Duminica a V-a din Timpul Pascal

Anul A

Sosise ceasul ca Isus să le încredințeze ucenicilor testamentul său spiritual. Fiind chiar în timpul Cinei, le-a spus mai întâi ucenicilor că se duce să le pregătească un loc, iar apoi i-a asigurat că va fi împreună cu ei pentru totdeauna.  Cel care îl va întâlni pe el, îl va întâlni și pe Tatăl ceresc.

Mihai Roca  |  10 mai 2020

---

Textele liturgice

Fap 6,1-7; Ps 32; 1Pt 2,4-9; In 14,1-12

Contextul

Discursul de rămas bun
în seara în care urma să fie arestat Isus lua ultima sa cină împreună cu discipolii săi. În cadrul acelei lungi conversații și-a luat rămas bun de la ai săi, încredințând ultima sa dorință noii comunități care îi va prelua mesajul. Practic, le-a încredințat discipolilor testamentul său spiritual, un discurs orientat spre viitor, în care i-a asigurat că îi va însoți întotdeauna pe calea vieții. Nu va mai fi prezent în mijlocul lor ca până în acel moment, dar ei vor crede în Tatăl și în el. Nu vor fi niciodată singuri în mijlocul provocărilor de zi cu zi.
Isus este Domnul. El îi asigură pe discipoli de prezența sa continuă.

Spre izvoarele credinței

Textele liturgice scot în evidență tema Isus este calea, adevărul şi viaţa.

• Prima lectură descrie alegerea celor şapte diaconi și misiunea lor – „servirea la mese”, iar apoi menționează misiunea celor doisprezece apostoli: „Iar noi vom stărui în rugăciune şi în slujirea cuvântului”.
• În a doua lectură, Petru îi îndeamnă pe creştini să fie ca nişte „pietre vii” care slujesc împreună cu Cristos, „piatra din capul unghiului”, la edificarea templului duhovnicesc: „Voi sunteţi un neam ales, o descendență aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, poporul luat în stăpânire de Dumnezeu ca să vestiți faptele măreţe ale celui care v-a chemat din întuneric la minunata sa lumină”.
• Evanghelia după sfântul Ioan prezintă momentul în care Isus îi îndeamnă pe discipoli să aibă credinţă în Dumnezeu şi în el, le vorbeşte despre plecarea sa la Tatăl şi le spune: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine”.

Perspectiva

Perspectiva: „credeţi”, „eu sunt calea, adevărul şi viaţa”, „arată-ni-l pe Tatăl”

1. „Credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în mine!”
Discursul lui Isus de la Ultima Cină a rămas profund imprimat în memoria lui Ioan şi a celorlalţi discipoli. Era o seară total deosebită, cu o cină specială şi cu mesaje alese și pline de semnificații. Parcă se oprise în loc roata timpului pentru ca toți să observe cu grijă fiecare moment pe care îl trăiau. Dar niciunul dintre ucenici nu avea cum să întrezărească ziua de mâine, cu problemele și mai ales cu provocările noi ce le vor influența existența și misiunea. Isus le vorbise de multe ori despre apropierea iminentă a crucii sale, dar nu reușeau să deslușească clar faptul că se găseau chiar în pragul momentelor prevestite. Ar fi fost ceva normal ca ei să se întrebe unii pe alții: ce se va întâmpla oare cu ei când Isus nu va mai fi în mijlocul lor? Cum vor pune în practică învățătura primită de la Învățătorul lor?  Prin ce rituri își for exprima credința în Tatăl ceresc și în Isus?

Aflându-se în fața morții iminente a Învățătorului lor, ucenicii întrezăreau oarecum tensiunea despărțirii. Simțeau că se apropiau zile marcate de preocupare și de neprevăzut. Ce se va întâmpla oare în zilele următoare cu ei și cu Învățătorul lor? Cum vor reuși să înfrunte dificultățile ce aveau să apară? Și în timp ce aceste întrebări grele îi asaltau, iar răspunsurile întârziau să apară, au auzit de pe buzele lui Isus aceste cuvinte: „Să nu se tulbure inima voastră! Credeți în Dumnezeu și credeți în mine! În casa Tatălui meu sunt multe locuințe”. Erau cuvinte pline de mângâiere și de încurajare, cuvinte ce cuprindeau un îndemn la credință și un apel la încredere. Isus le spunea că vor veni zile tulburi și de încercare, iar ei vor trebui să se încreadă tot mai mult în Dumnezeu și el.

