Folosim cuvântul atitudine destul de des, nu doar cu privire la modalitățile proprii de exprimare, ci aproape în orice interacțiune cu celelalte persoane. Dar ce este o atitudine și care este rolul acesteia în viața personală și în relațiile cu ceilalți?
În general, spunem că atitudinea este atât „un fel de a fi sau de a se comporta” (DEX, 2009), cât și o „comportare care exprimă dispoziții sufletești” și care „reflectă o anumită concepție” (MDA, 2010).
O definiție clasică a conceptului „atitudine” a fost formulată pentru prima dată de Gordon Allport, în anul 1935 (Messana, 2008). Renumitul psiholog american definea atitudinea ca o stare mintală sau neurofiziologică determinată de experiență, care exercită o influență dinamică asupra individului, pregătindu-l astfel să acționeze într-un mod specific în fața tuturor obiectelor și fenomenelor cu care intră în relație.
Astăzi, afirmăm că atitudinea este ca o predispoziție dobândită, prin care răspundem cu promptitudine în mod pozitiv sau negativ atât în fața unui obiect (norme, principii), a unei persoane (frate, părinte, prieten, educator, catehet, preot) și a unei instituții (familie, școală, biserică, grupuri de referință), cât și în fața unui simbol (etalon moral) sau a unui eveniment (sarcină, examen, concurs).
Messana, C., 2008, „Atteggiamento”, în: Università Pontificia Salesiana, Facoltà di Scienze dell’Educazione, Dizionario di Scienze dell’Educazione, Ediția a II-a revăzută și actualizată, Editura LAS, Roma, pp. 113-115.
