Duminica a XXX-a din Timpul de peste An (Anul B)
Întâlnirea dintre Isus și Bartiméu la porțile cetății Ierihon avea să marcheze sfârșitul unei perioade speciale de pregătire a discipolilor. Toți trebuiau să abandoneze propriile lor idei despre Mesia-rege și să perceapă limpede imagine lui Mesia-slujitor reprezentată de Isus însuși.
Mihai Roca | 28 octombrie 2018
Textele liturgice
Ier 31,7-9; Ps 125; Evr 5,1-6; Mc 10,46-52
Contextul
Isus urcă la Ierusalim
Drumul lung început în partea de Nord a Galileei se apropia de sfârșit. Împreună cu discipolii și cu cei care-l însoțeau, Isus a ajuns la Ierihon, ultima cetate situată în apropierea urcușului spre Ierusalim. A doua zi, Isus și-a reluat drumul spre Cetatea Sfântă. Nu departe de poarta cetății, chiar în praful de pe marginea drumului se afla Bartiméu, un sărman cerșetor cunoscut de toți localnicii. Acesta ar fi dorit să se amestece și el printre mulțimea ce-l urma pe Isus, dar nu putea deoarece era orb. Mai mult, chiar discipolii și oamenii din jurul lui Isus încercau să-l țină cât mai departe de învățătorul din Nazaret, dar nu vor reuși pentru mult timp, deoarece strigătele tot mai puternice ale sărmanului Bartiméu vor ajunge la urechile lui Isus. Ceea ce a urmat îi va schimba total viața: datorită credinței lui, Bartiméu va fi vindecat și va dobândi un loc în grupul celor care vor urca împreună cu Isus la Ierusalim. Îl va vedea cu ochii lui pe cel aclamat de toți „Osana” și pe care îl numeau în zilele acelea fiul lui David.
Isus este Fiul Omului. El îl vindecă pe orbul Bartiméu.
La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență eficacitatea intervenției lui Dumnezeu în viața celor sărmani.
- În prima lectură, autorul sacru descrie încrederea celor exilați în Babilon în brațul eliberator al Domnului: „Iată, îi aduc înapoi din țara de nord, îi adun din colțurile pământului; printre ei sunt orbi, șchiopi, femei însărcinate şi care nasc: o mare adunare se întoarce aici”.
- Autorul Scrisorii către Evrei elogiază credința creștinilor care mărturisesc din toată inimă că Isus Cristos, marele preot, a distrus pe cruce păcatele tuturor.
- Evanghelia prezintă strigătul lui Bartiméu și dialogul dintre Isus și acesta, iar apoi notează: „Isus i-a zis: Mergi, credința ta te-a mântuit! Îndată şi-a recăpătat vederea şi îl urma pe cale.
Perspectiva
„Un cerșetor orb”; „ce vrei să fac pentru tine”, „și-a recăpătat vederea”
1. „Un cerșetor orb, Bartiméu, fiul lui Timéu, stătea lângă drum”
Drumul lung început în partea de Nord a Galileei a ajuns la Ierihón, ultima cetate înainte de urcarea la Ierusalim. Nu departe de poarta cetății Ierihón, în praful de pe marginea drumului, se afla orbul Bartiméu. Acest sărman ar fi dorit să se amestece și el printre mulțimea de oameni ce-l însoțeau pe Isus, dar nu vedea nimic, nici nu avea pe cineva care să-l ajute. Dar striga cu putere pentru a se face auzit, spunând: „Fiul lui David, Isuse, îndură-te de mine!”.
Strigătul sărmanului Bartiméu îi deranja pe cei care îl urmau pe Isus pe drumul spre Ierusalim, îi deranja chiar și pe discipolii apropiați ai lui Isus. Și în timp ce toți încercau să-l reducă la tăcere, cu speranța de a se face auzit și cu dorința de a face ca vorbele lui să ajungă la urechile lui Isus, săracul din praful de lângă drum „striga și mai tare”. Isus reprezenta în acel moment șansa vieții lui, fereastra larg deschisă spre lumină, spre o viață fericită trăită împreună cu ceilalți și în casa Domnului. Trecea pe acel drum chiar Isus din Nazaret. Cum ar fi putut să piardă Bartiméu această șansă unică din viața sa.
2. „Ce vrei să fac pentru tine? Orbul i-a spus: Rabbuní, să-mi recapăt vederea”
Isus s-a oprit la strigătul lui Bartiméu și tocmai celor care încercau să-l facă să tacă, înăbușindu-i glasul incomod, Isus le-a cerut să-l aducă în fața sa. Numai acum cererea insistentă a sărmanului a devenit pentru discipoli o obligație, iar Bartiméu, plin de speranță, a lăsat toate și a mers cu bucurie către Isus. Doar o haină ce-l acoperea în nopțile mai reci mai avea, singura lui siguranță și mica lui „proprietate”, dar a aruncat-o imediat pentru a fi cât mai liber, pentru a ajunge cât mai repede în fața lui Isus. Totul era adevărat, apăruse soarele în viața lui.
