Sfinții Petru și Paul, apostoli

29 iunie

Răspunsul dat de Petru lui Isus: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului cel viu” deschidea o perspectivă cu totul nouă pe calea credinței.  Din acel moment, fiecare om va avea posibilitatea de a-l avea pe Petru ca martor ocular și garant sigur în căutarea răspunsurilor la întrebarea despre identitatea lui Isus Cristos.

Mihai Roca  |  27 iunie 2019

---

Textele liturgice

Fap 12,1-11; Ps 33; 2Tim 4,6-8.17-18; Mt 16,13-19

Contextul

Mărturisirea lui Petru
La cererea mai marilor poporului de a avea un semn din cer – cu scopul de a se convinge de identitatea Fiului Omului-, Isus a cerut mai întâi descifrarea semnelor timpului și înțelegerea semnului lui Iona, apoi le-a cerut discipolilor să se ferească de aluatul fariseilor și al saduceilor (aluat care îi împiedica să înțeleagă semnul lui Iona). Evanghelia prezintă dialogul dintre Isus și discipolii săi. Găsindu-se în părțile Cezareii lui Filip, într-o zonă păgână, și voind să știe care sunt părerile oamenilor despre identitatea Fiului Omului, Isus i-a întrebat pe discipoli: „Dar voi cine spuneți că sunt?”. Petru a răspuns în numele tuturor; el a recunoscut caracterul mesianic al lui Isus și a mărturisit: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului cel viu”. Isus a ascultat mărturia lui Petru și l-a declarat fericit, iar apoi, folosind trei metafore – piatră, chei și a lega/a dezlega – i-a arătat care va fi rolul lui în comunitatea discipolilor și a credincioșilor.
Isus este Cristos, Fiul Dumnezeului cel viu. El este recunoscut și mărturisit Petru.

La izvoarele credinței

Textele liturgice scot în evidență rolul lui Petru și al lui Paul în comunitatea creștină.

• Prima lectură relatează momentul în care un înger al Domnului i-a apărut lui Petru – care era aruncat în închisoare de către regele Irod – cu mesajul de a se ridica și de a-l urma: „Îngerul i-a zis: «Pune-ţi mantia pe umeri şi urmează-mă!» El a ieşit şi l-a urmat (…). Trecând de prima strajă şi de-a doua, au ajuns la poarta de fier care ducea în cetate. Aceasta s-a deschis de la sine înaintea lor”.
• În a doua lectură, Paul mărturisește dăruirea sa totală lui Isus Cristos: „Am luptat lupta cea bună, am ajuns la capătul alergării, mi-am păstrat credinţa (…). Domnul însă mi-a fost alături şi m-a întărit, pentru ca predicarea să se împlinească prin mine şi s-o audă toate popoarele”.
• Evanghelia după sfântul Matei prezintă momentul în care Isus întreabă mai întâi despre părerile oamenilor despre el, iar apoi îi întreabă pe discipoli ce cred despre identitatea sa și îi spune lui Petru: „Eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui”.

Perspectiva

„I-a întrebat pe discipoli”; „tu ești Cristos”; „pe această piatră”

1. „Isus i-a întrebat pe discipolii săi, zicând: «Cine spun oamenii că este Fiul Omului?»”
Până în acest moment, cei care l-au căutat și l-au întâlnit pe Isus i-au adresat mereu întrebări. Toți voiau oarecum să-l încadreze pe Isus în schemele lor religioase. Cei care observau Legea și cei bogați, fariseii și saduceii, chiar i-au cerut lui Isus să le arate un semn din ceruri. Dar Isus nu le-a răspuns, nu a folosit logica lor și nici nu a făcut vreun semn înaintea lor. Din contră, el i-a îndemnat pe toți să mediteze la semnul profetului Iona.

Chiar în locul cel mai îndepărtat de Ierusalim, într-o zonă păgână, Isus a început să pună întrebări. Se găsea împreună cu discipolii săi în partea cea mai de nord a Galieei, la poalele muntelui Hermon, în părțile Cezareii lui Filip. El i-a întrebat pe discipoli: „Cine spun oamenii că este Fiul Omului?”. Se arătase pe deplin solidar cu cei pe care i-a întâlnit, mai ales cu cei săraci, și s-a identificat cu Fiul Omului. Dorea acum să știe ce gândesc oamenii despre el.

