Nașterea Domnului – Liturghia de dimineață
(25 decembrie)

Dumnezeu iubire și bunătate a găsit iubire și bunătate în peștera săracă din Betleem. S-a conturat astfel un itinerariu unic de credință ce începea cu „vestea” îngerului, continua cu misiunea păstorilor de a găsi „semnului” şi se încheia cu bucuria vederii „copilului” și vestirea iubirii lui Dumnezeu față de oameni. De-a lungul acestui drum de credință toți îl slăveau și-l lăudau pe Dumnezeu pentru iubirea sa infinită, în timp ce Maria contempla și păstra în inima ei marele mister al venirii Fiului lui Dumnezeu între oameni.

Mihai Roca  |  25 decembrie 2020

---

Textele liturgice

Is 62,11-12; Ps 96; Tit 3,4-7; Lc 2,15-20

Contextul

Păstorii la ieslea lui Isus
După ce au primit vestea îngerului, păstorii s-au îndreptat plini de încredere spre Betleem, pentru a verifica dacă vestea adusă de înger era adevărată. Şi totul avea să se adeverească. Au găsit „semnul” dat lor de înger: „Maria, Iosif și copilul culcat în iesle”. Plini de bucurie, păstorii povesteau tuturor ce s-a întâmplat atât pe câmpul de lângă Betleem, cât și în peștera lor săracă, și au devenit astfel primii vestitori ai nașterii lui Isus. Întorși la turmele lor, ei îl cinsteau pe Dumnezeu „pentru toate câte au auzit și au văzut”, iar toți cei care îi ascultau se mirau în fața mărturiei lor. Doar Maria rămânea într-o liniște profundă și sacră, meditând în inima ei marele mister al prezenței lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor.
Copilul Isus este fiul Mariei. El s-a născut într-o grotă săracă, la Betleem.

La izvoarele credinței

Textele liturgice fac referire la „semnul” crezut de păstori.

• În prima lectură, Isaia profețește: „Spuneți fiicei Sionului: Iată, mântuitorul tău vine. Răsplata vine împreună cu el şi roadele biruinței merg înaintea lui”.
• În a doua lectură, sfântul Paul mărturisește că Dumnezeu și-a arătat bunătatea și iubirea de oameni și „ne-a mântuit, nu pentru faptele prin care noi am fi meritat acest lucru, ci din îndurarea lui”.
• În evanghelie, Luca relatează cum păstorii au mers și au văzut „semnul” dat lor de înger: „Ridicându-se, s-au dus în grabă şi i-au găsit pe Maria şi pe Iosif împreună cu copilul, care era culcat în iesle”.

Perspectiva

„La Betleem”; „copilul culcat în iesle”; „Maria păstra toate în inima ei”

1. „Să mergem până la Betleem să vedem ce s-a întâmplat”
Evanghelia subliniază faptul că păstorii, admirând cântecele de slavă ale mesagerilor veniți de sus, priveau la îngerii care se îndreptau acum spre cer. De fapt, odată cu vestea plină de bucurie și cu semnul încredințat numai păstorilor, mesageri cerești frânseseră nu numai calmul și normalitatea nopții, ci și somnul și veghea păstorilor.

Păstorii priveau uimiți unii spre alții și își spuneau: „Îngerul ne-a descoperit nașterea Mântuitorului. Să mergem până la Betleem, să verificăm semnul pe care ni l-a dat și să vedem ce s-a întâmplat acolo”. Păstorii au crezut celor văzute în toiul nopții și au dat crezare celor auzite de la înger; ei credeau că se întâmpla ceva misterios chiar sub privirea lor, că era ceva sfânt care se învăluia de taină pentru a se putea face descoperit. În simplitatea credinței lor, de fapt, ei descopereau cum Dumnezeu le dezvăluia iubirea sa față de oameni.

