Duminica a XXIX-a din Timpul de peste An

Anul C

Alegerea bună în orice moment este ținta oricărui discipol. Să nu se descurajeze nimeni. Dumnezeu este ca un judecător ce ascultă și face dreptate negreșit aleșilor săi: împlinește rugăciunea făcută cu insistență și stăruință.

Mihai Roca  |  20 octombrie 2019

Textele liturgice

Ex 17,8-13; Ps 120; 2Tim 3,14-4,2; Lc 18,1-8

Contextul

Învățături despre rugăciune
Vorbind despre rugăciune, Isus le-a povestit discipolilor parabola „judecătorul și văduva”. Chiar dacă realitatea sau faptele sunt sau par negative, în orice situație există posibilitatea de a descoperi o învățătură bună. Imaginea judecătorului nedrept și strigătul văduvei tăinuiesc învățătura despre rugăciunea făcută cu insistență și fără încetare.
Isus este Învățătorul. El îi îndeamnă pe discipoli să se roage cu stăruință.

Spre izvoarele credinței

Textele liturgice scot în evidență tema rugăciunii.

• Prima lectură prezintă mijlocirea lui Moise în favaorea israeliților care se luptau împotriva amaleciților: „Când Moise îşi ridica mâinile, erau mai tari israeliţii”.
• În a doua lectură Paul îl îndeamnă pe Timotei și pe primii creștini să rămână fermi în învățătura primită și să creadă cu tărie în Scripturi, spunându-le: „Te implor înaintea lui Dumnezeu şi a lui Cristos Isus, care va veni să judece pe cei vii şi pe cei morți, în numele venirii lui şi al împărăției lui, vestește cuvântul, insistă în orice împrejurare, potrivită şi nepotrivită, atrage atenția, dojenește, îndeamnă, dar cu multă răbdare şi grijă de a instrui”.
• Evanghelia după sfântul Luca prezintă mai întâi parabola în care o văduvă nu încetează să ceară dreptate de la un judecător, iar apoi conclude: „Oare Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor săi care strigă zi şi noapte către el? Îi va lăsa oare multă vreme ca să aştepte? Vă spun că le va face dreptate în curând”.

Perspectiva

 „Să se roage mereu”; „le va face dreptate”; „credinţă pe pământ?”

1. „Isus a spus o parabolă pentru a arăta ucenicilor săi că trebuie să se roage mereu, fără să se descurajeze”
Rugăciunea fără încetare face parte din viața oricărui discipol. Această convingere este creionată de Luca chiar de la început, cu ferma convingere că rugăciunea exprimă atât dorințele profunde ale inimii, cât și comuniunea între persoane și cu Dumnezeu. În mod unic și tainic, rugăciunea realizează o oază de liniște între dorințele minții și temerile inimii, răspândind o lumină imensă asupra celor deja împlinite și orientând fapta în țesătura profană a fiecărei zile. Rugăciunea este vocea care ține trează dorința după o viață mai bună în comuniune cu ceilalți frați și cu Dumnezeu.

Evanghelia povestește o parabolă în care apar imagini negative. Era datoria judecătorului de a face dreptate celor asupriți și de a asculta strigătul celor săraci. Și iată că chiar judecătorul „nu se teme de Dumnezeu și față de oameni nu are respect”. El nu vorbește cu ceilalți și face dreptate numai pentru ca să nu fie deranjat tot timpul. Am putea crede că acel judecător era o persoană fără milă. De cealaltă parte, simbol al săracului și al celui fără apărare, văduva era reprezentanta celor care aveau nevoie de ajutor. Ea a apelat mult timp la judecător pentru a obține ce i se datora, probabil o sumă de bani sau o moștenire. Unicul mijloc pe care ea îl avea la dispoziție era cererea insistentă. Văduva reprezintă imaginea celor fără nici un sprijin.

2. „Vă spun că le va face dreptate în curând”
Pentru ca să descopere semnificația tăinuită în parabola judecătorul și văduva, Isus i-a îndemnat pe discipoli și pe cei care-l ascultau să interpreteze parabola în oglindă. De fapt, Dumnezeu este judecătorul care face dreptate celui orfan și care ascultă strigătul văduvei. El nu este surd la cererea acestora, el nu este insensibil la necazul celui care îl invocă. Dumnezeu împlinește rugăciunea făcută cu insistență, iar intervenția lui este sigură. El va face dreptate aleșilor săi, „care strigă zi și noapte către el”, mai exact, celor care se roagă mereu și fără să se descurajeze. Dumnezeu intervine cu promptitudine, deoarece strigătul celui sărac este puternic și „lovește sub ochii săi”.

Rugăciunea sau invocația îi permit fiecărui om să se apropie de Dumnezeu. Prin rugăciune, omul își purifică totodată imaginea pe care și-a făcut-o despre Dumnezeu și încetează de a mai proiecta asupra lui Dumnezeu imagini greșite – prejudecățile despre un Dumnzeu judecător care nu aude, nu vede și nu intervine.

3. „Fiul Omului, când va veni, va găsi el credinţă pe pământ?”
Cei care au ascultat parabola judecătorul și văduva au înțeles în acel moment că Fiul Omului va reveni cu siguranță. Ei puteau chiar să întrevadă faptul că Fiul Omului se găsea deja în mijlocul celor care îl urmau cu fidelitate și care aveau o credință asemănătoare cu cea a văduvei din parabolă, o credință exprimată cu insistență, printr-o rugăciune continuă.

Exprimarea credinței în Dumnezeu este acum posibilă. Dar de unul singur, ucenicul nu poate să-și trăiască credința. Aceasta este un dar de la Dumnezeu, primit în comunitate și împărtășit cu ceilalți frați, în special în celebrarea euharistică. Împreună cu rugăciunea, credința este calea ce îl conduce pe fiecare om la întâlnirea cu Isus Cristos.

Pentru ca viața să fie trăită

 (Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule atotputernic şi veșnic, dă-ne, te rugăm, harul, să voim întotdeauna ceea ce voiești tu şi să-i slujim măririi tale cu inimă neîmpărţită”.

Gândurile mele

Credința alimentează și înflăcărează dorința întâlnirii tainice cu Isus Cristos.
Rugăciunea orfanului și a văduvei atinge fața lui Dumnezeu.
În mod unic și tainic, rugăciunea realizează o oază de liniște între dorințele minții și temerile inimii, răspândind o lumină imensă asupra celor deja împlinite și orientând fapta în țesătura profană a fiecărei zile.
Rugăciunea este vocea care ține trează dorința după o viață mai bună în comuniune cu ceilalți frați și cu Dumnezeu.