Duminica a XXVIII-a din Timpul de peste An

Anul C

Chemat pe nume de cei zece leproși, Învățătorul din Nazaret era invocat cu insistență: „Isuse, îndură-te de noi”. Cei zece știau și credeau că numai Isus avea puterea de a le reda sănătatea. Darul primit de ei va fi mare, dar numai un samaritean va sărbători la masa de mulțumire și va împărtăși bucuria împreună cu ceilalți frați.

Mihai Roca  |  13 octombrie 2019

---

Textele liturgice

2Rg 5,14-17; Ps 97; 2Tim 2,8-13; Lc 17,11-19

Contextul

Vindecarea celor zece leproși
Isus a ajuns la ultima etapă a călătoriei sale spre Ierusalim. Chiar la intrarea într-un sat, i-au ieșit în întâmpinare zece leproși care-l chemau pe nume, rugându-l: „Isuse, Învățătorule, îndură-te de noi”. Cum i-a văzut, Isus le-a cerut să se prezinte preoților. Toți au plecat încrezători, iar pe drum s-au curățat, deoarece au ascultat de Isus. Notează evanghelia că unicul recunoscător care s-a întors și i-a povestit totul lui Isus despre sănătatea redobândită a fost un samaritean. Vindecat de lepră, doar acesta s-a întors în sfârșit acasă, ducând vestea cea bună tuturor și trăindu-și credința în pace și cu bucurie.
Isus este Învățătorul. El vindecă zece leproși și laudă credința unuia dintre ei.

Spre izvoarele credinței

Textele liturgice scot în evidență tema recunoștinței și a credinței.

• Prima lectură prezintă vindecarea lui Naaman sirianul care, recunoscător pentru redobândirea sănătății, mărturisește: „Iată, știu acum că nu este Dumnezeu pe tot pământul decât numai în Israel”.
• În a doua lectură, Paul vorbește despre credința lui în Isus Cristos, pentru care suferă în lanțuri asemenea unui făcător de rele, iar apoi îndeamnă: „Dacă am murit împreună cu el, vom şi trăi împreună cu el. Dacă îndurăm cu răbdare împreună cu el, vom şi domni împreună cu el”.
• Evanghelia după sfântul Luca relatează mai întâi minunea în care Isus a vindecat zece leproși, iar apoi, lăudând gestul de recunoștință al celui care s-a întors să-i mulțumească și să-l laude pe Dumnezeu, subliniază cuvintele: „Ridică-te şi mergi! Credinţa ta te-a mântuit”.

Perspectiva

„Îndură-te de noi!”; „unde sunt?”; „credința ta te-a mântuit”

1. „Isuse, Învățătorule, îndură-te de noi!”
Erau zece în total. Infectați de lepră, trăiau izolați. Le era interzis cu desăvârșire să se apropie de ceilalți, să lucreze împreună cu cei cunoscuți sau cu cei străini și să participe la liturgia din sinagogă. Erau pe cont propriu, impuri și excluși, cu o boală ce le consumă viața zi de zi. Pe calea vieții lor – prea plină de suferință și întuneric – se aprinse o rază de speranță. Și ei au auzit vorbindu-se de Isus „Învățătorul” (din grecescul „spistátes”, „cel căruia îi este recunoscută o autoritate”, „cel care ocupă un loc privilegiat”) și credeau că mai au o șansă, că nu era totul pierdut. Departe de toate și de toți, așteptau și sperau să vină ziua întâlnirii cu Învățătorul Isus.

Ziua mântuirii a sosit. Cei zece leproși l-au văzut pe Isus intrând în satul din apropiere și, de data aceasta, n-au mai strigat: „Necurat, necurat!” – cuvintele prescrise de lege -, ci și-au exprimat cu încredere suferința ce le apăsa pe inimă, strigând puternic pentru ca să se facă auziți: „Isuse, Învățătorule, îndură-te de noi!” Îl strigau cu putere pe nume: „Isuse” (din ebraicul „Yēshūa”, „Dumnezeu mântuiește”).

