Duminica a XVII-a din Timpul de peste An

Anul C

Cum se poate ajunge la inima lui Dumnezeu Tatăl? Preocupați de această întrebare, discipolii doreau să afle de la Învățătorul lor cum ar putea cunoaște mai bine bunătatea lui Dumnezeu și marele dar al fraternității dintre oameni. Ce se cuvine să spună și să ceară în rugăciune înaintea lui Dumnezeu?

Mihai Roca  |  28 iulie 2019

---

 

Textele liturgice

Gen 18,20-32; Ps 137; Col 2,12-14; Lc 11,1-13

Contextul

Isus îi învață pe discipoli cum să se roage
De-a lungul drumului ce ducea la Ierusalim, Isus le-a dat discipolilor săi mai multe învățături și le-a arată cum să se roage. Luca a consemnat trei modalități diferite de rugăciune rezumate în rugăciunea Tatăl nostru, în parabola prietenului insistent și în învățătura despre puterea rugăciunii. De asemenea, evanghelistul a punctat și următoarele trei aspecte foarte importante pentru cel care se roagă: obținerea pâinii de toate zilele, ca bun de împărtășit cu ceilalți; iertarea reciprocă, înțeleasă ca o condiție necesară pentru obținerea păcii; invocarea insistentă a darului Duhului Sfânt, ca har necesar în căutarea împărăției lui Dumnezeu.
Isus este Învățătorul. El îi învață pe discipoli cum să se roage.

La izvoarele credinței

Textele liturgice scot în evidență tema rugăciunii.

• În prima lectură, rugăciunea lui Avram este prezentată ca model de mijlocire la Dumnezeu: „Oare îl vei nimici pe cel drept împreună cu cel nelegiuit? Poate că se află cincizeci de drepţi în cetate; oare îi vei nimici și nu vei suporta locul pentru cei cincizeci de drepți care sunt în ea?”
• În lectura a doua, Paul vorbește despre misterul morții și al învierii lui Isus Cristos, mister care se află la baza oricărei rugăciuni creștine: „Dumnezeu v-a readus la viață împreună cu Cristos, iertându-vă toate nelegiuirile. El a șters documentul cu poruncile care erau împotriva voastră și l-a anulat pironindu-l pe cruce”.
• În evanghelie, Isus îi învață pe discipoli cum să se roage: „Tată, sfinţească-se numele tău, vie împărăţia ta! Dă-ne nouă în fiecare zi pâinea cea de toate zilele și iartă-ne păcatele noastre pentru că și noi iertăm oricui ne greșește; şi nu ne duce în ispită!”

Perspectiva

„Învață-ne să ne rugăm”; „Tată”; „oricine cere primește”

1. „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm”
A trecut ceva timp de când discipolii îl urmau îndeaproape pe Isus. Au avut deseori posibilitatea să-l vadă pe Învățătorul lor rugându-se și să admire felul lui de a fi în comuniune și de a vorbi cu Dumnezeu. De la o zi la alta, în inima discipolilor se contura tot mai clar dorința de a afla și ei cum ar putea să se apropie de inima lui Dumnezeu Tatăl.

O parte dintre discipoli știau că Ioan Botezătorul i-a învățat pe cei care-l urmaseră cum să se roage și cum să-și exprime dorințele și gândurile înaintea lui Dumnezeu. De asemenea, cunoșteau anumite rugăciuni din Biblie, de la întâlnirile de sâmbăta, din sinagogă, dar și de la anumite grupări religioase. Cunoșteau multe rugăciuni, dar nu erau încă destul de mulțumiți. Fascinați de legătura puternică pe care Isus o avea cu Tatăl ceresc, erau preocupați de modul în care ar fi putut să se apropie și ei de inima lui Dumnezeu. Dar ce ar fi trebuit să spună în rugăciune sau ce ar fi trebuit să facă înaintea lui Dumnezeu? Voind să se apropie cât mai mult de stilul unic de rugăciune al Învățătorului lor, discipolii i-au cerut lui Isus să le arate calea rugăciunii și să-i învețe cum să se roage.

