Toți Sfinții
01 noiembrie
Rezumat în cele opt fericiri, noul stil de viață al celor săraci a devenit calea prin excelență spre sfințenie și poartă spre patria cerească. Aceasta este acum o cale posibilă pentru toți, deoarece este conformă aspirațiilor spirituale ale omului.
Mihai Roca | 1 noiembrie 2019
Textele liturgice
Ap 7,2-4.9-14; Ps 23; 1In 3,1-3; Mt 5,1-12a
Contextul
Începutul predicii de pe munte
Isus privea în jur și vedea multă lume dornică de a-i asculta cuvintele. Fără a întârzia o clipă, „se urcă pe munte” și proclamă cele opt fericiri, formulate în fraze scurte, cu caracter general și atemporal. În mod clar și decis, Isus se adresa discipolilor săi, iar prin ei întregii comunități, proclamându-i fericiți pe toți aceia care aveau să-l urmeze în slujire, în simplitate și în umilință.
Isus este Învățătorul. El prezintă calea celor opt fericiri.
Spre izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență tema sfințeniei.
- În prima lectură, sfântul Ioan descrie numărul imens al celor chemați să fie sfinți: „După acestea, am văzut și, iată, o mulţime mare, pe care nimeni nu putea să o numere, din toate neamurile, triburile, popoarele şi limbile. Ei stăteau în picioare în faţa tronului şi în faţa Mielului, îmbrăcaţi cu haine albe şi cu ramuri de palmier în mâini”.
- În a doua lectură, sfântul Ioan vorbește despre iubirea pe care Dumnezeu o are față de oameni: „Iubiţilor, vedeţi câtă iubire ne-a dăruit Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem”.
- La începutul predicii de pe munte, Evanghelia după sfântul Matei prezintă pe Isus proclamând cele opt fericiri, iar apoi conclude: „Bucurați-vă şi tresăltați de bucurie căci răsplata voastră mare este în ceruri”.
Perspectiva
„Mulțimile”; „fericiți cei săraci în duh”; „bucurați-vă şi tresăltați de veselie”
1. „Văzând mulţimile, Isus s-a urcat pe munte şi, după ce s-a aşezat, s-au apropiat de el discipolii săi”
Chiar de la începutul primului mare discurs ținut Isus, Discursul de pe munte, Matei prezintă mulțimile și discipolii care îl ascultau pe Isus. Evanghelistul ține să accentueze faptul că tot ceea ce Isus spunea și făcea Isus era deosebit, era măreț, o veste bună și o confirmare a vieții sale, era evanghelie, era o noutate ce prelua promisiunile din vechime și confirma toate așteptările părinților de odinioară.
Isus privea cu bucurie spre mulțimile din jurul său, spre bărbații și femeile în căutarea unei viați mai bune. Sosit în acel loc chiar pentru ei, el se urcă pe munte, iar oamenii îl urmară îndeaproape, se așeză pentru a învăța, iar ei s-au apropiat cu încredere, le vorbi pe înțeles, iar ei îl ascultau cu atenție. Se întâmpla ceva tainic și mulțimile din jurul lui. Avea loc în acel moment o revelație și o descoperire. Isus, Învățătorul, le destăinuia oamenilor calea spre sfințenie, iar oamenii descopereau cum pot să devină discipolii săi și frați între ei.
Isus se adresa tuturor, neexcluzând absolut pe nimeni. Învățăturile sale erau în acel moment la dispoziția tuturor, erau învățături pentru o viață mai bună, posibilă și de dorit. În același timp, însă, învățăturile lui Isus răsturna ordinea în toate cele pământești, fără a lăsa loc de interpretări: cuprindeau exigențe și promisiuni ce aveau să se împlinească odată cu pacea mesianică și cu sosirea împărăției lui Dumnezeu, împărăție prezentă deja în persoana și în faptele lui Isus.
2. „Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor”
Isus a inaugurat un stil nou de viață: modul de viață al celor simpli și săraci, al celor care se roagă lui Dumnezeu cu insistență și umilință, modul de viață al celor care își pun încrederea în iubirea lui Dumnezeu. Fără a-și pune încrederea în puterea celorlalți, cei simpli știu că ajutorul lor vine de la Dumnezeu, că împlinirea promisiunilor din vechime se împlinește și aduce liniște și pace în viața lor.
Isus a privit în acel moment atât la realitatea din jurul său, cât și la pacea mult așteptată, și le-a arătat tuturor legătura între sărăcie și împărăția cerurilor, între lacrimi și mângâiere, între milostivire și iubirea lui Dumnezeu, între persecuție și bucuria unei lumi noi, de liniște și pace.
În mod solemn, Isus a vestit mai întâi că fericirea împărăției lui Dumnezeu este posibilă pentru toți, iar apoi a prezentat calea celor opt fericiri. El le-a spus celor de față că împărăția lui Dumnezeu aparține celor care o primesc cu o inimă deschisă față de Dumnezeu, cu inima celor „săraci în duh”, a celor blânzi, a celor ce plâng și a celor care doresc să se apropie de Dumnezeu. Această Împărăție aparține celor curați cu inima și făcătorilor de pace, celor prigoniți pentru dreptate și celor care împlinesc voința lui Dumnezeu.
3. „Bucuraţi-vă şi tresăltați de veselie, căci răsplata voastră mare este în ceruri”
Discipolii de față au înțeles în acel moment că cele opt fericiri proclamate de Isus erau și pentru ei, nu numai pentru mulțime. Ei au înțeles că fericirile sunt călăuză spre sfințenie și poartă spre liniște și pace sufletească. Calea propusă de cele opt fericiri nu este un ideal pentru un grup elitist, ci este „magna charta” a împărăției lui Dumnezeu. Calea propusă este aceeași pentru grupul de discipoli care îl urma deja pe Isus, dar și pentru orice om, în special pentru cel blând, cu inimă de sărac, pentru cel care primește binecuvântarea cerului și care are marele avantaj de a-l avea pe Dumnezeu de partea sa, ca ajutor aici pe pământ, iar ca răsplată în ceruri.
Sărăcia, blândețea și prigoana, împreună cu binecuvântarea, milostivirea și iubirea formează cadrul noului stil de viață proclamat de Isus pe munte. Aceste șase elemente se află în strânsă relație. Sărăcia în duh este expresia blândeții – este atitudinea celui care nu are nimic. Sărăcia și blândețea sunt două condiții atât pentru primirea binecuvântării lui Dumnezeu, cât și pentru dăruirea de sine și slujirea celuilalt, ca frate. În mod inevitabil, prigoana este cartea de vizită a discipolului care îl urmează pe Isus. Nu există o altă alegere. Aparținându-i lui Isus și împărtășind aceleași idealuri cu Învățătorul său, discipolul are parte și el de aceleași încercări.
Toate elementele noului stil de viață subt în strânsă legătură cu milostivirea, ca dar oferit și primit, ca expresie a iubirii prin excelență, adică a lui Dumnezeu Tatăl. În câteva cuvinte, se poate spune că acesta este stilul de viață al celui sărac în duh, pe care evanghelia îl declară fericit.
Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule atotputernic şi veșnic, care ne-ai dat bucuria de a cinsti într-o singură sărbătoare meritele tuturor sfinților, te rugăm, ca, având în faţa ta o asemenea mulţime de mijlocitori, să primim de la tine belşugul mult dorit al îndurării tale”.
Gândurile mele
Fericirile proclamate de Isus sunt călăuză spre sfințenie și poartă spre liniște și pace sufletească.
Calea propusă de cele opt fericiri este „magna charta” a împărăției lui Dumnezeu.
