Joia Sfântă din Sântul Triduum Pascal

 Gestul spălării picioarelor înfăptuit de Isus era semnul iubirii față de discipoli și al anticipării jertfei de pe cruce. Discipolii vor înțelege doar mai târziu semnificația gestului Învățătorului lor, gest prin care îi invita să-l urmeze pe cale slujirii și să fie în comuniune cu el.

Mihai Roca  |  18 aprilie 2019

Textele liturgice

Ex 12,1-8.11-14; Ps 115; 1Cor 11,23-26; In 13,1-15

Contextul

Isus spală picioarele discipolilor
Ioan descrie cu multă atenție evenimentele trăite de Isus la Ierusalim. La începutul celei de-a doua părți a evangheliei, numită cartea gloriei lui Isus, evanghelistul prezintă trei discursuri rostite de Isus în timpul ultimei sale cine. Limbajul ales și plin de semnificații este specific testamentului spiritual. Dacă în prima parte a evangheliei găsim șapte semne prin care este creionată identitatea lui Isus, în a doua parte, în timpul unor momente de mare intimitate rezervate numai discipolilor, descoperim mărturia directă a lui Isus despre persoana și misiunea sa. Textul evanghelic prezintă mai întâi gestul simbolic al spălării picioarelor discipolilor, continuă apoi cu dialogul dintre Isus și Petru, care nu înțelege încă gestul Învățătorului său, și se încheie cu explicația lui Isus despre cele împlinite.
Isus este Învățătorul și Domnul. El împlinește gestul simbolic al spălării picioarelor.

La izvoarele credinței

Textele liturgice scot în evidență tema mielului pascal și al ultimei cine a lui Isus.

• În prima lectură, autorul sacru prezintă prescrierile rituale ale cinei pascale și cuvintele pe care Domnul le-a transmis israeliților prin Moise și Aron: „Să mănânce carnea în noaptea aceea, s-o mănânce friptă la foc, cu azime și cu ierburi amare! Să-l mâncați așa: să aveți mijlocul încins, sandalele în picioare şi toiagul în mână: să-l mâncați în grabă: este Paștele Domnului”.
• În a doua lectură, Paul spune că a primit marele mister celebrat de Isus la ultima cină, mister pe care îl transmite mai departe, iar apoi spune: „Ori de câte ori mâncați din pâinea aceasta și beți din potirul acesta, vestiți moartea Domnului până când va veni”.
• Evanghelia după Ioan relatează marele gest făcut de Isus în timpul ultimei sale cine: „S-a ridicat de la cină, şi-a pus hainele deoparte şi, luând un ștergar, s-a încins. Apoi a turnat apă într-un vas de spălat şi a început să spele picioarele discipolilor şi să le șteargă cu ștergarul cu care era încins”.

Perspectiva

„Ai săi”; „a început să spele picioarele”; „și voi să faceți așa”

1. „Isus, iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârșit”
Activitatea publică a lui Isus se apropia de sfârșit; trecuseră deja mai mai bine de doi ani de când Isus proclamase că a venit să anunțe sosirea împărăției lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor. Se găsea acum la Ierusalim, împreună cu discipolii săi, și se pregătea să celebreze pentru a treia oară sărbătoarea Paștelui – sărbătoarea comemorării trecerii îngerului Domnului și a eliberării fiilor lui Israel din Egipt. Sărbătoare anuală foarte importantă, Paștele reamintea trecerea de la sclavie la libertate, de la întuneric la lumină, de la moarte la viață. Comemora tot ce a înfăptuit mâna atotputernică a Domnului la ieșirea din Egipt, când poporul a devenit pentru totdeauna alesul Domnului și când Domnul a devenit unicul păstor al poporului lui Israel.

În acea seară memorabilă, Isus știa că va împlini opera de mântuire prin care îi va călăuzi pe fiii lui Israel și întreaga omenire către Tatăl ceresc. Trecerea sa la Tatăl va fi expresia cea mai înaltă a iubirii sale împărtășite până la sfârșit, până la moarte, a iubirii sale față de discipoli și față de orice om.

