Duminica a VI-a din Timpul de peste An
Anul C

Discursul de pe câmpie ținut de Isus atât discipolilor săi, cât și mulțimii de iudei și de păgâni veniți ca să-l asculte, este scurt și cuprinde expresii radicale. Adresat celor care voiau să devină discipoli, discursul cuprinde patru fericiri și patru sentințe ce vor face parte din nucleul învățăturii lui Isus.

Mihai Roca  |  17 februarie 2019

Textele liturgice

Ier 17,5-8; Ps 1; 1Cor 15,1-11; Lc 6,17-18.20-26

Contextul

Discursul de pe câmpie
Isus a coborât împreună cu cei doisprezece discipolii de pe munte și s-a oprit pe câmpie, unde se aflau mulți discipoli și o mare mulțime atât de iudei, veniți din toată Iudeea și de la Ierusalim, cât și de păgâni, de pe țărmul Tirului și al Sidonului. Până în acest moment, evanghelistul a prezentat învățătura lui Isus în mod progresiv, a specificat faptul că Isus învăța mulțimile, dar nu a menționat nimic despre contextul în care el își desfășura activitatea. Abia acum, Luca subliniază mai întâi faptul că Isus a văzut o mulțime doritoare de a asculta cuvântul lui Dumnezeu, iar apoi prezintă primul mare discurs – numit de unii exegeți „Discursul de pe câmpie” -,  ce cuprinde două tipuri de exclamații: „Fericiți sunteți voi, cei săraci” (Lc 6, 20);  „Vai vouă, bogaților” (Lc 6,24).
Isus este Învățătorul. El predică atât discipolilor săi și iudeilor, cât și celor străini.

La izvoarele credinței

Textele liturgice scot în evidență antiteza dintre omul binecuvântat, credincios, sărac și cel blestemat, necredincios, bogat.

• Prima lectură prezintă în antiteză situația omului care se încrede în om și a acelui care își pune încrederea în Dumnezeu, subliniind situația celui care speră în Domnul: „Binecuvântat să fie omul care-şi pune încrederea în Domnul, a cărui speranță este Domnul. El va fi ca un pom sădit lângă ape, care-şi întinde rădăcinile spre râu; el nu se teme când vine arșița, frunzele lui rămân verzi, el nu-i îngrijorat în timp de secetă şi nu încetează să aducă roade”.
• În lectura a doua, Paul subliniază diferența dintre cei care nu cred în învierea morților și cei care vestesc că Isus Cristos a înviat din morți, mărturisind că „acum Cristos a înviat din morți, fiind pârgă a celor adormiți”.
• Evanghelia după Luca îi declară mai întâi fericiți pe cei săraci, înfometați, persecutați, iar apoi exprimă sentințe dure împotriva celor bogați și sătui, afirmând în cele din urmă: „Vai vouă când toți oamenii vă vorbesc de bine. La fel au făcut părinții voștri cu profeții cei mincinoși”.

Perspectiva

„O mulțime de oameni”; „fericiți sunteți voi”; „vai vouă care sunteți acum sătui”

1. „Era acolo un mare număr de ucenici şi o mulțime de oameni veniți din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe țărmul Tirului şi al Sidonului”
Coborând de pe munte, Isus a întâlnit o mulțime numeroasă formată din iudei și din oameni străini veniți din ținutul Tirului și al Sidonului. Iudei și străini, toți voiau să-i asculte învățăturile, toți doreau chiar și numai să-l atingă, pentru ca să fie binecuvântați și să se vindece de boli. Dacă la începutul discursului ținut pe câmpie Isus vorbise numai „discipolilor” (Lc 6,20), acum el se adresează în special discipolilor și celor săraci și nevoiași, veniți de pretutindeni.

