Duminica a VI-a din Timpul Pascal
(Anul C)

Se apropia momentul despărțirii. Înconjurat de discipolii săi, Isus le-a cerut mai întâi să se lase cuprinși de bucurie, iar apoi le-a încredințat îndemnuri ce aveau menirea de a-i ajuta să transmită mai departe tot ceea ce ei au ascultat și au văzut de-a lungul celor trei ani de ucenicie. Le-a spus clar că el va pleca în curând, dar va reveni apoi împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt și își va face locuință în mijlocul acelora care vor păstra cuvântul său.

Mihai Roca  |  26 mai 2019

Textele liturgice

Fap 15,1-2.22-29; Ps 66; Ap 21,10-14.22-23; In 14,23-29

Contextul

Sfârșitul discursului de despărțire
Au trecut deja trei ani de când discipolii îl urmau îndeaproape pe Isus. Fascinați de învățături alese și de fapte minunate, ei au rămas fideli în toate Învățătorului lor. Și chiar dacă nu le-a fost ușor să-l înțeleagă întotdeauna, au fost totuși siguri că Isus avea răspunsul la toate căutările lor. Se aflau acum în cenacol, chiar spre sfârșitul discursului de adio, uimiți și înmărmuriți de cuvintele rostite chiar de Isus: „Mă duc şi voi veni din nou la voi”. În acele ultime ore trăite alături de Isus, aveau să primească învățături și povețe pe care vor trebui să le păstreze, să le transmită și să le pună în practică până la întoarcerea sa.
Isus este Fiul Omului. El îi asigură pe discipoli că se va reîntoarce și că va rămâne cu ei.

La izvoarele credinței

Textele liturgice evidențiază transmiterea cuvântului lui Isus.

• Prima lectură prezintă momentul în care apostolii și bătrânii din Ierusalim au intervenit în conflictul iscat între creștinii din Antiohia, trimițându-le câțiva ucenici împreună cu Paul și Barnaba, ucenici prezentați ca „oameni care şi-au închinat viața pentru numele Domnului nostru Isus Cristos”.
• În a doua lectură, într-o viziune, Ioan privește spre Ierusalimul ceresc învăluit de slava lui Dumnezeu, îl vede ca o cetate cu zid mare și înalt, cu douăsprezece porți, iar în cetate observă că Domnul Dumnezeul Cel Atotputernic se identifica chiar cu templul cetății și cu mielul.
• În evanghelie, Isus spune discipolilor săi: „Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăța toate şi vă va aminti toate câte vi le-am spus eu”.

Perspectiva

„Cuvântul meu”; „ceea ce v-am spus”; „voi veni din nou la voi”

1. „Dacă cineva mă iubește, va păzi cuvântul meu; Tatăl meu îl va iubi și vom veni la el și ne vom face locuința la el”
Discipolii urmăreau cu greu cuvintele Învățătorului lor. Cu puțin timp înainte, în discursul de adio, l-au auzit pe Isus vorbindu-le despre plecarea sa, despre momentul iminent al crucii și despre reîntoarcerea sa între ei. Toate acele cuvinte învăluite de mister provocaseră mirarea unuia dintre ei, Iuda Tadeul, care îl întrebase pe Isus: „Doamne, cum se face că ni te vei arăta nouă și nu lumii?” Erau vădit tulburați, iar ceea ce va urma îi va lăsa foarte surprinși: Isus îi va asigura că se vor putea bucura mai departe de prietenia lui, chiar dacă el nu va mai fi prezent fizic în mijlocul lor.

Isus le-a promis discipolilor că va reveni și că va rămâne cu ei. Iar când se va întâmpla aceasta, el nu va reveni singur, ci împreună cu Tatăl ceresc, și își vor face locuința la toți aceia care îl vor iubi și vor păzi cuvântul său. Atunci va rămâne pentru totdeauna în mijlocul lor.

