Duminica a XXII-a din Timpul de peste An

Anul C

Unele dintre cele mai frumoase învățături au fost propuse și trăite de Isus în jurul mesei, într-un cadru marcat de comuniune. Cu o atenție deosebită și dezinteresată față de cei mai săraci, Isus a dorit să propună idealul alegerii ultimului loc, ca mijloc privilegiat de trecere de la interese și calcule la dăruire și slujire.

Mihai Roca  |  1 septembrie 2019

Textele liturgice

Sir 3,19-21.30-31; Ps 67; Evr 12,18-19.22-24, Lc 14,1.7-14

Contextul

Parabola despre primele locuri
Masa este dintotdeauna un mijloc privilegiat prin care oamenii se întâlnesc cu plăcere, atât pentru a mânca și sărbători împreună, pentru a-și împărtăși cuvinte frumoase și momente semnificative, cât și pentru a dezbate anumite teme. A sta împreună la masă era ceva familiar pentru Isus. Evanghelia notează că el nu a lăsat să-i scape ocazia de a participa la un ospăț organizat de un fariseu în zi de sâmbătă și de a-și transmite învățăturile cu acea ocazie. De la simpla prezentare a unor lucruri practice, cum ar fi repartizarea locurile de onoare și chemarea invitaților la ospăț, Isus a făcut un salt calitativ și le-a prezentat ascultătorilor săi un mesaj nou cu privire la alegerea ultimului loc în mod liber și dezinteresat, cu scopul de a fi în slujba celorlalți.
Isus este Învățătorul. El îi invită pe comesenii săi să se apropie tot mai mult de cei săraci.

La izvoarele credinței

Textele liturgice scot în evidență tema slujirii.

• Prima lectură prezintă atitudinea pe care omul este invitat să și-o asume zi de zi: „Fiule, împlinește-ți cu blândețe lucrările tale şi vei fi iubit de omul plăcut Domnului! Cu cât eşti mai mare, cu atât mai mult să te umilești şi vei afla har înaintea Domnului”.
• În lectura a doua, Paul vorbește despre omul care se apropie de milostivirea lui Dumnezeu: „Fraților, voi v-ați apropiat de muntele Sion, de cetatea Dumnezeului cel viu, de Ierusalimul ceresc, de zecile de mii de îngeri în mare sărbătoare, de comunitatea întâilor-născuți înscriși în ceruri…”.
• Evanghelia după sfântul Luca subliniază momentul în care Isus îi îndeamnă pe ascultători să-i primească la masa lor pe cei săraci: „Când dai o masă, invită-i pe cei săraci, infirmi, șchiopi, orbi și vei fi fericit, pentru că ei nu au cu ce să te răsplătească, dar vei fi răsplătit la învierea celor drepți!”

Perspectiva

„În casă”; „prietene, urcă mai sus!”; „invită-i pe cei săraci”

1. „Într-o sâmbătă, Isus a venit în casa unuia dintre conducătorii fariseilor, ca să ia masa, iar ei îl urmăreau”
Isus a ajuns la Ierusalim, ținta călătoriei lui. Era o zi de sâmbătă, zi în care fiecare membru al poporului lui Israel comemora atât ieșirea din sclavia Egiptului, cât și opera creației. Meditarea cuvântului lui Dumnezeu era activitatea principală din fiecare dimineață de sabat, era de fiecare dată un moment unic ce lumina și înflăcăra credință în mintea și inima celor credincioși. După încheierea celebrărilor de la sinagogă urma imediat masa festivă, în timpul căreia „se frângea pâinea”. Unul dintre fariseii de frunte l-a invitat pe Isus, cunoscut deja de toți ca săracul Învățător din Nazaret, să vină în casa lui pentru a lua masa.

Printre invitații la masă din caza fariseului se aflau și unii învățători ai Legii și cărturari. Observând prezența lui Isus, aceștia își aținteau privirea asupra lui și-l urmăreau cu atenție. Se afla acolo, în preajmă, și un om bolnav de hidropizie. Cei așezați deja la masă se întrebau: „Ce atitudine va avea Isus față de acel om bolnav?”. Cu adevărat bătut de soartă din caza bolii sale, exclus din comunitatea celor practicanți, acel sărman om se afla într-o situație de suferință continuă. Desigur, Isus știa că, după prescrierile Legii lui Moise, acel om bolnav nu putea să participe la masa festivă și sacră din zi de sâmbătă. Cu toate acesta, privind direct spre omul bolnav, dar și spre ceilalți invitați, Isus a intervenit imediat și l-a vindecat.

