Vigilia Pascală

În zorii zilei de Paște, femeile s-au dus la mormânt cu mirodenii pregătite pentru a împlini datinile și au devenit astfel mironosițe, „discipole”, mărturisitoare ale mormântului gol și vestitoare ale învierii Domnului. Au primit mesajul tainic și l-au dus mai întâi discipolilor, apoi tuturor oamenilor, mărturisind: „Isus Cristos este viu, a înviat!”. Stăruitoare și curajoase, mironosițele au vestit ceea ce „au văzut”, pentru ca toți să-l „recunoască” pe Cristos înviat.  

Mihai Roca  |  03 aprilie 2021

Textele liturgice

Șapte lecturi din Vechiul Testament; Rom 6,3-11; Ps 117; Lc 24,1-12

Contextul

Învierea lui Isus
În acele momente de doliu, femeile nu s-au îndepărtat de Ierusalim, nici nu au șovăit în credință, ci au continuat să creadă în mesajul Învățătorul Isus. Încheiată fiind ziua de sâmbătă, dis-de-dimineață, Maria Magdalena, Ioana, Maria lui Iacob și celelalte femei au luat mirodeniile pregătite cu multă grijă și s-au dus la mormânt pentru a împlini datinile. Sosite la mormânt, au constatat imediat că piatra fusese dată la o parte și, privind cu atenție, nu am mai găsit trupul lui Isus. Nici nu au avut timp prea mult pentru a se întreba una pe alta cu privire la cele întâmplate cu trupul Învățătorului Isus, când le-au apărut doi îngeri care le-au spus: „Isus Cristos este viu, a înviat”. Și imediat au fost cuprinse de o bucurie mare. Întoarse apoi de la mormânt au „vestit toate cele întâmplate celor unsprezece și tuturor celorlalți”.
Isus Cristos este Domnul. El este viu, a înviat.

La izvoarele credinței

Textele liturgice scot în evidență marile evenimente din istoria mântuirii, evenimente care au culminat cu învierea lui Isus Cristos din morți.

• Cele șapte lecturi din Vechiul Testament relatează faptele minunate pe care Domnul le-a făcut pentru poporul său.
• În epistola din Noul Testament, Paul amintește creștinilor din Roma că au fost botezați în moartea lui Cristos: „Dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom și trăi împreună cu el, știind că Cristos cel înviat din morți nu mai moare, moartea nu mai are nici o putere asupra lui”.
• Evanghelia după Luca prezintă mesajul adresat de îngeri femei și mesajul femeilor dus discipolilor; de asemenea, accentuează totodată atât cuvintele îngerilor: „Pentru ce îl căutați pe cel viu între cei morţi? Nu este aici, a înviat”, cât și kerigma: „Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile celor păcătoşi, să fie răstignit,iar a treia zi să învie”.

Perspectiva

„La mormânt cu mirodenii”; „a înviat”; „au vestit toate acestea”

1. „Dis-de-dimineață, femeile s-au dus la mormânt cu mirodenii”
Sărbătoarea Paștelui ebraic se încheiase practic și începea o zi nouă, „prima zi a săptămânii”. Și toți se pregăteau să-și reia viața de mai înainte. Pentru unii, însă, nu era posibil să continue aceeași viață. Discipolii, Maria, femeile care îl urmaseră pe Isus din Galileea și prietenii acestora erau în doliu și durerea lor era foarte mare, deoarece trupul lui Isus se afla deja de trei zile în mormânt.

Era încă întuneric. Noaptea era apăsătoare, iar femeile nu puteau să mai aștepte. „Maria Magdalena, Ioana, Maria lui Iacob și celelalte femei care erau cu ele” au ieșit din casă și s-au întors la mormânt. Pregătiseră mirodenii prețioase pentru a îmbălsăma trupul Învățătorului lor și doreau să-și exprime durerea pentru plecarea lui din mijlocul lor.

Pe drumul spre mormânt, femeile vorbeau între ele despre Isus și își spuneau: „Învățătorul a făcut bine tuturor, a vindecat pe cei bolnavi și toți au plecat de la el mângâiați și încurajați”. Toate erau profund îndurerate și le era foarte greu să accepte și să se resemneze în fața nedreptății. Se întrebau: „De ce a trebuit să plătească Isus cu prețul vieții sale pentru faptul de a fi bun cu toți?”. Sosite la mormântul în care văzuseră cu trei zile în urmă depus trupul lui Isus, aveau să aibă parte de o mare surpriză: piatra de la intrare era îndepărtată, mormântul era deschis. Simțeau cum le fugea pământul de sub picioare și vedeau deja spulberându-se dorința lor aprinsă de a cinsti trupul lipsit de viață al Învățătorului lor.

