Duminica a XVI-a din Timpul de peste An
Anul A
Predica lui Isus a consemnat momentul inaugurării împărăției lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor. Începând cu acel timp de har, cei care primesc mesajul evangheliei sunt îndemnați să trăiască în pace și să se bucure de binecuvântare în fiecare moment: să vadă și să audă cum Dumnezeu susține cu multă răbdare și cu grijă mereu reînnoită creșterea împărăției sale.
Mihai Roca | 12 iulie 2020
Textele liturgice
Înț 12,13.16-19; Ps 85; Rom 8,26-27; Mt 13,24-43
Contextul
Discursul în parabole
Matei a consemnat deja momentul în care Isus vestea împlinirea timpurilor noi și inaugurarea prezenței împărăției lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor. Noua învățătură era plină de exemple din viața zilnică, era presărată cu imagini simbolice. Parabola neghinei și a grâului, a grăuntelui de muștar și a plămezii sunt un exemplu elocvent. Aceste trei parabole au ca temă împărăția cerurilor. Unii dintre contemporanii lui Isus așteptau ca inaugurarea acestei împărății să se realizeze cu putere și faimă. Credeau că prezența acesteia va elimina tot ceea ce era contrar cultului de la templu și Legii lui Moise. Dar nimic din toate acestea nu se găsea în predica lui Isus. Din contră, Isus sublinia de fiecare dată că el a venit pentru a inaugura timpurile mesianice în mod pacific și gradual, cu umilință și cu răbdare.
Isus este Fiul Omului. El vorbește despre împărăția cerurilor.
Spre izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență tema împărăției cerurilor.
- În prima lectură, autorul sacru recunoaște domnia universală a lui Dumnezeu și mărturisește: „Puterea ta este începutul dreptății şi, fiind stăpânitor peste toate, te face să fii indulgent cu toți”.
- În lectura a doua, Paul se adresează creștinilor din Roma, spunându-le: „Fraților, de asemenea, şi Duhul vine în ajutorul slăbiciunii noastre, pentru că nu știm ce să cerem în rugăciune aşa cum se cuvine, dar Duhul însuși intervine pentru noi cu suspine negrăite”.
- Evanghelia după Matei prezintă trei parabole, subliniază faptul că Isus a venit să inaugureze împărăția cerurilor nu cu putere, ci în mod tainic, iar apoi conclude: „Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în împărăția Tatălui lor. Cine are urechi, să asculte!”
Perspectiva
„Împărăția cerurilor”; „sămânța, grăuntele de muștar, plămada; vor străluci ca soarele”
1. „Împărăția cerurilor”
Matei era printre cei care se afla mereu aproape de Isus. Îl urma cu fidelitate pe Învățătorul său și îi asculta toate povețile. A avut astfel bucuria de a-l vedea pe Isus predicând Evanghelia și vindecându-i pe toți cei care îl căutau. Discipol atent la detalii, unul care a încercat să înțeleagă momentele pe care le trăia alături de Învățătorul său, și-a dat seama că sosise un timp sfânt. Sorbea de pe buzele lui Isus Vestea cea Bună a împărăției cerurilor. Observa și analiza legătura tainică ce exista între împărăția inaugurată de Învățătorul său și semnificația regalității lui Dumnezeu față de poporul lui Israel, față de toți oamenii și față de întreaga creație.
Matei avea un respect imens față de Numele divin. Observăm că el nici nu menționează Numele lui Dumnezeu în acest pasaj evanghelic, ci îl înlocuiește cu termenul cer. Împărăția cerurilor era pentru el împărăția lui Dumnezeu, timpul și locul în care se arată acțiunea lui Dumnezeu și în care oamenii trăiesc o situație nouă, ca rezultat al domniei lui Dumnezeu peste tot ceea ce există.
2. Împărăția cerurilor este ca sămânța bună, ca un grăunte de muștar, ca o plămadă
Împărăția cerurilor se aseamănă mai întâi cu un om care a semănat sămânță bună în ogorul său. În timpul nopții, un dușman a semănat neghină pe ogorul de grâu. Când servitorii și-au dat seama, i-au cerut numaidecât stăpânului să-i lase să smulgă imediat neghina. Dar stăpânul nu le-a îngăduit, ci a amânat separarea acestora până la seceriș. A privilegiat soarta seminței, dar și a neghinei, accentuând cu insistență faptul că grâul, în pofida coexistenței cu neghina, va crește și va ajunge la maturitate. Răul va fi separat de bine, dar numai la sfârșit.
