Duminica a III-a din Postul Mare
Anul C

Interpretarea semnelor timpului și sosirea anului milostivirii erau două teme strâns legate în parabola smochinului neroditor. Și deoarece intrau în joc viața și moartea, dar și timpul, convertirea, problema răului și intervenția milostivirii divine, apropierea de Dumnezeu era cheia salvării de la pieire și a orientării spre o viață rodnică.

Mihai Roca  |  24 martie 2019

---

Textele liturgice

Ez 3,1-8.13-15; Ps 102; 1Cor 10,1-6.10-12; Lc 13,1-9

Contextul

Chemarea la convertire
Isus se afla pe drumul ce ducea spre cetatea sfântă a Ierusalimului, loc sfânt în care el va împlini tot ceea ce profeții anunțaseră cu privire la el. Lumea l-a recunoscut imediat și s-a apropiat de el atât pentru a-i asculta învățăturile, cât și pentru a-i cere părerea cu privire la ultimele două nenorociri despre care toți vorbeau: masacrul pelerinilor ordonat de Pilat și prăbușirea turnului din Siloe peste optsprezece persoane. După ce și-a exprimat părerea cu privire la cele două evenimente tragice, Isus a povestit parabola smochinului, insistând asupra folosirii cu grijă a timpului oferit de Dumnezeu și asupra recunoașterii milostivirii divine. Răbdarea și milostivirea Tatălui ceresc erau motivele pentru care smochinul, deși avea securea la rădăcină, nu va fi tăiat, ci va fi îngrijit pentru ca să aducă roade.
Isus este Mesia. El îi invită pe toți să interpreteze bine semnele timpului și să se convertească.

La izvoarele credinței

Textele liturgice scot în evidență tema convertirii.

• În prima lectură, cuprins de mare teamă, Moise se prezintă în fața lui Dumnezeu pe muntele Horeb: „Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să-l privească pe Dumnezeu”.
• În a doua lectură, referindu-se la trecerea poporului lui Israel prin pustiu, Paul îi îndeamnă la veghere pe corinteni, avertizându-i: „Cel care crede că se ține pe picioare să vadă să nu cadă”.
• În evanghelie, Isus insistă asupra necesității convertirii și afirmă: „Dacă nu vă convertiți, cu toţii veţi pieri la fel”.

Perspectiva

„Dacă nu vă convertiți”; „un smochin”; „va face fructe”

1. „Dacă nu vă convertiți, cu toţii veţi pieri la fel”
Două dintre nenorocirile recente se aflau pe buzele tuturor: masacrarea unor zeloți în Templu, din ordinul lui Pilat, și prăbușirea turnului din Siloe peste optsprezece persoane. Se credea că cele două evenimente erau o pedeapsă venită de la Dumnezeu. Cei copleșiți de prejudecăți, fie îi atribuiau lui Dumnezeu orice nenorocire, fie vedeau peste tot numai pedepse și necazuri ce îi loveau pe cei păcătoși.

Câțiva iudei s-au apropiat de Isus pentru a-l pune la curent cu ultimele întâmplări tragice și pentru a vedea ce părere avea despre cele întâmplate. Printre acei iudei se aflau probabil și unii zeloți curioși să afle părerea lui Isus cu privire la aspirația lor de libertate, aspirație împărtășită de mulțime, dar înăbușită cu brutalitate de asupritorii romani. Ei își spuneau: ce va propune oare învățătorul din Nazaret despre suferință, despre răul făcut de asupritorii romani și despre situația provocată de ultimele două evenimente tragice?

Evanghelia notează reacția categorică a lui Isus şi răspunsul său clar: Eu vă spun că nu. Dumnezeu nu pedepsește pe nimeni. Dumnezeu este milostiv. Mai mult, nu numai că Dumnezeu nu condamnă pe nimeni, ci îi cheamă pe toți la mântuire, le spunea Isus celor care îl ascultau. Adevărata semnificație a celor două evenimente tragice se afla dincolo de aparențe. Isus le cerea celor ascultătorilor săi să se lase provocați de cele întâmplate și să înlocuiască prejudecata și răzbunarea cu milostivirea Tatălui ceresc. Deoarece răul exista în mijlocul lor și toți puteau să vadă efectele acestuia, se impunea o adevărată schimbare, o hotărâre semnificativă în viața tuturor. Era necesar ca fiecare să reflecteze asupra propriei existențe și să nu mai amâne decizia unei schimbări. Chiar în acel moment – sublinia Isus – Tatăl ceresc își dezvăluia bunătatea și își arăta milostivirea sa față de oameni.