2. „Pentru ce îl căutați pe cel viu între cei morţi? Nu este aici, a înviat”
Mormântul era gol. Cuprinse de îngrijorare și spaimă, femeile vedeau în fața ochilor tot ce era mai rău. Căutau trupul lui Isus și își spuneau una către cealaltă: „Ce sens aveau toate cele întâmplate și de ce lipsea piatra de la intrare în mormânt? Cine a luat trupul lui Isus?” Profund îndurerate și fără vreo explicație cu privire la mormântului deschis și gol au văzut doi îngeri îmbrăcați în veșminte strălucitoare care le-a spus: „Pentru ce îl căutaţi pe cel viu între cei morţi? Nu este aici, a înviat”.

Femeile au fost cuprinse de data aceasta de o teamă sfântă: gestul de adorație era singura lor reacție din acel moment, iar tăcerea lor devenea  o adevărată venerație. Și-au îndreptat imediat ochii spre pământ, „și-au amintit” cuvintele spuse lor de Isus despre învierea sa din morți, iar acele cuvintele au adus lumină în inima și în mintea lor. Își spuneau: „Cu adevărat, Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii. Isus nu este aici, în mormânt, ci se află printre cei vii”. Căutarea femeilor din acea dimineață se încheiase, iar plânsul lor de jale se transforma ușor ușor într-o speranță învăluită de bucurie. Se deschidea înaintea ochilor lor o perspectivă cu totul nouă – viața cea nouă promisă de Isus , o putere ce a învins moartea și a lăsat mormântul gol.

3. „Femeile au vestit toate acestea celor unsprezece şi tuturor celorlalţi”
Evanghelia nu relatează ce au gândit discipolii la auzul cuvintelor rostite de mironosițe. Vestirea lor din acea dimineață li s-a părut probabil fără sens, cuvinte goale, dar nu pentru mult timp. Petru și Ioan au „alergat la mormânt”, iar neliniștea lor s-a transformat în uimire. Ei nu au mai găsit trupul lui Isus acolo unde l-au pus, ci au găsit doar semnele morții, adică giulgiurile. Și Petru  a constatat că cele spuse de femei erau întocmai: mormântul era gol, iar trupul lui Isus nu era de găsit.

Din acea dimineață unică, femeile mironosițe au devenit modelul oricărui credincios. Ele au transmis discipolilor și celor care erau cu ei vestea învierii lui Isus Cristos, veste primită de la îngeri, și au devenit astfel „mărturisitoare” ale vestirii pascale. „Cristos a înviat!”.

Din acea dimineață unică, odată cu mărturisirea femeilor începea o cale nouă ce pornea de la mormântul gol și se împlinea în casă, în jurul celor unsprezece și a tuturor celorlalți frați, acolo unde va răsuna cuvântul vieții și unde se va frânge pâinea. Această vestire a vieții fără de sfârșit și a bucuriei învierii lui Isus a devenit relatare și mărturisire: se numește „memorial” sau „anamneză” și cuprinde trecerea de la tristețe la bucurie, de la moarte la viață. În mod tainic, vestirea învierii lui Isus a deschis orizontul speranței într-o viață nouă care nu apune și care se împlinește în veșnicia lui Dumnezeu.

Pentru ca viața să fie trăită

(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule, care dai strălucire acestei nopți sfinte prin slava învierii Domnului, întărește în Biserica ta duhul înfierii, pentru ca noi, fii tăi, reînnoiți cu trupul și cu sufletul, să-ți slujim în curăția inimii”.        

Gândurile mele

Din acea dimineață unică, odată cu mărturisirea femeilor începea o cale nouă ce pornea de la mormântul gol și se împlinea în casă, în jurul celor unsprezece și a tuturor celorlalți frați, acolo unde va răsuna cuvântul vieții și unde se va frânge pâinea.
Vestire învierii lui Isus a devenit relatare și mărturisire: se numește „memorial” sau „anamneză” și cuprinde trecerea de la tristețe la bucurie, de la moarte la viață.