Duminica a XXVIII-a din Timpul de peste An
(Anul B)

Știind că viața de după moarte este marele dar al lui Dumnezeu, iar într-o anumită măsură o străduință din partea sa, tânărul bogat l-a întrebat pe Isus ce trebuie să facă pentru a moșteni mântuirea veșnică. Răspunsul primit nu-i va clarifica gândurile, ci îl va lăsă destul de încurcat. Dacă era atât de legat de bunurile lui, cum ar fi putut să îmbrățișeze și calea lui Isus?

Mihai Roca  |  30 septembrie 2018

Textele liturgice

Înț 7,7-11; Ps 89; Evr 4,12-13; Mc 10,17-30

 Contextul

Tânărul bogat

După ce a răspuns la întrebările discipolilor despre situația despărțirii bărbatului de femeie, Isus a ieșit din acea casă și și-a continuat calea spre Ierusalim. Pe drum, un tânăr bogat i-a ieșit în întâmpinare, a îngenuncheat înainte lui – gest care arăta marele respect pe care îl avea față de Isus – și i-a cerut să-l îndrume pe calea spre viața veșnică. Privindu-l cu drag, Isus i-a propus o variantă, dar el nu a acceptat-o, deoarece era foarte bogat. Prea atașat de  avantajele obținute de la bunurile sale, tânărul a refuzat sfatul de a vinde tot și de a-l urma pe Isus. Nu a putut să renunțe la bogățiile și la siguranța ce i-o ofereau, nici nu a îndrăznit să se apropie de grupul de discipoli. În contextul creat, evanghelia prezintă învățătura lui Isus despre pericolul acumulării de bogății, apoi menționează răsplata rezervată celor care au știut să renunțe la cele pământești.
Isus este Învățătorul. El reafirmă importanța alegerii lui și răsplata rezervată celor care îl urmează.

La izvoarele credinței

Textele liturgice scot în evidență tema despre cea mai mare valoare.

• În prima lectură, autorul sacru aduce un elogiu înțelepciunii, în care afirmă mai întâi că aceasta are o valoare superioară și că este mai de preț decât puterea și bogăția, apoi spune: „Am iubit-o mai mult decât sănătatea şi frumusețea şi am preferat să o am în locul luminii, căci strălucirea care vine de la ea este fără apus. Au venit la mine toate cele bune împreună cu ea şi bogăție fără măsură este în mâinile ei”.
• În a doua lectură, autorul sacru atribuie cuvântului lui Dumnezeu cea mai mare valoare: „Cuvântul lui Dumnezeu este viu, plin de putere şi mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri; el pătrunde până la despărțitura sufletului şi a duhului, a încheieturilor şi a măduvei şi judecă sentimentele şi gândurile inimii”.
• Evanghelia relatează dialogul dintre Isus și tânărul bogat, în care reafirmă valoarea superioară aleasă de cei care îl urmează pe Isus: „Privindu-l fix, Isus l-a îndrăgit şi i-a spus: «Un lucru îți lipsește: mergi, vinde ceea ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer, apoi vino şi urmează-mă!»”.

Perspectiva

„Ce trebuie să fac?”, „dă săracilor”, „noi am lăsat toate”

1. „Un om a venit în fugă şi, îngenunchind, l-a întrebat: «Învățătorule bun, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?»”
Urmat de discipolii săi, Isus își continua drumul spre Ierusalim. Un tânăr bogat a venit în fugă și a îngenuncheat înaintea lui. Credea în mântuirea veșnică și știa că viața de după moarte este marele dar de la Dumnezeu și o anumită străduință din partea sa. Recunoscându-i autoritatea și numindu-l bun, i-a cerut respectuos Învățătorului din Nazaret să-i spună ce trebuie să facă pentru a moșteni viața de pe urmă alături de înaintașii săi.

Dar în loc să dea curs cererii și așteptărilor tânărului venit în grabă, Isus i-a cerut să-i explice de ce l-a considerat un Învățător bun. Desigur, Cel care s-a revelat în decursul istoriei mântuirii, numai Acela este bun: Tatăl ceresc. Sau poate el a ajuns oare să-l recunoască în Fiul Omului, în Isus din Nazaret, pe Mesia cel mult așteptat? Întrebarea despre viața veșnică trebuia adresată lui Dumnezeu, deoarece răspunsul se găsește în poruncile din decalog. Pe de altă parte, tânărul cunoștea deja calea propusă de poruncile date de Dumnezeu lui Moise: „Să nu ucizi! Să nu comiți adulter! Să nu furi! Să nu dai mărturie falsă! Să nu înșeli! Cinstește pe tatăl tău şi pe mama ta!”. El a respecta toate aceste porunci ce reglementau relația cu aproapele. Mai mult, notează evanghelia, acel tânăr era chiar un practicant fidel al Legii încă de când era copil. Ce anume îi mai lipsea oare pentru a dobândi viața fericită alături de cei drepți

