Duminica a V-a din Timpul Pascal
(Anul C)

În cadrul ultimei sale cine pascale, Isus le-a încredințat discipolilor noua poruncă  a iubirii frățești, ca dar sublim ce destăinuie iubirea lui Dumnezeu Tatăl, dar și ca incontestabil criteriu de recunoaștere a discipolilor. Noua poruncă fundamentată pe iubirea lui Isus față de cei care îl urmează are ca distinctiv exercitarea iubirii frățești; dacă acest element distinctiv lipsește, exprimarea iubirii devine o simplă formalitate și un ideal lipsit de conținut.

Mihai Roca  |  19 mai 2019

---

 

Textele liturgice

Fap 14,21-27; Ps 144; Ap 21,1-5; In 13,31-35

Contextul

Isus lasă porunca cea nouă
Isus se afla în cenacol împreună cu discipolii săi. Deși sărbătoreau și mâncau paștele, pluteau parcă în aer previziuni amare despre momente grele ce aveau să vină. Și cunoscând deja atât fapta ascunsă a lui Iuda, cât și clipa separării de discipolii săi, Isus simțea că a sosit clipa în care să le vorbească celor dragi despre sosirea ceasului său, despre apropierea glorificării sale pe cruce. În acest context, divinul Învățător le-a lăsat discipolilor ultimele sale învățăturile, cuvinte unice care vor deveni ca o „piatră miliară”: „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii”.
Isus este Fiul Omului. El le-a încredințat discipolilor săi porunca iubirii frățești.

La izvoarele credinței

Textele liturgice evidențiază tema iubirii revelate de Isus.

• În prima lectură, Paul și Barnaba povestesc despre activitatea lor misionară și mărturisesc: „Dumnezeu a deschis și păgânilor poarta credinţei”.
• În a doua lectură, într-o viziune, Ioan îl vede pe Isus care spune: „Iată, le fac pe toate noi!”.
• Evanghelia după sfântul Ioan prezintă momentul în care Isus proclamă în mod solemn: „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţi! Așa cum eu v-am iubit pe voi, aşa să vă iubiţi unii pe alţii! Prin aceasta vor recunoaște toți că sunteți discipolii mei”.

Perspectiva

„Fiul Omului”; „precum v-am iubit eu pe voi”; „ucenicii mei”

1. „Acum a fost preamărit Fiul Omului și Dumnezeu a fost preamărit în el”
În evanghelia pe care a scris-o, Ioan vorbește despre misterul profund revelat de Isus la ultima sa cină pascală. Evanghelistul subliniază faptul că Învățătorul său s-a pregătit cu multă atenție pentru ceasul iminent al crucii – eveniment mântuitor ce se afla în planul lui Dumnezeu și care cuprindea gestul nemărginit de iubire al lui Isus față de toți oamenii. Isus cunoștea acel ceas, iar în timpul cinei de taină îl vedea foarte aproape: știa că împlinirea acestuia – preamărirea sa pe cruce – va face mai întâi să strălucească slava Tatălui într-un mod nemaivăzut, iar apoi va declanșa începutul unei noi ere. Momentele răstignirii și jertfa sa totală pe cruce vor deveni ceasul mântuirii, dar nu ca promisiune, ci ca împlinire.

În acea seară de joi, răpiți de taina riturilor sacre, discipolii absorbeau orice cuvânt și contemplau fiecare gest al lui Isus. Limbajul evocativ al riturilor sacre marcau momentul decisiv de rămas bun. Cu siguranță, în acea ultimă seară trăită împreună cu Învățătorul lor, discipolilor le era foarte greu să pătrundă și să înțeleagă greutatea și semnificația profundă a momentelor pe care le trăiau. Cuvintele lui Isus și gestul ascuns al lui Iuda treceau ca ceva învăluit în mister. Oare cum ar fi putut ei să treacă  dincolo de cele văzute și auzite și să le înțeleagă sensul? Cum de nu reușeau să intuiască trădarea ce tocmai se împlinea? Evanghelistul Ioan va nota că toți erau uimiți de faptul că Isus le-a spus că îi părăsește și că va lua asupra sa toate încercările din viața oamenilor.

