Mărturia apostolului Ioan ne invită să descoperim cine este Isus, cine este Tatăl ceresc și cine este omul însuși. Apostolul mărturisește și ne spune ce a văzut, ce a auzit și ce a atins. El ne destăinuie credința sa în cel care s-a revelat ca Fiu al lui Dumnezeu, Cuvântul care de la început era la Dumnezeu, care era Dumnezeu și care s-a făcut trup și a locuit între noi. Oricine primește Cuvântul și crede că Isus este unicul născut din Tatăl primește „puterea de a deveni copil al lui Dumnezeu.”

Mihai Roca  |  3 ianuarie 2021

---

 

Textele liturgice

Sir 24,1-4.12-16; Ps 147; Ef 1,3-6.15-18; In 1,1-18

Contextul

Prologul evangheliei după Ioan
La școala Mântuitorului și în lumina evenimentului pascal, Ioan contemplă misterul lui Isus Cristos. El este apostolul care contemplă cuvintele și faptele lui Isus. După o lungă experiență de credință Ioan face un rezumat pe care îl așează la începutul evangheliei, în care prezintă un imn minunat dedicat Cuvântului. În acest imn Ioan vorbește despre Cuvântul care era la Dumnezeu și despre rolul său în creația lumii și în răscumpărarea omului, despre întruparea Cuvântului în persoana lui Isus și despre revealația sa cu privire la Tatăl.
Isus este Fiul unicul-născut. El este Cuvântul întrupat.

La izvoarele credinței

Textele liturgice sunt un imn dedicat Înțelepciunii și Cuvântului care ”locuiesc” între oameni.

• În prima lectură, autorul sacru personifică înțelepciunea lui Dumnezeu care se laudă și spune că locuiește în mijlocul poporului lui Israel: „Înaintea veacului, de la început m-a creat şi până în veac nu voi înceta. În cortul sfânt, înaintea lui am slujit şi astfel m-am stabilit în Sion.”
• În lectura a doua Paul invocă asupra efesenilor darul cunoașterii profunde a misterului lui Isus Cristos: „Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl gloriei, să vă dea Duhul înţelepciunii şi al descoperirii, ca să-l cunoaşteţi pe deplin, luminându-vă ochii inimii voastre, ca să cunoaşteţi care este speranţa chemării sale, care este bogăţia gloriei moştenirii sale între cei sfinți.”
• În evanghelie Ioan prezintă imnul de laudă adresat Cuvântului: „Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, şi noi am văzut slava lui, slava unicului-născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr”.

Perspectiva

„Cuvântul”; „s-a făcut trup”; „har peste har”

1. „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu”
La împlinirea timpurilor, „un om trimis de Dumnezeu”, Ioan Botezătorul, dădea mărturie despre lumina ce trebuia să vină în lume, iar în mulțimea care venea să se boteze în apele Iordanului l-a văzut pe Isus, lumina mult așteptată. Timp de trei ani de zile, la școala lui Isus fiind, discipolul Ioan avea să aibă fericirea de a vedea strălucind în persoana lui Isus lumina venită în lume și profețită de Ioan Botezătorul.  Ori de câte ori îl asculta sau îl urma pe Învățătorul său, de fiecare dată când mânca împreună cu el și se afla în compania lui, discipolul Ioan descoperea faptul că Isus era și viața, și lumina oamenilor.

Auzind învățăturile lui Isus și văzând minunile pe care acesta le făcea, Ioan a ajuns să descopere în persoana lui Isus Cuvântul de la început, Înțelepciunea veșnică și Măreția lui Dumnezeu. El avea să rămână uimit de fiecare dată când Isus îi dezvăluia pas cu pas identitatea sa divină, de Fiu al lui Dumnezeu coborât în mijlocul oamenilor, venit pentru a aduce un mesaj de bucurie, de speranță și de reconciliere a tuturor oamenilor cu Tatăl ceresc.

După acei ani foarte importanți petrecuți la școala lui Isus, dar și în lumina meditației profunde și a contemplației de-a lungul întregii sale vieți de păstor și de apostol – călăuzit de harul divin -, Ioan a așternut în scris imnul dedicat Cuvântului (în greacă „Logos”). Ajuns la adânci bătrânețe, avea să mărturisească în scris că Isus din Nazaret, Cuvântul venit în mijlocul oamenilor pentru a aduce mântuirea, era lumina și viața a tot ce există, era la început la Dumnezeu, spre pieptul Tatălui.