2. „Un om a plantat un smochin în via sa”
Simbol al Legii, smochinul era sădit într-o vie, adică în Israel. Dumnezeu îl alesese pe Israel să fie poporul său și făcuse tot posibilul să-i fie aproape, să stea cu el. I-a venit apoi în întâmpinare cu multă grijă, atât prin învățături, cât și prin mesagerii pe care i-a trimis, și i-a cerut poporului său să aducă roadele dreptății și ale iubirii. Sosea anul milostivirii chiar în acele zile, se împlinea timpul în care Dumnezeu dorea să fie în mijlocul oamenilor; acela era timpul în care smochinul nu mai era un simbol doar pentru Israel, ci o imagine a deschiderii lui Dumnezeu față de întreaga omenire.

Dar ce stăpân lipsit de noroc găsim în parabola relatată de Isus! Smochinul se bucurase de toate cele primite, de toată grija lui Dumnezeu, dar a dat numai frunze. Nu a rodit. Și, mai grav, smochinul nu-și dădea seama de riscul de a fi tăiat și ars. Cu toate acestea, milostivirea stăpânului, milostivirea lui Dumnezeu rămânea neschimbată. Și deoarece se împlinise timpul, stăpânul viei l-a trimis pe viticultor – pe fiul său – pentru a obține iertarea și pentru a altoi lemnul cel verde pe trunchiul neroditor al smochinului.

Parabola smochinului este strâns legată de un timp dedicat grijii și milostivirii, de un timp al prezenței și al activității publice a lui Isus. Parabola smochinului subliniază totodată necesitatea unui timp de har: va mai fi nevoie de un timp de îngăduință, de încă un an – cât ieri, azi și întotdeauna. Dumnezeu, stăpânul viei, îngăduie un timp cât toată istoria – un timp prielnic dedicat fiecărui om, un timp pentru predicat, pentru convertire, pentru misiune. Acest timp prielnic este anul milostivirii divine.

3. „Poate va face fructe la anul”
Parabola smochinului dezvăluie grija iubitoare a lui Dumnezeu față de  oameni și arată că anul de milostivire este o ocazie prielnică pentru convertire. Parabola subliniază faptul că încă mai este timp. Prin grija iubitoare a lui Dumnezeu, viața și istoria oamenilor împletesc mai departe același destin.

Desigur, în mod inevitabil, prezența răului în viața de zi cu zi nu va înceta. În fața acestei prezențe,  care este o adevărată provocare și o neliniște marcată de suferință, omul este întărit de harul lui Dumnezeu pentru a se apăra în fața răului cu toate forțele de care dispune: el poate să lupte împotriva fricii și să se opună foamei, violenței și dezordinii, iar în această luptă harul lui Dumnezeu îi este pavăză. Pe calea pocăinței și a convertirii, harul divin îi este omului un sprijin puternic, un ajutor care îl determină să aducă roade și să trăiască o viață frumoasă.

Cel credincios are convingerea că, pe calea vieții sale, este susținut de Isus – Mesia -, învingătorul răului și făuritorul noului exod spre libertate. Astăzi, ca și acum două mii de ani, cel credincios parcurge aceeași cale a convertirii, o cale marcată de discernământul ce conduce spre milostivirea lui Dumnezeu și spre descoperirea sensului vieții.

Pentru ca viața să fie trăită

(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule, care ești izvorul a toată bunătatea și îndurarea tu ne-ai arătat că postul, rugăciunea și pomana vindecă rănile pricinuite de păcate; privește cu bunăvoință spre noi, cei care, apăsați de povara greșelilor, ne recunoaștem vinovăția și ridică-ne mereu cu îndurarea ta”.

Gândurile mele

Dumnezeu nu pedepsește pe nimeni, Dumnezeu este milostiv.
Cel credincios are convingerea că este întărit de harul lui Dumnezeu și că  dispune de toate forțele necesare pentru a se apăra în fața răului, pentru a lupta împotriva fricii și pentru a se opune foamei, violenței și dezordinii.