Evanghelia consemnase deja cuvintele prin care Isus îi asigurase pe ucenici că acolo unde va fi el, va fi și slujitorul său. Acum, însă, subliniază faptul că Isus se va duce să le pregătească un „loc” (din grecescul „topos”, „loc”, „așezare”), pentru ca să fie și ei acolo unde va fi el. Isus le spunea astfel că plecarea sa avea ca scop pregătirea acestui „loc”.

2. „Isus a spus: Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine”
În numele celorlalți ucenici, Toma își exprimă dificultatea de a-l urma pe Isus spre locul în care el intenționa să se îndrepte. Mai mult, Toma îi spuse deschis lui Isus că ei nu cunosc nici destinația spre care el se îndreaptă, nici calea pe care avea să o urmează. Desigur, cu puțin mai înainte Învățătorul le vorbise despre Tatăl, dar ei nu cunoșteau calea ce ducea spre Tatăl. Ce le rămânea oare acum de făcut? Toți erau discipolii lui. Cum ar fi putut ei să-și urmeze Învățătorul dacă nu știau încotro se îndreaptă?

Isus i-a răspuns mai întâi lui Toma: „Eu sunt calea, adevărul și viața”, iar apoi i-a spus explicit că apropierea de Tatăl se face prin el. Dar înțelesul acestor două afirmații depășea cu mult capacitatea lor de a le înțelege în acel moment. Vor rămâne însă ca o adevărată provocare pentru zilele următoare.

3. „Filip i-a zis: Doamne, arată-ni-l pe Tatăl şi ne este de ajuns”
Filip ramase fascinat atât de faptul că a-l întâlni pe Isus însemna a-l întâlni pe Tatăl, cât și de faptul că a-l cunoaște pe Isus însemna a-l cunoaște pe Tatăl. În ultimii trei ani, Filip îl urmase pe Isus îndeaproape, îi ascultase învățăturile și îi văzuse minunile. Acum, îndrăzni să întrebe ce nu întrebase niciodată. Dând glas dorinței ce sălășluia în taina inimii sale, gândea să-i ceară lui Isus să-i arate slava sa, adică pe Tatăl, și îl întrebă: „Doamne, arată-ni-l pe Tatăl și ne este de ajuns”.

Dorința tainică de a vedea slava lui Isus nu sălășluia numai în inima lui Filip, ci în inima tuturor ucenicilor ce-l urmau pe Isus.  De aceea răspunsul lui Isus din acel moment: „Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl”, nu era adresat numai lui Filip, ci tuturor acelora care credeau în Isus. Răspunsul era plin de înțeles și cuprindea această taină: cei care îl „văd” pe Fiul, pot să-l „vadă” în el pe Tatăl.

În acea ultimă seară memorabilă, ucenicii erau destul de abătuți și aveau pentru ce să fie triști: erau profund îngrijorați pentru siguranța zilei de mâine. Și le era foarte greu să înțeleagă cuvintele pine de mister ale Învățătorului lor. Mai târziu, însă, cu ajutorul Duhului Sfânt, le va fi destăinuită semnificația profundă a tot ceea ce Isus le transmise la Ultima Cină. Vor înțelege că ei trebuie să-l recunoască în Isus, Învățătorul și Mântuitorul, pe cel venit de la Tatăl, și că „locul” pregătit de Isus este un „sanctuar”, este chiar el însuși. Imediat ce va fi pregătit acest loc, Isus se va întoarce din nou între ucenici și va fi prezent întotdeauna în mijlocul comunității lor. Și îi va conduce pe toți spre el și spre Tatăl ceresc.

Pentru ca viața să fie trăită

(Rugăciunea zilei)
„Atotputernice, veşnice Dumnezeule, actualizează necontenit în noi sacramentul pascal, pentru ca cei pe care ai binevoit să-i reînnoieşti prin sfântul Botez, întăriți de ajutorul tău, să aducă multe roade, şi să ajungă la bucuriile vieții veșnice”.

Gândurile mele

Filip îndrăznise să-i ceară lui Isus în timpul Cinei de Taină ceea ce nu cutezase să-i ceară niciodată în cei trei ani de activitate publică: să-i arate slava sa, pe Tatăl ceresc.
Răspunsul lui Isus la întrebarea lui Filip este plin de înțeles și de taină: cei care îl văd pe Fiul, pot să-l vadă în el pe Tatăl ceresc.