Duminica a XXXIV-a din Timpul de peste An
Anul C

Ce ar fi putut să le scape discipolilor care l-au urmat îndeaproape pe Isus? Învățătorul lor, un sărac între cei mai săraci, era acum pironit pe cruce. Pentru ce o astfel de soartă? Isus, regele lor? Nu făcuse nici un rău! De pe înălțimea crucii, Isus avea să le spună tuturor că paradisul este acum pentru toți.

Mihai Roca  |  24 noiembrie 2019

---

 

 

Textele liturgice

2Sam 5,1-3; Ps 121; Col 1,12-20; Lc 23,35-43

Contextul

Răstignirea lui Isus
Evanghelistul Luca povestește judecarea lui Isus înaintea procuratorului roman și, lăsând deoparte momentele biciuirii, descrie imediat executarea pedepsei, „calea crucii” pe străzile centrale și aglomerate din Ierusalim, ajutorul dat lui Isus de către Simon din Cirene și dialogul lui Isus cu fiicele Ierusalimului. În puține cuvinte, Luca menționează mai întâi răstignirea lui Isus între doi răufăcători, în locul numit Craniul, apoi redă cuvintele de iertare pronunțate de Isus și amintește de împărțirea hainelor lui Isus de către soldați. Evanghelistul îndreaptă toată atenția spre Isus răstignit, pe care unii îl privesc și îl adoră, iar alții râd de el și îl batjocoresc. În partea de sus a crucii, chiar deasupra capului, atârna o tăbliță pe care scria: „Acesta este regele iudeilor”.
Isus este Unsul lui Dumnezeu. El își oferă viața din iubire pentru oameni.

Spre izvoarele credinței

Textele liturgice scot în evidență tema regalității.

• În prima lectură, autorul sacru povestește cum mai marii triburilor din Nord l-au proclamat ca rege pe David: „David a încheiat o alianță cu ei, la Hebron, înaintea Domnului. Iar ei l-au uns pe David rege peste Israel”.
• În a doua lectură, Paul vestește colosenilor opera mântuitoare a lui Isus Cristos: „Dumnezeu Tatăl ne-a eliberat de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului iubirii sale. În el avem răscumpărarea, iertarea păcatelor. El este icoana Dumnezeului nevăzut”.
• Evanghelia după sfântul Luca prezintă scena răstignirii și menționează scrisul de pe inscripția ce atârna deasupra capului lui Isus: „Acesta este regele iudeilor”.

Perspectiva

„Stătea și privea”; „regele iudeilor”; „astăzi vei fi cu mine în paradis!”

1. „Poporul stătea și privea, iar conducătorii îşi băteau joc de Isus”
În partea de vest a Ierusalimului se află o ridicătură numită „Craniul” (în aramaică, „Gûlgaltâ”,  „Locul craniului”). Aici, în prezența unei mari mulțimi de bărbați și femei, Isus era pironit pe cruce. Poporul privea totul. Nu se asocia insultelor ce se auzeau și de care erau responsabili „conducătorii” lor (din grecescul „archontes”) și soldații. Mulțimea nu se simțea responsabilă de ceea ce i se întâmpla lui Isus, ci privea doar, din locul în care se afla.

Cei prezenți la răstignire știau că Învățătorul din Nazaret era iubit de popor. Într-adevăr, în călătoria spre Ierusalim, mulți dintre ei l-au urmat pe Isus chiar din Galileea. Au auzit cuvintele lui pline de har și au fost fascinați de el. Au văzut faptele minunate făcute de el, fapte pomenite de toți cei care s-au apropiat de el. Cu siguranță, nu uitaseră momentele trăite împreună cu Isus pe drum, în piețe, în jurul mesei. Îl considerau unul dintre ei. Și încă îl mai numesc „Învățătorul”, deși era unul dintre cei mai săraci, iar acum răstignit. Pentru ce, așadar, o astfel de soartă?

