Adormirea Maicii Domnului

15 august

Cu gândul la misterul maternității divine ce se împlinea în sânul ei și la semnul dat de înger, Maria porni spre o cetate a lui Iuda. Intrată în casa lui Zaharia, s-a bucurat împreună cu Elisabeta de darul maternității și și-a exprimat recunoștința pentru prezența ei în planul de mântuire al lui Dumnezeu.

Mihai Roca  |  15 august 2019

---

 

Textele liturgice

Ap 11,19; 12,1-6.10; Ps 44; 1Cor 15,20-26; Lc 1,39-56

Contextul

Vizita Mariei la Elisabeta
Chiar din primul capitol al evangheliei, Luca prezintă zorii timpului mesianic și ai împlinirii planului de mântuire. El descrie mai întâi, în primele versete, îndoiala preotului Zaharia cu privire la împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu, apoi relatează momentul în care Maria primește vestea minunată de la îngerul Gabriel – zămislirea Fiul Celui Preînalt – și mărturisirea credinței ei în împlinirea planului lui Dumnezeu. După aceste două evenimente, urmează plecarea Mariei la Elisabeta, ruda sa. Descrierea întâlnirii celor două verișoare cuprinde tainice mesaje mesianice și teologice. În timp ce Elisabeta a exclamat cu glas puternic: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul sânului tău”, Maria a tresăltat de bucurie recunoscând privilegiul rezervat numai ei de Dumnezeu – acțiunea divină în istoria oamenilor și fidelitatea lui Dumnezeu față de Israel.
Isus este fiul Mariei. El a venit între oameni pentru ca să-i răscumpere.

La izvoarele credinței

Textele liturgice scot în evidență vocația Mariei.

• În prima lectură, prezentând „un semn mare”, Ioan permite o posibilă legătură între Maria și Biserică: „S-a arătat în cer un semn mare: o Femeie îmbrăcată în soare; ea avea luna sub picioarele ei, iar pe cap o coroană de douăsprezece stele. Ea era însărcinată; striga în chinurile nașterii, frământându-se să nască”.
• În a doua lectură, Paul le transmite corintenilor că Isus Cristos este începutul învierii tuturor: „Cristos a înviat din morți, fiind începutul învierii celor adormiți. Căci de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om vine şi învierea din morți”.
• Evanghelia după sfântul Luca prezintă întâlnirea Mariei cu Elisabeta și subliniază cântarea de bucurie a Mariei: „Sufletul meu îl preamărește pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu, căci a privit la smerenia slujitoarei sale. Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită, căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic şi numele lui e sfânt!”.

Perspectiva

„S-a dus în grabă”; „umilința slujitoarei sale”; „s-a întors la casa ei”

1. „În zilele acelea, ridicându-se, Maria s-a dus în grabă către ținutul muntos, într-o cetate a lui Iuda”
După primirea mesajului adus de îngerul Gabriel, Maria, care locuia la Nazaret, a plecat către o „cetate a lui Iuda”. Cunoscută azi ca Ain Karim, acea cetate se afla la doar șase kilometri de Ierusalim. Luca notează că Maria a parcurs călătoria de aproape o sută cincizeci de kilometri „în grabă”, adică cu mare credință și disponibilitate, dar mai apoi nu dă niciun detaliu în acest sene. Din context, am putea intui că Maria se gândea mult atât la misterul maternității sale divine, care se împlinește în sânul ei, cât și la semnul dat ei de înger despre Elisabeta, faptul că verișoara ei era deja în luna a șasea. Un fapt apare aici clar: Maria dorea să se bucure de misterul maternității împreună cu Elisabeta.

Intrată în casa lui Zaharia, Maria a salutat-o pe Elisabeta și, în acel moment, bucuria și prezența Duhului Sfânt s-au revărsat în inima Elisabetei, a Mariei și a lui Ioan: copilul din sânul Elisabetei a tresărit de bucurie în fața copilului din sânul Mariei. Se destăinuia astfel semnul tainic dat de înger, iar Maria înțelegea că sosiseră deja zorile timpului mesianic.

„Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul sânului tău”, a exclamat Elisabeta cu glas puternic la auzul salutului Mariei. Acest răspuns dat de Elisabeta cuprindea o dublă binecuvântare ce îl preamărea pe Dumnezeu pentru împlinirea planului său de mântuire prin Maria. În acel moment unic și tainic s-a revărsat în casa lui Zaharia o stare de bucurie, iar cei de față au recunoscut prezența lui Dumnezeu în copilul din sânul Mariei. Iar Maria era pătrunsă de o mare bucurie, era fericită, pentru că a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul.

2. „Sufletul meu îl preamărește pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu, pentru că a privit la smerenia slujitoarei sale”
Inima plină de bucurie a Mariei era pregătită și predispusă pentru a mulțumi. Dumnezeu o copleșea cu haruri pe Maria, iar ea a înălțat către Cel Preaînalt o frumoasă și minunată cântare de laudă: Maria a recunoscut faptul că Domnul, îndreptându-și privirea către ea, o umilă slujitoare, i-a încredințat o vocație unică.

Datorită chemării sale speciale și a lucrurilor mari împlinite de Domnul Dumnezeu în viața ei, toate generațiile o vor numi fericită pe Maria. Domnul a arătat că numele lui este sfânt și că îndurarea lui se revarsă pentru toți cei care se tem de el. Laudă Domnului pentru totdeauna, cântă Maria. Domnul călăuzește omenirea și istoria: „El a arătat puterea brațului său; i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor. I-a dat jos de pe tron pe cei puternici şi i-a înălțat pe cei smeriți; pe cei flămânzi i-a copleșit cu bunuri, iar pe cei bogați i-a lăsat cu mâinile goale”.

Mare este Domnul, proclamă Maria. Domnul este întotdeauna de partea poporului său: „El l-a sprijinit pe Israel, slujitorul său, amintindu-şi de îndurarea sa, după cum a promis părinților, lui Abraham şi urmașilor lui în veci”. Promisiunea Domnului rămâne în veci pentru întreaga omenire

3. „Maria a rămas cu Elisabeta cam trei luni, apoi s-a întors la casa ei”
Descriind călătoria Mariei și relatând întâlnirea Mariei cu Elisabeta cu ajutorul limbajului biblic, Luca a dorit să sublinieze vocația unică și tainică dăruită de Dumnezeu Mariei, Fiica Sionului. Maria a fost învrednicită să-l poarte în sânul ei pe Isus, Fiul Celui Preaînalt, iar pentru acest privilegiu ea a devenit noua arcă a prezenței lui Dumnezeu între oameni.

Maria rămas trei luni împreună cu Elisabeta, până la împlinirea semnului primit de la înger – nașterea lui Ioan -, apoi s-a întors la casa ei de la Nazaret. Peste puțin timp, Maria îl va naște pe Isus, iar Ioan, fiul Elisabetei, va fi profetul care îl va recunoaște în Isus pe Mesia cel mult așteptat.

Pentru ca viața să fie trăită

(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule atotputernic şi veșnic, care pe Neprihănita Fecioară Maria, Născătoarea Fiului tău, ai înălțat-o cu trupul şi sufletul la slava cerească, dă-ne, te rugăm, harul, ca, tinzând pururi la cele de sus, să ne învrednicim a fi părtași de mărirea ei”.

Gândurile mele

Prezența lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor era recunoscută în copilul purtat de Maria în sânul ei imaculat.
Maria a fost învrednicită să-l poarte în sânul ei pe Isus, Fiul Celui Preaînalt, iar pentru acest privilegiu ea a devenit noua arcă a prezenței lui Dumnezeu între oameni.