Bolnavul de mai înainte era acum foarte fericit. Își recăpătase sănătatea și se bucura pe deplin de viață. Dar cei din jur au început să murmure. Ce straniu! Chiar invitații la prânz nu erau nicidecum de acord cu minunea săvârșită. Aceștia dezaprobau cele întâmplate. Considerau că gestul lui Isus era împotriva observării riguroase a repausului sacru din zi de sâmbătă.

2. „Prietene, urcă mai sus!”
Așezat la aceeași masă, Isus le-a spus fariseilor că sabatul a fost instituit pentru binele omului. Din simplu invitat, el deveni imediat centrul atenției tuturor. În acel cadru solemn și sacru, noutatea învățăturii sale sintetizată în sintagma: „alegerea ultimului loc” avea să rămână o cerință fundamentală pentru orice credincios. De la acel prânz din zi de sabat, privilegiații slujirii marcate de umilință și libertate liber aveau să fie în special cei săraci și bolnavi.

Isus le-a propus tuturor celor invitați la masă logica împărăției lui Dumnezeu, o perspectivă ce avea puterea de a converti gândirea oamenilor și de a face astfel trecerea de la interese și calcule la dăruire și slujire. Cel care se apropie de experiența întâlnirii cu Dumnezeu nu caută slava oamenilor, ci alege ultimul loc, deoarece el știe că ajunge să contemple misterul lui Dumnezeu numai acela care se recunoaște umil. Omul simplu, autentic, necontaminat de dorințele minții, îi aduce slavă lui Dumnezeu, iar Dumnezeu îl copleșește cu haruri și îl cheamă să devină prietenul său, și aici pe pământ, și la ospățul ceresc.

3. „Când dai o masă, invită-i pe cei săraci, infirmi, șchiopi, orbi și vei fi fericit”
Fariseul care organizase ospățul de prânz ar fi trebuit să înțeleagă faptul că el era invitat de Isus să împlinească voința lui Dumnezeu chemându-i la masa sa pe cei săraci, schilozi, șchiopi și orbi. Invitându-i pe cei din urmă, nu numai pe prieteni, frați, părinți și vecini, el va reuși să devină slujitor și să se îndepărteze de legea profitului și de logica interesului. Această schimbare de perspectivă are forța să declanșeze nu numai o schimbare în viața personală, dar și o nouă relație atât între oameni, cât și între oameni și Dumnezeu. Cel care slujește devine el însuși simplu și sărac, solidar cu cei din urmă și cu cei aflați la marginea societății. Isus le spunea comesenilor săi că cei care slujesc se vor întâlni cu siguranță la masă împreună cu cei săraci și bolnavi.

Discipolul lui Isus se apropie cu iubire și cu dezinteres de toți, acordând prioritate celor nevoiași. Iubirea îl ajută să fie solidar și să se identifice cu cei din urmă. Trăindu-și astfel credința, el își va primi „răsplata la învierea celor drepți” și „va mânca pâinea” în împărăția lui Dumnezeu, la marele ospăț din cer. Iar acest ospăț ceresc începe chiar de aici, de pe pământ, și se pregătește în mod cu totul special chiar la „frângerea pâinii”, în comuniune cu ceilalți frați.

Pentru ca viața să fie trăită

 (Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule al puterilor, de la care vine tot darul desăvârșit, sădește în inimile noastre iubirea față de numele tău; unește-ne tot mai strâns cu tine, spre a hrăni în noi ceea ce este bun, şi veghează cu grijă, ca să păstrezi ce ai sădit în noi”.

Gândurile mele

Cine are experiența întâlnirii cu Dumnezeu nu caută slava oamenilor, ci alege ultimul loc, deoarece știe că ajunge să contemple misterul lui Dumnezeu numai acela care se recunoaște umil.
Cel credincios îl urmează pe Isus umil și sărac, căutând să fie solidar cu cei din urmă și apropiat de cei aflați la marginea societății.
Ospățul ceresc începe chiar de aici, de pe pământ, și se pregătește în mod cu totul special chiar la „frângerea pâinii”, în comuniune cu ceilalți frați.