2. „Deasupra lui era și o inscripție: «Acesta este regele iudeilor»”
Cei prezenți vedeau o tăbliță atârnând deasupra capului lui Isus, pe care era scris: „Acesta este regele iudeilor”. Nedumeriți de ironia și răutatea soldaților romani, unii din mulțime se întrebau: „Pentru ce aceste cuvinte? Isus, regele lor? Să fie oare chiar acesta motivul condamnării? Și de ce au atârnat pe cruce doi răufăcători, unul la stânga și altul la dreapta sa?”.

Cei de față auzeau insulte chiar și din partea unuia dintre răufăcători. Acesta știa că Isus este nevinovat, dar îl provoca și îi cerea să se salveze nu numai pe el însuși, ci și pe el și pe tovarășul său. Răufăcătorul acesta era înfuriat la culme. Deși atârna de cruce, nu îi era teamă de Dumnezeu. Și nu putea să înțeleagă de ce el, Isus, despre care a auzit vorbindu-se atâtea și care a făcut numai bine celor orbi, șchiopi, paralizați, nu făcea nimic deosebit în acel moment. Isus, care îi vindecase pe toți era acolo, răstignit lângă el, dar de ce era atât de resemnat? Nu era el Cristos?

Probabil că așteptau cu toții o minune sau vreo explicație. Dar nimic din toate acestea. Isus tăcea, privea în jur și nu răspundea la insulte. Și totuși „celălalt” răufăcător începu să vorbească în apărarea lui Isus. Acest răufăcător știa că el și tovarășul său de rele erau răstigniți din cauza faptelor lor. El spunea: „Isus nu a făcut nici un rău”. Simțea cum îl lăsau puterile, dar nu se dădu încă bătut. Își ridică fruntea și privi în jur. Observă lumea care îi privea, își îndreptă ochii spre același chip milostiv al lui „Isus” – care înseamnă „Dumnezeu mântuiește” – și găsi forța necesară pentru o ultimă rugăciune: „Isuse, amintește-ți de mine când vei intra în împărăția ta!”.

3. „Isus i-a răspuns: «Îţi spun adevărul: astăzi vei fi cu mine în paradis!»”
Evanghelia ne încredințează cuvintele pline de har proclamate de Isus de pe înălțimea crucii. Aceste cuvinte tăinuiesc amin-ul lui Isus din acel momentul unic, sacru și mântuitor. În acel moment, îi spuse Isus tâlharului ce-i luase apărare, „astăzi”, rugăciunea ta este ascultată, iar tu vei fi în „paradis”, în „grădina” din Eden, fericit și în deplină comuniune cu Dumnezeu.

Înaintea poporului ce privea spre Isus răstignit se afla acel „astăzi” al crucii, darul cel mai mare al lui Dumnezeu: înfăptuirea mântuirii și deschiderea porții paradisului. Era acel „astăzi” în care Isus Cristos a intrat în împărăția sa, ducându-l cu sine pe primul răscumpărat, împărtășind cu acesta frumusețea omului, nedreptatea judecății, soarta pe cruce, biruința asupra morții. Isus Cristos a inaugurat în acel moment de pe Golgota împărăția sa și a deschis astfel înaintea tuturor oamenilor perspectiva vieții veșnice: darul comuniunii cu Dumnezeu.

Pentru ca viața să fie trăită

(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule atotputernic şi veșnic, care ai voit să refaci totul în Fiul tău preaiubit, Regele universului, dă-ne, te rugăm, harul ca toată făptura, eliberată din robie, să slujească maiestății tale şi să te laude într-un glas, fără încetare”.

Gândurile mele

Evanghelia ne încredințează cuvintele pline de har proclamate de pe înălțimea crucii. Începând cu acel moment unic, grădina din Eden este a tuturor.
Amin-ul de pe cruce este confirmarea lui Isus pentru orice om aflat în căutarea lui Dumnezeu.
O întrebare ce rămâne deschisă: de ce soarta răstignirii pentru Isus din Nazaret, cel mai sărac dintre săraci, unul care a făcut bine tuturor, întotdeauna?