2. „Isus, privindu-l fix, l-a îndrăgit şi i-a spus: «Un lucru îți lipsește: mergi, vinde ceea ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer, apoi vino şi urmează-mă!»”
Deși gesturi concrete de afecțiune exprimau marea prețuire arătată de Isus tânărului bogat – l-a privit cu drag și l-a îmbrățișat, notează evanghelistul – calea lui Isus spre dobândirea fericirii nu putea să fie decât cea pe care el a ales-o deja: calea dăruirii, a umilinței și a slujirii celor săraci. De aceea Isus i-a propus tânărului bogat să vândă toate, să dea săracilor cele obținute, iar apoi să-i urmeze calea. Era o alegere cu adevărat radicală și fără condiționări, deoarece Învățătorul din Nazaret era sărac și trăia printre săraci. Cine îl voia să-l urmeze, trebuia să îmbrățișează calea dăruirii și a slujirii cu multă hotărâre și fără prea multe calcule, recunoscând în el pe Mesia și încredințându-se cu totul providenței lui Dumnezeu.

Întâlnirea atât de promițătoare dintre Isus și tânărul bogat s-a încheiat din nefericire cu un refuz total. Tânărul bogat nu a putut să renunțe la avantajele oferite de bunurile sale. Prea atașat de bogății, a refuzat și îndemnul de a vinde totul, și invitația de păși pe calea lui Isus. Nu s-a simțit în stare să facă o schimbare radicală în viața sa. Nu a putut să renunțe la siguranța oferită de bogățiile acumulate: a plecat mâhnit și cu fața tristă,  gândindu-se la viața sa din totdeauna.

„Cât de greu vor intra în împărăția lui Dumnezeu cei care au bogății!”, a spus Isus privind spre discipolii săi și spre cei din jur. Iar discipolilor rămași uimiți și fără cuvinte le-a spus: „Mai ușor este ca o cămilă să treacă prin urechea acului decât ca un bogat să intre în împărăția lui Dumnezeu”. Practic, era un lucru imposibil. De data acesta înmărmuriți, ce ar fi trebuit oare să înțeleagă discipolii din cuvintele Învățătorului lor? E posibil ca nici ei să nu fi înțeles încă nimic atât din răspunsul dat de Isus tânărului bogat cu privire la renunțarea la bunuri, cât și din invitația de a merge pe calea dăruirii și a slujirii.

3. „Petru a început să-i spună: «Iată, noi am lăsat toate şi te-am urmat!»”
Înțelegând faptul că „a intra în împărăția lui Dumnezeu” era același lucru cu a-l urma pe Isus, Petru ieșit în față și a ținut să sublinieze că el a lăsat toate, meserie și bunuri, tată, mamă și familie, pentru a urma calea Învățătorului său. Și asemenea lui, au renunțat la tot ceea ce aveau și ceilalți discipoli. Erau cu adevărat săraci, simțeau că sunt cu totul liberi. Practic, împărtășeau idealul evangheliei și erau fideli învățăturilor primite. Dar oare așteptările lor erau în sintonie în acel moment cu învățăturile transmise lor de Isus? Petru şi ceilalți discipoli oare nu abandonaseră ei totul chiar pentru a primi ceva în schimb de la Mesia, cel mult așteptat? „Care ne va fi așadar răsplata? – l-a întrebat nedumerit Petru pe Isus.

Istoria primei comunități creștine a consemnat faptul că discipolii s-au bucurat de viața veșnică despre care vorbise tânărul bogat. Ei au dobândit chiar ceea ce Isus le-a promis celor care au renunțat la toate pentru cauza evangheliei: răsplata de sută la sută fie aici, fie în viața de dincolo. Renunțările făcute și persecuțiile îndurate i-au ajutat pe discipoli să trăiască într-o frățietate mai puternică și să se încreadă în harul lui Dumnezeu. În comunitatea lor, bunurile și persoanele la care au renunțat au fost pe deplin înlocuite cu noua cale a slujirii, împărtășită cu ceilalți frați în credință.

Pentru ca viața să fie trăită

(Rugăciunea zilei)
„Te rugăm, Doamne,
ca harul tău să ne întâmpine
şi să ne însoțească pururi,
ca să nu încetăm niciodată de a face binele”.

Gândurile mele

Cristos este sărac, iar cine îl urmează, pășește pe calea dăruirii și a slujirii cu multă hotărâre și fără prea multe calcule, încredințându-se providenței lui Dumnezeu.
Mântuirea este darul lui Dumnezeu.