pe altul urmând exemplul Învățătorului, care i-a iubit până la sfârșit.

3. „Nu voi m-ați ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi şi v-am pus ca să mergeți şi să aduceți rod, iar rodul vostru să rămână”
A fi discipol și prieten al lui Isus devenise un mare dar. Un dar nesperat. Ioan a înțeles foarte bine acest lucru și l-a trăit din plin. Ne-a lăsat mărturia lui în Evanghelia pe care a scris-o, în care a notat cu mare grijă și discursul de adio. Nu va uita niciodată cuvintele auzite de pe buzele lui Isus. Îi va rămâne întipărit pentru totdeauna momentul în care le-a încredințat misiunea de a merge și de a aduce roade care să dăinuie.

Ajuns la o vârstă înaintată, va lăsa în scris mărturia despre credința adevărată și puternică ce o avea la sfârșitul celor trei ani de ucenicie. Era credința celui care văzuse faptele și ascultase cuvintele Fiului lui Dumnezeu. Credința celui care primise Vestea cea Bună și care fusese iertat în toate.

Va găsi răspunsurile la întrebările din acea ultimă seară, din timpul cinei de taină, întrebări despre spălarea picioarelor și despre învățăturile primite cu limbă de moarte. Va fi luminat și întărit de acele răspunsuri. Împreună cu ceilalți discipoli, se va strădui să păzească nu o serie de prescrieri, ci iubirea Tatălui ceresc revărsată în lume: iubirea divină revelată de Isus. Porunca cea nouă a iubirii.

De-a lungul întregii sale vieți, Ioan va spune mereu că Dumnezeu este izvorul iubirii. Va mărturisi tuturor credința lui în Isus, care, numindu-l prieten, și-a dat viața pentru el. Iar această mărturie va deveni pentru el o bucurie continuă.

Pentru ca viața să fie trăită

(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule atotputernic, dă-ne harul de a celebra cu însuflețire aceste zile de bucurie în care cinstim învierea Domnului, pentru ca misterul pascal pe care-l contemplăm să se manifeste necontenit în faptele noastre”.

Gândurile mele

Iubirea sintetizează toate și îi unește pe toți în bucurie.

De-a lungul întregii sale vieți, Ioan va spune mereu că Dumnezeu este izvorul iubirii. Va mărturisi tuturor credința lui în Isus, care, numindu-l prieten, și-a dat viața pentru el. Iar această mărturie va deveni pentru el o bucurie continuă.

Imagine

Jacopo Tintoretto, Ulima Cena (1566)

Sursa: commons-wikipedia.com