2. „Isus a turnat apă într-un vas de spălat şi a început să spele picioarele discipolilor şi să le șteargă cu ștergarul cu care era încins”
Isus se afla împreună cu discipolii săi. Era o zi de joi, în săptămâna dinainte de Paște. Ioan își amintește că, în acea seară unică, Iuda Iscarioteanul se afla încă la masă împreună cu Isus și cu ceilalți discipoli, deși își dusese deja la împlinire gândul mârșav al trădării. Relatează Ioan că Isus – știind că a venit de la Dumnezeu și că la Dumnezeu se întoarce – s-a ridicat de la cină, și-a pus hainele deoparte și s-a încins cu un ștergar. Și toți îl priveau uimiți și nedumeriți, încercând să înțeleagă cele întâmplate sub privirea lor. Isus a turnat apoi apă într-un vas de spălat și a început să spele picioarele discipolilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins. Gestul său neașteptat, plin de o nespusă umilință, i-a surprins total pe discipoli. Ce ar fi putut ei să gândească despre un gest ce răsturna orice rânduire? Oare nu discipolul era acela care spăla uneori picioarele Învățătorului, ca semn de profund devotament? Pentru ce asistau la un astfel de gest?

Voind să arate semnificația profundă a iubirii sale pentru fiecare discipol, Isus a început să le spele picioarele la toți. Când i-a venit rândul, Petru, neînțelegând sensul gestului lui Isus, nu a acceptat ca Învățătorul să-i spele picioarele, ci a refuzat categoric, spunându-i: „Nu-mi vei spăla picioarele în veci!”. Total surprins, Petru s-a tulburat profund. Încerca să lege gestul lui Isus de o anumită formă de respect și se întreba: „Oare era vorba de o spălare rituală sau de un rit de purificare?”. Dar gândurile lui Petru nu se regăseau în gestul tainic și sublim al spălării picioarelor. Isus îi cerea practic să fie în comuniune cu el, să accepte gestul și să rămână împreună cu el.

3. „V-am dat exemplu ca şi voi să faceți așa cum v-am făcut eu”
După ce a spălat picioarele la toți discipolii, Isus le-a cerut să-i urmeze exemplul. Le-a spus că își dăruiește viața pentru ei și că își va dobândi apoi viața din nou. Gestul său de slujire – spălarea picioarelor – anticipa moartea sa, iar dăruirea vieții sale anticipa viața cea nouă. De acum înainte, va trebui ca și ei să-i imite gestul și să se slujească unul pe celălalt. Slujirea reciprocă îi va menține în comuniune, iar iubirea împărtășită le va da puterea de a-l urma întotdeauna pe el, Învățătorul lor. Slujirea și iubirea vor constitui calea care îi va conduce pe discipoli la comuniune și la unitate între ei și cu el, Domnul lor.

Petru și ceilalți discipoli vor pătrunde doar peste câteva zile atât semnificația gestului de iubire al lui Isus, cât și sensul operei sale mântuitoare de pe cruce, dar le vor înțelege numai după învierea lui Isus și numai cu ajutorul harului Duhului Sfânt. Doar peste câteva zile, discipolii vor înțelege că gestul spălării picioarelor destăinuia semnificația euharistiei – gest tainic prin care Isus se oferea cu totul și până la capăt atât pentru viața celor care credeau și vor crede în el, cât și pentru viața lumii. Pâinea coborâtă din cer și oferită ca hrană – despre care vorbise Isus în timpul activității sale publice – devenea în acele zile trupul său jertfit pentru toți. Cei care se hrănesc cu pâinea coborâtă din cer și devenită euharistie, aceia sunt părtași la comuniunea de slujire, de iubire și de viață pe care discipolii o împărtășesc între ei și cu Isus, încă de la început, din acele zile sacre și unice.

Pentru ca viața să fie trăită

(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule, tu ne-ai chemat să luăm parte la Cina preasfântă, în care Fiul tău unul-născut, înainte de a se da pe sine la moarte, a încredințat Bisericii sale, jertfa nouă a legământului veșnic, ospățul iubirii sale; dă-ne, te rugăm, harul ca, din acest mister atât de mare, să sorbim plinătatea iubirii şi a vieții”.

Gândurile mele

Gestul simbolic al spălării picioarelor era expresia atât a iubirii nemărginite a lui Isus față de discipoli, cât și a semnului sublim al euharistiei, semn prin care se comemorează moartea lui Isus pe cruce și prin care se zidește comuniunea dintre cei care îl adoră pe unicul Tată ceresc.
Pâinea coborâtă din cer și oferită ca hrană – despre care vorbise Isus în timpul activității sale publice – devenea în acele zile sacre trupul său jertfit pentru toți și pentru totdeauna.