2. „Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăța toate și vă va aminti toate câte vi le-am spus eu”
Isus le-a explicat discipolilor promisiunea abia făcută. Tot ce le-a spus se găsea deja în mintea și în inima lor, iar ei îi vor înțelege mai bine cele promise numai după plecarea sa din mijlocul lor. Prin harul Mângâietorului – pe care Tatăl ceresc îl va trimite fiecăruia dintre ei -, vor putea să pătrundă sensul a „tot ceea ce le-a spus”. Timpul activității sale publice s-a încheiat, iar peste câteva zile va începe timpul Duhului Sfânt. Mângâietorul îl va ajuta atât pe fiecare discipol, cât și pe orice om de bună credință să învețe în mod autentic și să pătrundă adevărul revelat.

Din învățătura Scripturilor, Ioan știa bine că templul din Ierusalim era „locuința” prin excelență a lui Dumnezeu. De asemenea, el știa că tainicul cort al alianței fusese „locul” prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului ales al lui Israel. Ceea ce Isus destăinuise însă în acea seară va depăși cu mult tot ceea ce el auzise până în acel moment. Peste puțin timp, împreună cu ceilalți discipoli și în lumina misterului pascal, Ioan va admira „prezența tainică” a lui Isus și a Tatălui ceresc în mijlocul acelora care vor păstra cuvintele evangheliei.

La sfârșitul discursului de adio, notează evanghelia, Isus le-a oferit discipolilor darul „păcii”, adică darul sănătății și al prosperității, darul fericirii și al bunurilor mesianice. Acest dar inefabil vine de la Dumnezeu, iar Isus – Fiu al lui Dumnezeu și mijlocitorul păcii mesianice – l-a lăsat discipolilor săi ca moștenire. De acum înainte, discipolii vor avea misiunea de a duce lumii întregi darul păcii.

3. „Mă duc și voi veni la voi”
Ioan și ceilalți discipoli își vor aminti pentru totdeauna momente în care Isus le-a lăsat darul păcii și în care i-a îndemnat să fie plini de bucurie. Ei nu vor uita niciodată momentele premergătoare plecării Învățătorului lor din mijlocul lor. Fără îndoială, deși tristețea din acea seară copleșea inimile și sufletele lor, situația apăsătoare se va transforma peste câteva zile într-o mare bucurie.

Cu ajutorul harului Duhului Sfânt, discipolii vor înțelege că grupul lor se deosebea de cei din jur prin mărturisirea și împărtășirea iubirii divine, adică prin comuniunea de viață cu Tatăl și cu Fiul. Toți discipolii vor înțelege că au fost trimiși să vestească lumii cuvântul lui Dumnezeu și să-i cheme pe toți oamenii la o viață nouă. Dacă un om va refuza cuvântul evangheliei, atunci el va refuza și cuvântul lui Isus Cristos și se va exclude astfel și de la comuniunea cu Dumnezeu.

Isus le-a spus discipolilor săi: „Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăța toate și vă va aminti toate câte vi le-am spus eu”. Oare chiar era necesar ca Isus să le spună ucenicilor săi aceste cuvinte? Evanghelistul Ioan confirmă faptul că era necesar ca ei toți, cei care l-au urmat îndeaproape pe Învățătorul lor timp de trei ani, să audă chiar de pe buzele lui aceste cuvinte și să poată înțelege astfel momentul pătimirii nu ca pe un faliment tragic, ci ca pe un moment mântuitor. Datorită cuvintelor lui Isus și a prezenței Duhului Sfânt, toți discipolii vor înțelege evenimentul lui Isus – misterul vieții sale și al credinței mărturisite de primii creștini –, iar cu prețul sângelui lor vor mărturisi că în persoana celui răstignit se afla Isus înviat, care este una cu Tatăl și care este izvor de viață pentru cei care cred în el.

Pentru ca viața să fie trăită

(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule atotputernic, dă-ne harul de a celebra cu sfințenie aceste zile de bucurie în care cinstim învierea Domnului, pentru ca misterul pascal pe care-l contemplăm să se manifeste necontenit în faptele noastre”.

Gândurile mele

Împreună cu ceilalți discipoli și în lumina misterului pascal, Ioan va admira „prezența tainică” a lui Isus și a Tatălui ceresc în mijlocul acelora care vor păstra cuvintele evangheliei.
La sfârșitul discursului de adio, Isus le-a oferit discipolilor darul „păcii”, adică darul sănătății și al prosperității, darul fericirii și al bunurilor mesianic.