Isus a sintetizat noua sa învățătură în expresii clare, sugestive și exigente, formulate la plural: „Fericiți sunteți voi, cei săraci”; „Vai vouă, bogaților”, chiar dacă nu se aflau persoane bogate în mulțimea din fața sa. Este sugestiv faptul că evanghelistul a surprins în discursul lui Isus posibile discriminări între cei săraci și bogați, între flămânzi și sătui, între cei ce plâng și cei ce își bat joc de alții. Iar acest fapt arăta deja că sărăcia nu era înțeleasă de Isus ca o întâmplare, ci era văzută ca o consecință și un rod al îmbogățirii nedrepte a unora.

2. „Fericiți sunteți voi cei săraci, pentru că a voastră este împărăția lui Dumnezeu”
Declarându-i fericiți pe cei săraci, Isus se referea de fapt la categoria socială a discipolilor săi. Isus le garanta discipolilor împărăția lui Dumnezeu, iar această garanție nu se referea la viitor, ci la prezent. Deși ei erau săraci, erau deja fericiți, deoarece el era în mijlocul lor; erau fericiți, deoarece primeau învățăturile lui, le puneau în practică și erau însuflețiți de Spiritul său. Urmând calea Învățătorului lor, discipolii erau de altfel invitați să nu acumuleze bogății, ci să-și însușească atitudinea celui sărac, care luptă împotriva nedreptății sociale, pe de o parte, și promovează pe de altă parte un model de fraternitate bazat pe împărtășirea bunurilor, fără discriminare.

Isus le spunea celor care sufereau și plângeau că ceea ce se întâmpla în acel moment va trece, iar ziua de mâine le va aduce o situație mai bună; ei au ales calea cea bună și vor face parte din împărăția lui Dumnezeu. Construirea acestei împărății presupunea în acel moment suferință și persecuții, dar atunci când împărăția va fi inaugurată cu puterea Duhului Sfânt, prezența lui Dumnezeu în mijlocul lor le va aduce liniște și pace, iar ei vor tresălta de bucurie pentru că răsplata lor va fi mare în ceruri.

3. „Voi vouă care sunteți acum sătui, pentru că veți suferi de foame”
Deși avea înaintea sa oameni săraci și nevoiași veniți de pretutindeni, Isus nu s-a sfiit de a denunța nedreptatea provocată atât de cei bogați și sătui, cât și de cei care îi batjocoreau pe ceilalți și căutau să fie apreciați de toți. Vai vouă, bogaților! Vai vouă care sunteți acum sătui! Vai vouă care acum râdeți de ceilalți! Vai vouă când toți oamenii vă vorbesc de bine! Isus i-a criticat cu severitate pe cei bogați și plini de sine, invitându-i să primească noutatea adusă de el, spunându-le: „Așa cum vreți ca oamenii să vă facă vouă, faceți-le la fel” (Lc 6,31); „Fiți milostivi precum Tatăl vostru este milostiv” (Lc 6, 36).

Învățăturile transmise de Isus aveau menirea de a construi o lume nouă și de a inaugura împărăția lui Dumnezeu între oameni. Era o învățătură izvorâtă din experiența pe care Isus o avea despre Dumnezeu, un Tată plin de bunătate față de toți. În acest sens, sentințele pronunțate împotriva celor bogați nu au fost înțelese niciodată ca o ocazie de răzbunare din partea celor săraci. De fapt, Isus le spunea tuturor că iubirea nu depinde niciodată de ceea ce se primește de la celălalt, deoarece iubirea vrea să facă bine celuilalt, imitând milostivirea infinită a Tatălui ceresc.

Pentru ca viața să fie trăită

(Rugăciunea colectei)
„Dumnezeule, tu ne-ai spus că-ți faci lăcaș în inimile drepte şi curate: dă-ne fericirea să trăim pururi în harul tău, astfel încât să binevoiești a locui în noi”.

Gândurile mele

Sărăcia nu era înțeleasă de Isus ca o întâmplare, ci era văzută ca o consecință și un rod al îmbogățirii nedrepte a unora.
Izvorâte din experiența pe care o avea despre Dumnezeu, un Tată plin de bunătate față de toți, învățăturile lui Isus aveau să contribuie la construirea unei lumi noi și la inaugurarea împărăția lui Dumnezeu între oameni.