2. „Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi”
Fiecare om are în interiorul său lumina Cuvântului, mărturisește Ioan. Omul simte în inima sa chemarea tainică a luminii, care îl îndeamnă fără încetare la bine, îi luminează mintea, îi hrănește viața și îi vindecă inima. Fiecare om tăinuiește în inima sa dorința nestăvilită de a ajunge la izvorul vieții și de a viețui în iubire și în adevăr. Această lumină  tainică se găsește în fiecare om.

Dar în pofida faptului că era atât de mult căutat, Cuvântul venit în lume pentru a lumina pe orice om nu a fost primit, nici nu a fost recunoscut. Însă celor care l-au primit, celor care au crezut în numele lui, le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu. Primirea Cuvântului era așadar o alegere de viață și de moarte, deoarece îi ajuta pe oameni să intre în dialog cu Dumnezeu.

Acesta este tainicul mister al Crăciunului, darul lui Dumnezeu făcut fiecărui om: Cuvântul „s-a întrupat” pentru a dezvălui chipul milostiv al Tatălui. Cine contemplă lumina care strălucește pe chipul Cuvântului întrupat, contemplă chipul Fiului lui Dumnezeu venit „să locuiască între noi”.

Cel inefabil, Dumnezeu, și-a „stabilit locuința” (din grecescul „eskénosen”, cu referință la ebraicul „shekinah”, „locuința lui Dumnezeu în mijlocul poporului său”) între oameni, dezvăluindu-și astfel iubirea sa unică. În persoana lui Isus, Cuvântul veșnic a devenit vizibil, întrupat, și s-a lăsat mai întâi îmbrățișat de Maria, mama sa, iar apoi i-a îmbrățișat pe toți oamenii. Ioan dă mărturie că Isus era partea vizibilă a slavei Fiului, care este aceeași cu a Tatălui: în persona lui Isus s-au împlinit în mod tainic toate promisiunile făcute de Dumnezeu poporului său ales.

3. „Noi toți am primit din plinătatea lui har peste har”
Ioan dă mărturie și scrie renumitul imn de laudă și de slavă pentru ca toți să ajungă să recunoască lumina vieții – pe Isus, Fiul Tatălui -, să primească plinătatea harurilor sale și să cunoască adevărul.

Sărbătoarea Crăciunului ne invită, de fapt, să vedem gloria Cuvântului venit să locuiască între noi, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har și de adevăr. Când ne este dat să contemplăm pe chipul lui Isus această glorie, primim „har peste har”. Desigur, nouă ne este imposibil de a-l vedea pe Dumnezeu. Ne este absolut interzis să ne facem imagini și să credem că acestea sunt Dumnezeu. Prin întreaga sa viață, însă, prin faptele și cuvintele sale, Isus – singurul care a venit de la Tatăl – el este acela care ni-l dezvăluie pe Dumnezeu cel invizibil.

Recunoașterea Cuvântului întrupat în persoana copilului plăpând din brațele Fecioarei Maria și contemplarea gloriei Cuvântului pe chipului lui Isus tăinuiesc frumusețea de nedescris a sărbătorii Crăciunului. Această frumusețe este descoperită numai cu ajutorul harului divin, este contemplată și înțeleasă doar de acela care crede în Isus Cristos.

Pentru ca viața să fie trăită

(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule atotputernic şi veșnic, lumina sufletelor credincioase, binevoiește a umple lumea întreagă de slava ta şi arată-te, prin strălucirea luminii tale,tuturor popoarelor”.

Gândurile mele

Acesta este tainicul mister al Crăciunului, darul lui Dumnezeu făcut fiecărui om: Cuvântul s-a întrupat pentru a dezvălui chipul milostiv al Tatălui și iubirea sa nețărmurită față de orice creatură.
Recunoașterea Cuvântului întrupat în persoana copilului plăpând din brațele Fecioarei Maria și contemplarea gloriei Cuvântului pe chipului lui Isus tăinuiesc frumusețea de nedescris a sărbătorii Crăciunului.

Imagine

Gerard van Honthorst, Adorația păstorilor (1622)

Link: wikimedia.org.