Vestea adusă de îngeri – devenită mai apoi vestea păstorilor – începea să se lase deslușită numai de cei care o auzeau și o primeau, și aceasta pentru că numai aceștia puteau să înțeleagă vestea despre împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu și despre intervenția divină ce avea să schimbe cursul istoriei. Notează evanghelistul că, după ce au primit vestea cerească, păstorii „s-au dus în grabă” ca să descopere ce s-a întâmplat la Betleem și ca să vadă „evenimentul” (din grecescul „rhêma”, „cuvânt”, cu referire la ebraicul „dabar”, „cuvânt-eveniment”).

2. „Au găsit pe Maria şi pe Iosif împreună cu copilul, care era culcat în iesle”
În grota din Betleem se împlineau cele vestite din vechime și totul era exact așa cum spusese îngerul. Păstorii priveau cu drag spre „copilul culcat în iesle” și credeau că acel copil era semnul dat lor de Dumnezeu. Privind cu mare atenție, ei au recunoscut indiciile date lor de înger: totul era foarte simplu și sărăcăcios, iar copilul, neputincios fiind, era îngrijit cu multă grijă de mama sa.

Cerul coborâse pe pământ și se făcea părtaș la sărăcia păstorilor. Și așa, în mod tainic, se împlineau promisiunile făcute odinioară de Dumnezeu: Gloria lui Dumnezeu era în mijlocul celor săraci, în persoana copilului mic, plăpând și neputincios, dar încredințat în grija Mariei.

Noutatea din grota de la Betleem era atât de mare și atât de importantă încât păstorii au vestit-o tuturor. Ei au devenit imediat mesageri ai nașterii Mântuitorului și vestitori a tot ceea ce au văzut și au crezut, povestind tuturor ce li s-a întâmplat și invitându-i pe toți să vadă ceea ce Dumnezeu a împlinit în bunătatea și în iubirea sa de oameni. Cântecul îngerilor din acea noapte sfântă devenise practic și cântecul păstorilor: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pace pe pământ oamenilor de bunăvoință”.

3. „Maria păstra toate aceste cuvinte şi se gândea la ele în inima ei”
Nețărmurita iubire de oameni a lui Dumnezeu era împărtășită tuturor, începând de la cei simpli și săraci, de la toți aceia pe care păstorii îi întâlneau și cărora le povesteau totul. Vestea învăluită de taina misterului – vestea despre gloria lui Dumnezeu coborâtă într-o grotă săracă, în brațele Mariei – îi chema pe toți oamenii la sărbătoarea comuniunii dintre cer și pământ. În sfârșit, Principele păcii s-a născut între oameni și s-a lăsat îmbrățișat, îndepărtând astfel orice distanță dintre Dumnezeu și oameni.

În zorile zilei de Crăciun, lumina credinței îl ajută pe orice om să vadă în copilul culcat în iesle, învăluit de grija Mariei și a lui Iosif, pe Mesia cel mult așteptat. Acest eveniment unic – misterul întrupării Fiului lui Dumnezeu –, însoțit de cuvintele îngerului și de mărturia păstorilor, destăinuie iuirea infinită a lui Dumnezeu și transmite tuturor vestea nașterii pruncului Isus.

Pentru ca viața să fie trăită

(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule atotputernic, care ne învălui în lumina cea nouă a Cuvântului tău făcut om, dă-ne, te rugăm, harul, ca în faptele noastre să strălucească misterul credinței ce ne luminează mintea”.

Gândurile mele

În mod tainic se împlinea în mijlocul păstorilor promisiunea făcută odinioară de Dumnezeu: Gloria lui Dumnezeu coborâse în mijlocul celor săraci, în persoana copilului mic, plăpând și neputincios, dar încredințat Mariei.
În zorii zilei de Crăciun, lumina credinței ne ajută să vedem în copilul culcat în iesle, învăluit de grija Mariei și a lui Iosif, pe Mesia cel mult așteptat.