Duminica a XIII-a din Timpul de peste An
Anul A
A fi ucenicul lui Isus nu este ușor, nici comod. Mijloacele minime de subzistență, ajutorul sporadic oferit de alții și încrederea totală în asistența caritativă sunt adevărate provocări de înfruntat. Mai mult, misiunea cere renunțare la propria familie și o cruce purtată în fiecare zi. Pentru ce răsplată toate acestea?
Mihai Roca | 28 iunie 2020
Textele liturgice
2Re 4,8-11.14-16; Ps 88; Rom 6,3-4.8-11; Mt 10,37-42
Contextul
Discursul misionar
Evanghelia prezintă partea finală a discursului misionar, în care sunt propuse exigențe și sfaturi date de însuși Isus discipolilor. Isus le-a spus deschis că iubirea față de el trebuie să depășească iubirea pe care o au față de tată, față de mamă și față de proprii copii. În mod inevitabil, misiunea oricărui discipol este asemenea unei cruci. Este consecința urmării propriului Învățător și a dăruirii vieții, cu scopul regăsirii apoi în propria comunitate, împreună cu ceilalți frați și surori. Pe calea misiunii, discipolul nu se află niciodată singur: îl vestește pe Isus și, în același timp, Isus îl însoțește mereu și pretutindeni. Întâlnește multe persoane și fiecare gest de împărtășire, chiar și cel mai simplu – un pahar cu apă rece – are o răsplata îmbelșugată. În cele din urmă, totul se reduce la fidelitatea în credință.
Isus este Domnul. El îi asistă pe discipolii săi în misiunea încredințată.
Spre izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență tema misiunii discipolilor și a răsplății divine.
- În prima lectură, profetul Elizeu menționează ospitalitatea unei femei sunamite – care l-a recunoscut ca trimis al lui Dumnezeu – și vestea unei răsplăți nesperate: „La anul, pe vremea aceasta, vei ţine în braţe un fiu”.
- Paul afirmă în a doua lectură că toți cei botezați în Cristos sunt chemați la o viață nouă: „Am fost înmormântaţi împreună cu el prin Botez în moartea lui pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă”.
- Evanghelia după Matei descrie mai întâi momentul în care Isus le-a dat discipolilor condițiile pentru a-l urma, iar apoi prezintă răsplata rezervată celor care îi primesc pe discipoli ca trimiși ai lui Cristos: „Cine va da de băut fie şi numai un pahar cu apă rece unuia dintre aceştia mici pentru că este discipol, adevăr vă spun, nu-şi va pierde răsplata”.
Perspectiva
„A lua crucea”; „pe mine mă primește”; „un pahar cu apă rece”
1. „Cine nu-şi ia crucea şi nu mă urmează nu este vrednic de mine”
Evanghelia subliniază faptul că discipolii au fost chemați să urmeze aceeași cale a dăruirii și a sărăciei, asemenea Învățătorul lor. Ei vor fi trimiși ca niște miei în mijlocul lupilor; siguranța lor va fi providența cerească. Datorită mandatului primit, îl vor mărturisi pe Isus înaintea oamenilor, iar destinul lor îi va conduce spre bucuria vieții veșnice în casa Tatălui ceresc.
Toți discipolii se aflau în jurul lui Isus când au aflat vestea că trebuie să îndeplinească anumite condiții, dacă doresc să-i urmeze calea. Au aflat în acel moment că iubirea lor față de Învățătorul Isus trebuia să depășească iubirea pe care o aveau față de familie, față de tată, mamă și proprii copii. Împlinirea misiunii implica purtarea propriei cruci. Împărtășirea iubirii și purtarea crucii deveneau astfel cele două mari condiții cerute chiar de Isus. Dar care era adevărata semnificație a acestor condiții? Ce scop aveau? Erau două alegeri radicale și cu întâietate maximă: iubirea la care făcea referință Isus nu se referea doar la relațiile de afectivitate, iar crucea nu se identifica doar cu cea de pe Calvar. La ce anume făceau referință aceste două condiții atât de importante?
Isus i-a ajutat pe discipoli să întrezărească faptul că ucenicia lor este caracterizată de adeziunea personală față de el și față de Evanghelie. Ei îi aparțin lui, unicul Învățător, și fiecare dintre ei are o cruce de purtat. Urmându-l pe el vor învăța cum să-și dăruiască și ei viața pentru Evangheliei. Această urmare implică purtarea propriei cruci. Vor învăța cum să se îndepărteze de un model de viață egocentric și cum să se orienteze spre o viață centrată pe Vestea cea Bună. Vor descoperi astfel frumusețea unei existențe noi, a unui mod de a trăi prin iubire, dăruire și slujire, bazat pe Evanghelie și relații frățești noi. Este vorba aici despre un mod de viață reînnoit și susținut mereu de iubire.
2. „Cine vă primeşte pe voi pe mine mă primeşte, iar cine mă primeşte pe mine îl primeşte pe acela care m-a trimis”
Isus le-a spus discipolilor că ei sunt chemați să continue misiunea sa în mijlocul oamenilor. Situația ambasadorului care se bucură de aceeași demnitate cu a celui care l-a trimis reflectă exact această misiune. Nu există o deosebire între primirea discipolului și primirea lui Isus însuși. Cine îl primește pe Isus, reprezentat de discipoli, îl primește în același timp și pe Dumnezeu.
Primirea discipolilor lui Isus nu se referă la o simplă ospitalitate, ci la vestirea Evangheliei. În acest sens este semnificativ faptul că, chiar din acel moment, Isus nu mai era singur în misiunea de vestire a Evangheliei, ci era împreună cu discipolii săi.
3. „Cine va da de băut fie şi numai un pahar cu apă rece unuia dintre aceştia mici pentru că este discipol, adevăr vă spun, nu-şi va pierde răsplata”
Evanghelia și istoria primei comunități creștine mărturisesc faptul că discipolii și-au împlinit misiunea în mijlocul oamenilor, ajutați fiind de cei pe care i-au întâlnit. Trăind între ceilalți ca frați și anunțând Vestea cea Bună, și-au purtat crucea și s-au bucurat împreună cu ceilalți frați de aceeași providență divină. Erau mici, adică umili, expuși pericolelor și fără importanță în ochii celorlalți. Erau persoane simple. Dar cel mai mic gest de primire a lor – chiar și un pahar cu apă rece – era perceput ca un gest de generozitate, vrednic de o imensă recompensă.
Purtarea crucii a devenit o metaforă plină de semnificații. După moartea și învierea lui Isus, discipolii vor înțelege că purtarea crucii se referea nu numai la propriile renunțări sau la suferințele și încercările ce aveau să se abată asupra lor, ci mai ales la dăruirea propriei vieți în slujba vestirii Evangheliei și a slujirii fraților. În afară de Iuda Iscarioteanul, care a avut un destin aparte, toți discipolii vor păși pe calea Învățătorului. Toți își vor oferi viața pentru cauza Evangheliei. Vor fi vrednici mărturisitori în numele lui Isus până la ultima picătură de sânge și vor primi marea răsplată a Împărăției lui Dumnezeu.
Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule, tu ne-ai înfiat prin harul tău şi ne-ai făcut fii ai luminii: nu îngădui să fim învăluiți de întunericul greșelii, ci păstrează-ne pururi în strălucirea adevărului”.
Gândurile mele
Primirea discipolilor lui Isus este un act de vestire a Evangheliei.
Purtarea crucii cuprinde dăruirea propriei vieți.
