Duminica a XIX-a din Timpul de peste An

Anul C

Isus a încredințat totul discipolilor săi, cerându-le să transforme cele moștenite într-o comoară nepieritoare și să administreze cu mare grijă frângerea pâinii și vestirea cuvântului. Nu vor avea timp de pierdut. Vor trebui să vegheze cu luminile aprinse și să fie pregătiți oricând pentru întâlnirea cu Domnul.

Mihai Roca  |  11 august 2019

---

 

Textele liturgice

Înț 18,6-9; Ps 32; Evr 11,1-2.8-19; Lc 12,32-48

Contextul

Îndemn la veghere
Isus avea o grijă deosebită pentru formarea discipolilor săi. Le prezentase deja pas cu pas imaginea noii viitoarei lor misiuni și le-a ceruse să vegheze neîncetat asupra celor încredințate. Folosind un limbaj alegoric, le-a spus apoi că ei sunt responsabili față de darurile primite și că trebuie să aibă încredere totală în providența lui Dumnezeu. Mult li s-a oferit, iar responsabilitatea lor este mare. Stăpânul din parabola servitorului fidel se va întoarce într-o zi și le va cere cont tuturor de bunurile ce le-au fost încredințate.
Isus este Învățătorul. El le cere discipolilor să prețuiască toate darurile primite.

La izvoarele credinței

Textele liturgice pun în evidență valoarea darurile încredințate celor aleși.

• Autorul sacru descrie în prima lectură speranța poporului lui Israel în împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu: „Acea noapte a eliberării a fost făcută cunoscută de mai înainte părinţilor noştri, pentru ca, știind cu siguranță în ce jurăminte au crezut, să se bucure. Mântuirea celor drepți era așteptată de poporul tău ca și pieirea dușmanilor”.
• În a doua lectură, autorul amintește despre credința lui Avram și afirmă: „El aştepta cetatea care are temelii, al cărei arhitect și constructor este Dumnezeu”.
• În evanghelie, Isus le cere discipolilor săi să vegheze: „Să fie coapsele voastre încinse și luminile aprinse, iar voi fiți asemenea oamenilor care-și așteaptă stăpânul să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă de îndată ce vine și bate la ușă. Fericiți acei servitori pe care stăpânul, când va veni, îi găsește veghind!”

Perspectiva

„Turmă mică”; „luminile aprinse”; „şi mai mult i se va cere”

1. „Nu te teme, turmă mică, pentru că i-a plăcut Tatălui vostru să vă dea împărăţia”
Evanghelistul Luca subliniază momentul în care Isus le-a cerut discipolilor să aibă încredere în providența lui Dumnezeu și subliniază faptul că, deși formau deocamdată o turmă mică, cu greutățile și dificultățile ei, fiecare discipol trebuia să persevereze și să aibă încredere. Nu avea de ce să se teamă nici-un membru din grupul lor.

Cel care are grijă de păsările cerului și de florile câmpului, Tatăl ceresc, s-a angajat să fie păstorul poporului său. El are grijă din totdeauna de cei care îl caută și știe de ce anume are nevoie fiecare. Tatăl ceresc vrea ca nimeni să nu se piardă. Cei care se încred în el sunt moștenitorii Împărăției sale cerești și primesc zilnic de la providența sa divină tot ceea ce le este necesar.

2. „Să vă fie coapsele voastre încinse și luminile aprinse”
Evanghelia subliniază faptul că timpul era scurt și nimeni nu avea timp pentru cele materiale și pentru adunat averi. Fiecare trebuia să se îngrijească zilnic de întâlnirea cu Dumnezeu. Existau și banii necesari și bunurile de trebuință. Existau așadar și bogați și săraci. Opțiunea fundamentală a fiecărui discipol nu consta în renunțarea la bunuri, ci în transformarea celor moștenite într-o ofrandă care să-i unească pe frați între ei și cu Tatăl ceresc.