2. „Tată, sfinţească-se numele tău”
Fără a spune prea multe cuvinte, Isus i-a învățat pe discipoli rugăciunea Tatăl nostru. În prima parte a acesteia, Isus le-a descoperit discipolilor că rugăciunea e dialog și recunoștință, împărtășire și angajament. Dacă doreau să se apropie de chipul lui Dumnezeu Tatăl, să descopere măreția sa de Creator și Domn al oamenilor, să cunoască bunătatea și iubirea sa milostivă, era necesar ca ei să-l perceapă pe Dumnezeu ca un Tatăl ceresc. Împărăția lui Dumnezeu este acum prezentă în mijlocul oamenilor în cuvintele și în faptele Fiului Omului, adică în persoana sa. În tot ceea ce ei au auzit și au văzut în timpul uceniciei lor, au avut posibilitatea de a vedea și de a înțelege și modul  în care Dumnezeu se apropie de oameni, dar și care îi sunt dorințele, adică sfințirea numelui său, manifestarea divinității pe pământ, împlinirea promisiunii sale prin venirea Împărăției în mijlocul oamenilor și împlinirea voinței sale mântuitoare.

În a doua parte a rugăciunii Tatăl nostru, Isus le-a arătat discipolilor cum să se preocupe de necesitățile lor zilnice și ce anume să facă: să ceară pâinea necesară pentru fiecare zi;  să practice iertarea fraternă întotdeauna și fără măsură; să implore harul divin în momentele grele și de persecuție pentru a fi tari în credință.

Evanghelia notează că mesajul transmis de Isus discipolilor cu acea ocazie era foarte clar: să trăiască și să-și ofere viața împlinind voința mântuitoare a Tatălui ceresc. Nu este nevoie ca ei să-l mulțumească pe Dumnezeu. Dumnezeu nu are nevoie de așa ceva. Din contra, ei trebuie să-și încredințeze existența în mâinile lui Dumnezeu și în slujba Împărăției sale. În orice moment din zi și din noapte, Tatăl ceresc este de partea lor, le ascultă cuvintele. Nu îi lasă să plece niciodată cu mâinile goale. Tatăl ceresc le oferă mereu pâinea și tot ce le este necesar pentru viața zilnică: le ascultă rugăciunea și le destăinuie întotdeauna inima sa de Tată.

3. „Oricine cere primeşte; cine caută găseşte; iar celui care bate i se va deschide”
Rugăciunea și dorința de Dumnezeu îl călăuzesc pe om spre izvorul harului și îi arată cum să ceară, ce să caute și de ce să bată la ușa milostivirii divine. Este necesară o anumită insistență. Dorința celui ce cere ar putea oare să fie suficientă pentru a primi harul divin? Dorința omului nu are limite.  Se află într-o continuă creștere. Chiar această dorință oare nu are oare nevoie de rugăciune pentru ca să fie purificată? Iar dacă există o dorință foarte mare, cum este apropierea de marele dar, de Duhul Sfânt, cât de importantă nu este rugăciunea?

Din ziua în care cerul s-a deschis asupra lui Isus din Nazaret, dialogul este mereu reînnoit, pâinea zilnică nu mai lipsește, iertarea fraternă devine o realitate, iar rugăciunea este mai ascultată ca nicicând. Din acea zi, Isus se află mereu la ușă și bate, iar cel care îi recunoaște vocea îi deschide și are bucuria de a-i vorbi și de a sta la masă împreună cu el.

Pentru ca viața să fie trăită

(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule, ocrotitorul celor ce nădăjduiesc în tine, fără tine nimic nu e deplin, nimic nu e sfânt; sporește-ți îndurarea față de noi, pentru ca, prin puterea şi sub călăuzirea ta, astfel să ne folosim de bunurile trecătoare încât să ne bucurăm încă de pe acum de cele veşnice”. 

Gândurile mele

Rugăciunea și dorința de Dumnezeu îl călăuzesc pe om spre izvorul harului și îi arată cum să ceară, ce să caute și de ce să bată la ușa milostivirii divine.
Dorința omului nu are limite.  Se află într-o continuă creștere. Chiar această dorință oare nu are oare nevoie de rugăciune pentru ca să fie purificată?