Discipolii i-au prezentat lui Isus părerile oamenilor despre el, faptul că ar fi Ioan Botezătorul, Ilie, Ieremia, sau unul dintre profeți. De fapt, ei i-au prezentat părerile cele mai răspândite, imagini frumoase despre personajelor religioase din trecut și cu o istorie extraordinară, adevărate sinteze ale așteptărilor religioase cristalizate de-a lungul timpurilor. Dar toate părerile oamenilor nu se potriveau cu imaginea despre Fiul Omului propusă de Isus.

2. „Isus le-a spus: «Dar voi cine spuneţi că sunt?» Atunci Simon Petru a luat cuvântul şi a zis: «Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului cel viu!»”
„Dar voi cine spuneți că sunt?”. Adresându-se discipolilor, Isus le-a cerut să-și exprime părerea despre el. Erau cei care îl urmau îndeaproape, care îi ascultaseră învățăturile și care fuseseră martori la toate faptele minunate pe care le-a făcut. Așadar, care este părerea lor, ca alternativă la cea exprimată de oameni? Recunoscând descendența davidică a lui Isus și raportul special pe care Isus îl avea cu Dumnezeu, Petru a răspuns în numele tuturor și a mărturisit: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului cel viu!”.

Simon Petru a recunoscut caracterul mesianic și transcendental al Învățătorului său. El a văzut ceea ce ochiul omenesc nu a mai văzut și, interpretând semnul lui Iona, a recunoscut în Isus din Nazaret pe Mesia cel așteptat și pe Fiul Omului. Petru nu numai că l-a recunoscut în Isus pe cel care trebuia să restabilească împărăția lui Israel, ci a subliniat faptul că în Isus este prezent și activ însuși Dumnezeu.

3. „Şi eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui”
Simon Petru, un sărman fiu de-al lui Iona, a recunoscut că misterul Fiului Dumnezeului cel viu este tăinuit în persoana lui Isus, Fiul Omului. Petru era cu adevărat fericit pentru că primise darul cunoașterii Fiului. Dar cunoașterea pe care discipolul o avea nu era rodul inteligenței omenești, al „cărnii și al sângelui” – cum subliniază Isus în evanghelie -, ci al unei revelații speciale inspirate de Dumnezeu.

Isus i-a dat un nume nou lui „Petru” (din aramaicul „kephas”, „piatră”). Atribuit lui Dumnezeu ca refugiu sigur în care cel credincios își găsește protecție, sau atribuit lui Isus ca piatră din capul unghiului, numele dat lui Petru avea o semnificație specială. Isus i-a spus lui Petru că pe el, în calitate de piatră, va zidi „biserica” sa (din grecescul „ekklêsia”, „ekkaleô”, „a convoca”; cu referire la ebraicul „quahal”, „convocare, adunare”). Numele nou confirma noua funcție a lui Petru: Isus i-a promis atât „cheile împărăției cerurilor”, adică puterea de a conduce, cât și misiunea de „a lega” și de a „dezlega”, adică rolul de a interzice și de a permite, de a condamna și de a ierta.

Tradiția creștină va recunoaște încă de la început rolul lui Petru în comunitatea discipolilor și a celor credincioși. Nu de unul singur, ci în comuniune cu ceilalți unsprezece discipoli, Petru va avea nobila  misiune de a transmite și de a interpreta învățătura lui Isus și de a fi garantul tradiției Bisericii.

Pentru ca viața să fie trăită

(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule, care astăzi ai umplut de bucurie aleasă şi cerească Biserica ta, în solemnitatea sfinților Petru şi Paul, dă-i, te rugăm, harul de a urma în toate învățătura apostolilor, prin care a primit începuturile credinţei”.

Gândurile mele

Petru este și martorul, și garantul tradiției bisericii.
Este creștin acela care îl cunoaște și îl iubește pe Isus Cristos.