Oare nu bunurile pământești și faptele de caritate contribuie la adunarea acelei comori prețioase înaintea lui Dumnezeu? Pomana (din ebraicul „sedakah”, „dreptate”) nu conduce oare chiar la trăirea unei vieți în caritate și milostivire față de toți, într-o lume în care există atâta și atâta nedreptate între frați? Și deoarece toți suntem frați între noi și copii ai Tatălui ceresc, binecuvântările lui Dumnezeu nu fac diferență între unul și altul. Purtăm cu toții o desagă plină, scuturată și cu vârf, din care adunăm o comoară nepieritoare:  tot ce oferim celorlalți.

Isus i-a îndemnat pe discipoli să ducă o viață nouă. Sosise timpul în care Tatăl adresa tuturor invitația de a face parte din Împărăția sa. Fiecare trebuia doar să fie gata în orice situație, să vegheze cu făcliile aprinse în întunericul acestei lumi și să fie pregătit pentru a intra la ospăț atunci când ușa se va deschide. Domnul va trece chiar în timpul nopții, iar ceasul sosirii sale va fi foarte important: va fi ceasul marelui eveniment al venirii Fiului omului. Așteptarea ar putea fi îndelungată. Nimeni nu va ști ceasul sosirii Domnului. Cei care vor rămâne de veghe îl vor întâlni însă pe Domnul la ospățul de pe urmă. Iar atunci recompensa lor va fi sigură și fără de preț, deoarece însuși Domnul, cel mai mare în Împărăția cerului, îi va pofti în casa Tatălui ceresc pe cei care au vegheat cu candelele aprinse.

La un moment dat, Petru s-a desprins de grupul discipolilor, a înaintat și a întrerupt discursul Învățătorului său. Știa că întreaga viață era asemenea unui drum ce conducea la întâlnirea din urmă cu Dumnezeu, și neînțelegând dacă parabola servitorului fidel era numai pentru discipoli sau și pentru toți ceilalți, a întrebat: „Doamne, pentru cine spui această parabolă?”.

3. „Cui i s-a dat mult, mult i se va cere, iar cui i s-a încredinţat mult, i se va cere și mai mult”
Fără nicio îndoială, destinatari ai învățăturilor lui Isus erau toți cei care îl urmau și credeau în el. Iar primii dintre aceștia erau discipolii, responsabilii comunității. Ascultând parabola slujitorului fidel, ei au înțeles că au fost chemați să fie în slujba celorlalți asemenea unui slujitor sau asemenea unui econom. Ei nu administrează bunurile proprii. Ei administrează tot ce au primit în dar de la Dumnezeu. Se dovedesc înțelepți, atunci când sunt fideli și lucrează cu prudență. Marea lor responsabilitatea constă în administrarea celor primite: frângerea pâinii și vestirea cuvântului evangheliei.

Fericiți sunt cei care trăiesc în fiecare ceas și în fiecare zi ca adevărați discipoli. Ei vor înțelege că tot ce le-a fost încredințat constituie hrana necesară pentru călătoria din această viață, mai ales pentru îndelunga veghere din timpul nopții. Fericiți sunt cei credincioși, aceia care administrează cu responsabilitate darurile primite, le administrează în favoarea fraților și înaintea lui Dumnezeu. Împlinind tot ce li s-a cerut, discipolii devin adevărați mărturisitori ai Domnului Isus.

Pentru ca viața să fie trăită

(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule atotputernic şi veșnic, luminați de Duhul Sfânt, noi îndrăznim să te numim Tată; desăvârșește în inimile noastre spiritul de fii adoptivi, ca să putem intra în moștenirea făgăduită”.

Gândurile mele

Toți suntem frați, iar binecuvântările lui Dumnezeu se revarsă cu îmbelșugare asupra noastră. Purtăm cu toții o desagă plină, scuturată și cu vârf, din care punem deoparte o comoară nepieritoare, tot ce oferim celorlalți.
Marea responsabilitate a discipolilor lui Isus Cristos constă în administrarea celor primite: frângerea pâinii și vestirea cuvântului evangheliei.
Opțiunea fundamentală a fiecărui discipol nu constă în renunțarea la bunuri, ci în transformarea celor moștenite într-o ofrandă care să-i unească pe frați între ei și cu Tatăl ceresc.