Isus l-a întrebat pe Bartiméu: „Ce vrei să fac pentru tine?”. Evident, nu era îndeajuns ca el să strige, trebuia să-i spună lui Isus ce dorea de la el. Iar sărmanul orb i-a răspuns: „Rabbuní, să-mi recapăt vederea”. Folosind o expresie auzită de la cei din jurul său, Bartiméu îl strigase pe Isus numindu-l „Fiul lui David” (Mc 12,35-37), însă el avea mai multă credinţă în Isus decât în părerile şi titlurile pe care i le dădeau oamenii; a crezut mai mult în Isus decât în cuvintele auzite despre Isus.
Notează evanghelia că Isus l-a vindecat pe sărmanul Bartiméu și a lăudat marea lui credință. Isus a văzut în inima acestui sărman flacăra credinței și dorința vie de a-l urma spre Casa Domnului din Ierusalim. „Mergi, credința ta te-a mântuit!” a auzit Bartiméu de pe buzele lui Isus, iar viața sărmanului de mai înainte s-a schimbat total din acel moment: cel orb și-a recuperat vederea, a lăsat totul şi l-a urmat pe Isus (Mc 10,52).
3. „Isus i-a zis: Mergi, credința ta te-a mântuit! Îndată şi-a recăpătat vederea şi îl urma pe cale”
Vindecarea lui Bartiméu a fost rodul credinței în Isus. Nu numai că a început să vadă lumina soarelui și tot ceea ce se întâmpla în jurul său, bucurându-se din plin de darul neprețuit al vederii, dar Bartiméu l-a urmat apoi pe Isus şi a urcat împreună cu el spre Ierusalim, spre Calvar, devenind practic un discipol model atât pentru Petru, cât şi pentru orice alt discipol.
Perioada de formare dedicată discipolilor începută în Galileea, odată cu vindecarea orbului anonim (Mc 8,22-26) a ajuns practic la sfârșit. Dacă la începutul acestei perioade de formare cel care cerea să fie vindecat și să vadă a avut nevoie de o intervenție susținută din partea lui Isus, deoarece ochii îi erau împăienjeniți și vedea realitatea distorsionată, chiar invers, acum, la porțile cetății Ierihon, strigătul insistent al sărmanului Bartiméu avea să străbată toate obstacolele pentru a se face auzit de Isus, rămânând astfel un adevărat exemplu.
Este important de observat faptul că vindecarea orbului anonim și a sărmanului Bartiméu au marcat ceea ce s-a întâmplat între Isus și discipolii săi și au devenit totodată un simbol: aceste două vindecări indică și procesul lent de înțelegere a învățăturilor primite de discipoli de-a lungul drumului spre Ierusalim, și itinerarul de pregătire propus de Isus discipolilor săi de atunci și din orice timp. Asemenea ochilor stinși ai celor doi sărmani vindecați, și ochii discipolilor nu puteau încă să-l vadă pe adevăratul Isus. Discipolii îl acceptau pe Isus ca Mesia, este adevărat, dar nu-i acceptau crucea și suferința (Mc 8,31-33). Și ei vedeau în mod neclar: nu aveau încă o credință puternică în Isus-Fiul Omului. Continuau să fie orbi.
Asemenea sărmanului Bartiméu, și discipolii trebuiau să ajungă la adevărata cunoaștere a lui Isus și la acceptarea revelației adusă de el. Aveau nevoie de timp ca să ajungă la o mai bună înțelegere a rolului slujirii și a întrajutorării aproapelui, mai aveau nevoie să pătrundă sensul sublim al exemplului dat lor personal de Isus, pentru că să se convingă de gloria iluzorie și de tentațiile puterii acestei lumi. Îl însoțeau pe Isus de trei ani, dar nu aveau încă acea credință puternică ce l-a ajutat pe Bartiméu să intuiască și să găsească adevărul despre Isus. În acest sens, Bartiméu a devenit un simbol atât pentru discipolii din vremea lui Isus şi din comunitatea creștină din perioada în care Marcu a scris evanghelia, cât şi pentru creștinii din toate timpurile.
Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule atotputernic şi veșnic, te rugăm, fă să crească în noi credinţa, speranța şi iubirea
şi, ca să ne învrednicim a dobândi ceea ce ne făgăduiești, fă-ne să iubim ceea ce ne poruncești”.
Gândurile mele
Bartiméu a devenit un simbol pentru discipolii lui Isus din totdeauna.
Strigătele sărmanului îi deranjează pe cei care se simt în siguranță.