Isus, Fiul Omului, le vorbea discipolilor de la inimă la inimă. Le destăinuia faptul că și-a împlinit misiunea și că a ajuns la ultimul pas, la ceasul mântuitor al crucii: peste puțin timp îi va atrage la sine pe toți oamenii, iar cei care îl vor urma vor fi părtași de viața lui Dumnezeu.

2. „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții. Precum v-am iubit eu pe voi, tot așa să vă iubiți şi voi unii pe alții”
Isus știa că va mai sta doar câteva ore împreună cu discipolii săi. De aceea, alegând să li se adreseze direct și cu drag, li s-a adresat discipolilor numindu-i „copilașii mei”. În ambientul intim și sacru al cinei pascale, Isus i-a pregătit apoi pe discipoli pentru despărțire, le-a lăsat testamentul său și le-a încredințat această poruncă nouă: „Să vă iubiți unii pe alții. Precum v-am iubit eu pe voi, tot aşa să vă iubiți și voi unii pe alții”. De fapt, Isus le cerea în acel moment discipolilor ceva cu totul nou și original: iubirea pe care el o are față de ei să-i determine la fapte de caritate și să fie prezentă în ei ori de câte ori se vor apropia de ceilalți frați. Această rugăminte-poruncă era ceva cu totul nou.

Porunca nouă a iubirii frățești este în strânsă legătură cu alianța definitivă încheiată de Isus pe lemnul crucii, cu alianța ce destăinuie iubirea nemărginită a lui Isus pentru întreaga omenire. Și având ca model iubirea lui Isus față de orice om, noutatea iubirei frățești încredințată discipolilor avea să devină pentru totdeauna inedită, unică.

3. „Din aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii mei, dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii”
Evanghelistul Ioan evocă experiența sa unică de la cina de taină. Acea experiență sacră îi va deschide ochii, mintea și inima spre înțelegerea iubirii nețărmurite a lui Isus și îl va ajuta să pătrundă sensul momentelor trăite alături de Isus în cenacol. Mereu prezente de-a lungul întregului său drum de credință, momentele din cenacol îi vor aduce aminte lui Ioan de porunca lăsată de Isus în acea ultimă seară – „Să vă iubiți și voi unii pe alții” -, și va rămâne până la sfârșit – pentru evanghelist și pentru orice discipol, ca semn distinctiv al identității creștine.

Iubirea este noutatea adusă de Isus, este comoara care va fi păstrată cu fidelitate și care va fi transmisă mai departe după modelul lăsat de divinul Învățător. Din acea seară memorabilă de joi, iubirea a devenit centrul originalității creștine, al unei experiențe noi ce dă mărturie despre tot ce Isus a învățat și a făcut în timpul vieții sale.

Iubirea lui Isus este caracteristica vieții creștine, iar iubirea frățească este criteriul de recunoaștere al fiecărui discipol. Iar în măsura în care iubirea frățească este reînnoită și însuflețită de iubirea lui Isus, în aceeași măsură cuvintele și faptele discipolului sunt autentice, mereu unice și inedite: doar în această tainică relație iubirea frățească poate deveni semnul distinctiv al fiecărui creștin.

Pentru ca viața să fie trăită

(Rugăciunea zilei)
„Atotputernice, veșnice Dumnezeule, actualizează necontenit in noi sacramentul pascal, pentru ca cei pe care ai binevoit să-i reînnoiești prin sfântul Botez, întăriți de ajutorul tău, să aducă multe roade, şi să ajungă la bucuriile vieţii veşnice”.

Gândurile mele

Iubirea frățească este semnul distinctiv al oricărui discipol al lui Isus Cristos.
În măsura în care iubirea frățească este reînnoită și însuflețită de iubirea lui Isus, în aceeași măsură cuvintele și faptele discipolului sunt autentice, mereu unice și inedite.
Iubirea lui Isus este caracteristica vieții creștine, iar iubirea frățească este criteriul de recunoaștere al fiecărui discipol: doar în această tainică relație iubirea frățească poate deveni semnul distinctiv al fiecărui creștin.