Duminica a XIII-a din Timpul de peste An
Anul C
Samaritenii n-au acceptat ca un Mesia umil să fie găzduit în cetatea lor, iar refuzul acestora devenise un adevărat scandal pentru Iacob și Ioan. Acești doi discipoli nu puteau să accepte lipsa de ospitalitate și au cerut pedeapsă de la Dumnezeu asupra samaritenilor. Observând că Iacob și Ioan nu au înțeles încă nimic despre identitatea și misiunea sa, Isus a intervenit categoric, a clarificat situația și le-a spus mai întâi discipolilor că el este un Mesia sărac, iar apoi le-a cerut să-l urmeze pe calea spre Ierusalim.
Mihai Roca | 30 iunie 2019
Textele liturgice
1Rg 19,16.19-21; Ps 15; Gal 5,1.13-18, Lc 9,51-62
Contextul
Isus se decide să meargă la Ierusalim
Vestirea misterului patimii lui Isus i-a pus în mare dificultate pe discipoli și a creat confuzie în planurile pe care ei și le făcuseră. Discipolii nu au înțeles încă nici învățăturile lui Isus, nici misterul identității lui. În mintea lor era profund ancorată ideea unui Mesia puternic, a unui Mesia politic și eliberator. Evanghelia notează că, indiferent de planurile discipolilor, Isus se hotărăște să părăsească partea de nord a țării şi să se îndrepte spre Ierusalim. Pe drum, el a început să le vorbească din nou discipolilor despre misiunea sa, iar surprizele nu vor întârzia să apară; va fi refuzat de locuitorii unui sat locuit de samariteni.
Isus este Mesia. El se decide să meargă la Ierusalim.
La izvoarele credinței
Textele liturgice evidențiază chemarea și misiunea.
- Prima lectură prezintă chemarea profetului Elizeu; acesta merge mai întâi să-i sărute pe tatăl său și pe mama sa, dă o masă de despărțire și numai după aceea îl urmează pe Ilie și începe să-i slujească.
- În lectura a doua, Paul le spune galatenilor: „Fraților, pentru libertate ne-a eliberat Cristos. Așadar, rămâneți tari și nu luați din nou jugul sclaviei! Voi, fraților, ați fost chemați la libertate; numai că această libertate să nu fie ocazie pentru a sluji trupului, ci slujiți-vă prin iubire, unii pe alții!”
- Evanghelia subliniază momentul în care Isus spune despre sine: „Vulpile au vizuini, păsările cerului au cuiburi, însă Fiul Omului nu are unde-și rezema capul”.
Perspectiva
„Un sat”; „nu are unde-și rezema capul”; „tu du-te și vestește”
1. „Au intrat într-un sat al samaritenilor”
Isus s-a apropiat de regiunea Samaria, un teritoriu renumit pentru lipsa de credință în Dumnezeu și pentru rivalitatea existentă deja de secole între iudei și samariteni. Luase decizia de a merge la Ierusalim și de a trece prin sate care nu erau nicidecum îngăduitoare cu iudeii aflați în pelerinaj spre orașul sfânt. Prudent fiind, a trimis înaintea sa mesageri care să-i pregătească sosirea într-un sat, dar samaritenii și-au exprimat categoric refuzul. Nu au acceptat ca Isus – cunoscut de ei ca săracul Învățător din Nazaret sau ca umilul Mesia din profeții – să intre la ei.
Lipsa de ospitalitate a samaritenilor i-a deranjat foarte mult pe Iacob și Ioan. Acești doi discipolii se percepeau oarecum mai aproape de Isus, într-o poziție privilegiată, și de aceea i-au cerut lui Isus să pedepsească refuzul samaritenilor și să le distrugă satul cu foc venit din cer. Ei credeau că nimeni nu putea să-l refuze pe Învățătorul lor și că toți trebuiau să-l primească pe Isus. Cum ar fi îndrăznit cineva să-l refuze pe Mesia?
2. „Vulpile au vizuini, păsările cerului au cuiburi, însă Fiul Omului nu are unde-și rezema capul”
Isus și-a îndreptat privirea iubitoare spre Iacob și Ioan, iar apoi i-a dojenit cu asprime, ajutându-i să înțeleagă că el a venit nu pentru a fi slăvit, ci pentru a duce tuturor iubirea și iertarea. I-a ajutat să înțeleagă faptul că milostivirea învinge refuzul, nu constrângerea, teama sau pedeapsa.
Evanghelia notează că Isus și-a continuat călătoria îndreptându-se spre un alt sat și relatează cum un om s-a apropiat cu multă încredere și i-a cerut lui Isus să devină discipolul său. Acest om auzise de la alții numai vorbe frumoase despre Isus și a înțeles că, urmându-l, ar putea să dea o semnificație mai mare vieții sale. Știa deja că drumul lui Isus era destul de lung, că ducea spre cetatea sfântă a marelui rege, la Ierusalim, dar era optimist. Avea în inimă un zel nemărginit și dorea să-l urmeze cu totul și oriunde pe Isus. Încrezător și plin de bucurie privea acum spre Isus, așteptând cu nerăbdare de la el răspunsul afirmativ.
Isus și-a îndreptat privirea iubitoare spre omul care aștepta răspunsul și i-a spus că el este sărac și că nu are absolut nimic, nici măcar o piatră unde să-și plece capul. I-a destăinuit că el este Fiul omului: el își pune încrederea numai în providența divină; tot ceea ce are vine de la Tatăl ceresc. Viața Fiului omului este marcată de o sărăcie totală. Dorește într-adevăr să-l urmeze pe Fiul omului? Poate cu adevărat să aleagă această cale a pelerinului, să aibă cerul de deasupra capului drept casă, să aibă ca unic scop al vieții sale pe unicul Dumnezeu?
3. „Tu mergi și vestește împărăția lui Dumnezeu!”
„Urmează-mă!”. Acesta este răspunsul dat de Isus celui care dorea să-l urmeze. Acum, omului care s-a apropiat de Isus și care dorea să pășească pe calea lui nu-i mai rămânea decât să părăsească totul, să fie complet liber, să îmbrățișeze un nou stil de viață. Să fie pregătit pentru a vesti împărăția lui Dumnezeu.
Și astăzi, ca și acum două mii de ani, nu este timp de așteptat atunci când este vorba despre urmarea lui Isus și vestirea evangheliei. Calea este lungă și presărată atât cu încercări și situații neprevăzute, cât și cu haruri și satisfacții. Nu mai este timp de pierdut. Este necesar ca privirea discipolului să fie îndreptată cu încredere spre Învățătorul Isus, iar pasul acestuia trebuie să fie apăsat, hotărât și sigur. Urmându-l cu încredere pe Isus, discipolul va parcurge cu bucurie calea ce îl va conduce la frații răspândiți în lumea întreagă.
Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule, tu ne-ai înfiat prin harul tău şi ne-ai făcut fii ai luminii: nu îngădui să fim învăluiți de întunericul greșelii, ci păstrează-ne pururi în strălucirea adevărului”.
Gândurile mele
Milostivirea învinge refuzul, nu constrângerea, teama sau pedeapsa.
„Urmează-mă” este invitația adresată de Isus celui care se apropie de el și dorește să îmbrățișeze un nou stil de viață.