Cei zece leproși au înțeles că doar Învățătorul Isus poate să-i vindece și credeau că numai Dumnezeu poate să-i mântuiască. Notează evanghelia că Isus, deși era destul de departe, i-a văzut pe cei zece leproși, le-a auzit strigătul și le-a cerut să meargă și să se arate preoților. Ascultând de cuvintele lui Isus, toți zece au plecat încrezători spre Ierusalim, iar pe drum toți s-au vindecat de lepră. Minunea vindecării de lepră a avut loc în timp ce ei se aflau pe drumul spre Ierusalim.

2. „Oare nu s-au curățat zece? Unde sunt ceilalți nouă?”
Deși pare ceva de neînchipuit, numai unul dintre cei zece leproși „a văzut că s-a vindecat”. Recunoscând în cuvintele lui Isus intervenția divină, numai unul „s-a întors” la Dumnezeu, scopul vieții. Recunoscând trecerea admirabilă de la boală la binecuvântare, numai unul „l-a preamărir pe Dumnezeu cu glas puternic” pentru împlinirea timpurilor mesianice. Doar unul, un samaritean, s-a întors plin de recunoștință la Isus, s-a prosternat cu credință la picioarele lui și i-a mulțumit din toată inima. Gestul acestui samaritean a devenit adorație.

Isus l-a întrebat pe samariteanul vindecat de lepră: „Oare nu s-au curățat zece? Unde sunt ceilalți nouă?”. Isus îi cerea oarecum cont de ceilalți nouă care nu s-au întors și care lipseau încă la sărbătoarea de mulțumire. Cum de nu s-a găsit cine să se întoarcă și să-l glorifice pe Dumnezeu afară de un samaritean, un străin de religie și de neam?

3. „Ridică-te şi mergi! Credința ta te-a mântuit”
După ce l-a strigat pe nume pe Învățătorul Isus și a crezut în cuvântul său mântuitor, doar samariteanul s-a întors să mulțumească și să audă cuvintele pline de har „Ridică-te și mergi”. Doar acestuia i s-a deschis înainte poarta spre o viață nouă. Din acel moment, doar acesta va avea în fața ochilor o mare misiune, mai exact misiunea samariteanului aflat în călătorie. Acest samaritean va deveni martorul și mesagerul unei iubiri nețărmurite.

Minunea vindecării de lepră i-a atins pe toți cei zece bolnavi de lepră, însă numai unul a ajuns să-și exprime recunoștința și să se lase transformat de Isus. Nu pare incredibil? Nu s-a găsit cine să se întoarcă și să „mulțumească” – să împlinească euharistia – decât un străin.  Nu s-a găsit cine să recunoască milostivirea cerului și sosirea timpului mesianic – venirea lui Isus Cristos în mijlocul oamenilor – decât un samaritean. Și în timp de „doar unul” s-a apropiat în acel moment de poarta ce-i descoperea taina mântuirii, ceilalți nouă se găseau încă pe drumul spre Ierusalim, preocupați de împlinirea prescrierilor rituale și cu planurile din mintea lor.

Odată cu împlinirea timpului mesianic, noutatea adusă de Isus a pătruns în viața zilnică a oamenilor. Unii, iar printre aceștia se numără și cei nouă care au auzit cuvintele pline de har și s-au vindecat, dar sunt încă pe cale, se mai găsesc în căutarea lui Isus Cristos. Alții l-au întâlnit deja pe Isus Cristos asemenea lui Zaheu sau asemenea acelei femei păcătoase, asemenea orbului din naștere sau asemenea lui Saul pe drumul Damascului. Aceștia au auzit aceleași cuvinte ale Învățătorului Isus: „Credința ta te-a mântuit!”. Toți aceștia au înțeles că „gloria lui Dumnezeu este omul viu” (Sfântul Irineu).

Pentru ca viața să fie trăită

(Rugăciunea zilei)
„Te rugăm, Doamne, ca harul tău să ne întâmpine şi să ne însoțească pururi, ca să nu încetăm niciodată de a face binele”.

Gândurile mele

Credința se înflăcărează în prezența lui Isus Cristos.
Credința se exprimă la celebrarea mulțumirii, păcii și bucuriei, atât în dialogul cu Isus Cristos, cât și prin descoperirea lui Isus Cristos în persoana celorlalți frați.