Împărăția cerurilor mai poate fi asemănată fie cu un grăunte de muștar, pe care un om îl seamănă în ogorul său, fie cu o plămadă ascunsă de o femeie în trei măsuri de făină. Începutul împărăției pare să fie nesemnificativ și lent, dar are în sine o forță vitală ce îi garantează un final surprinzător și măreț.
Isus spunea prin aceste parabole că împărăția cerurilor este inaugurată de predica sa adresată tuturor. Prin faptele și cuvintele sale, Dumnezeu este acela care seamănă sămânță bună (Vestea cea Bună) în inima fiecărui om, dar nu în mod spectacular, ci în mod tainic. Cei buni (grâul) nu pot să se separe de cei răi (neghina). Nu este posibilă existența unei comunități a celor sfinți, o comunitate a celor puri, deoarece și aceștia trăiesc evenimentele obișnuite ale vieții împreună cu ceilalți oameni. În comunitatea mesianică (planta de muștar) este prezentă și activă împărăția cerurilor. Începutul modest al acestei împărății (predica și activitatea publică a lui Isus) și manifestarea sa lentă nu pot fi comparate cu împlinirea acesteia, cu momentul în care popoarele (păsările) vor intra și vor face parte din împărăția lui Dumnezeu. Să nu se lase cuprins de teamă nici-un om. În ciuda slăbiciunii sale aparente, mesajul lui Isus este pătruns de forța lentă și plină de viață a Evangheliei (plămada). Doar la sfârșit (secerișul), judecata va fi făcută numai de Dumnezeu, iar binele va triumfa asupra răului.
3. „Atunci cei drepții vor străluci ca soarele în împărăția Tatălui lor. Cine are urechi, să asculte”
Matei a avut ochi și urechi pentru a vedea faptele din timpul său și pentru a asculta mesajul transmis de Isus în parabolele neghinei și a seminței, a grăuntelui de muștar și a plămezii. Atent la semnele timpului, s-a delimitat și s-a îndepărtat de grupul celor care credeau în sosirea cu măreție și glorie a împărăției cerurilor. A crezut cu tărie că Isus a venit pentru a inaugura împărăția lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor, în mod gradual și pe neobservate.
Comunitatea primilor creștini a văzut și a trăit dinamismul inițial al împărăției cerurilor. Încet-încet, conform planului lui Dumnezeu, această împărăție a intrat în istoria oamenilor. Putem spune că timpul istoriei este perioada răbdării și a convertirii: spațiul în care sămânța bună se găsește împreună cu neghina; un timp de libertate și de iubire, favorabil pentru toți. Judecata lui Dumnezeu se va împlini la timpul cuvenit, când cei drepți vor străluci ca soarele – ca fii ai lui Dumnezeu – trăind ca frații. În timpul călătoriei de pe acest pământ, numai cei care au ochi (starea de veghe) recunosc operele providenței divine în viața lor și a oamenilor, numai cei care au urechi (starea de prezență) aud vorbindu-se despre faptele minunate împlinite de mâna Domnului.
Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Privește cu îndurare, Doamne, la slujitorii tăi şi înmulțește cu bunătate asupra lor darurile harului tău, pentru ca, înflăcărați de speranță, credinţă şi iubire, să stăruie cu grijă pururi trează în împlinirea poruncilor tale”.
Gândurile mele
Timpul istoriei este perioada răbdării și a convertirii: spațiul în care sămânța bună se găsește împreună cu neghina; un timp de libertate și de iubire, favorabil pentru toți oamenii și pentru întreaga creație.
În timpul călătoriei de pe acest pământ, numai cei care au ochi (starea de veghe) recunosc operele providenței divine în viața lor și în tot ceea ce se întâmplă, numai cei care au urechi (starea de prezență) aud vorbindu-se despre faptele minunate împlinite de mâna Domnului.
