Duminica a XIX-a din Timpul de peste An

Anul A

Noaptea încercărilor, dar și dimineața întâlnirii cu Isus aveau să marcheze pentru totdeauna istoria credinței. Cuvintele lui Isus: „Curaj! Eu sunt, nu vă temeți!” și mărturia discipolilor din acel moment unic: „Cu adevărat ești Fiul lui Dumnezeu!” vor însoți drumul de credință al fiecărui discipol.

Mihai Roca  |  9 august 2020

---

 

Textele liturgice

1Rg 19, 9.11-13; Ps 84; Rom 9,1-5; Mt 14, 22-33

Contextul

Misterul lui Mesia
Mergerea pe apă și potolirea vântului sunt descrise de evanghelistul Matei imediat după înmulțirea celor cinci pâini și a celor doi pești. Era noapte. Isus se găsea pe malul lacului Genezaret împreună cu discipolii săi, iar mulțimea entuziasmată privea la el ca la un rege. Cei care participaseră la minunea înmulțirii pâinilor sperau ca așteptările lor să fie împlinite. Voiau ca Isus să-i scape de probleme. Desigur, Isus cunoștea intențiile mulțimii. De aceea, încercând să evite orice zarvă, i-a zorit pe discipoli să urce într-o barcă și să meargă înainte, pe țărmul celălalt. Voia să se ocupe de cei rămași, înainte ca aceștia să plece la casele lor. Rămas singur, s-a urcat apoi pe munte ca să se roage. Era pe la sfârșitul nopții. Barca în care se afla discipolii era încă în larg, la câteva sute de pași de la țărm. Era zguduită puternic de vânt și de valuri. Spre dimineață discipolii l-au văzut pe Isus venindu-le în ajutor mergând pe apă. Au crezut la început că văd o fantasmă, iar lui Petru nu-i venea să creadă. L-au recunoscut și i s-au închinat doar atunci când l-au văzut în barcă, alături de ei.
Isus este Mesia. El este recunoscut de discipolii să ca Fiu al lui Dumnezeu.

Spre izvoarele credinței

Textele liturgice scot în evidență prezența lui Dumnezeu și credința în Isus, Fiul lui Dumnezeu.

• Autorul sacru prezintă manifestarea lui Dumnezeu pe muntele Horeb, așa cum este descrisă de profetul Ilie: „Iată, Domnul era pe punctul să treacă! Atunci a fost un vânt mare și puternic, să rupă munții și să despice stâncile în fața Domnului; dar nu era în vânt Domnul. După cutremur a fost un foc; dar nu era în foc Domnul; după foc a fost un sunet de liniște adâncă”.
• În a doua lectură, Paul recunoaște că fraților săi după același neam, iudeilor, le aparțin înfierea şi mărirea şi legămintele şi legea şi cultul şi promisiunile lui Dumnezeu, iar apoi încheie: „Ai lor sunt patriarhii şi din ei vine, după trup, Cristos, care este deasupra tuturor, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin”.
• Evanghelia după Matei relatează minunea mergerii pe apă, descrie îndoiala lui Petru și subliniază mărturia de credință a discipolilor: „Cei care se aflau în barcă l-au adorat spunând: «Cu adevărat ești Fiul lui Dumnezeu!»”

Perspectiva

„I-a zorit pe discipoli”; „curaj, eu sunt”; „l-au adorat”

1. „După ce Isus a săturat mulțimile, îndată i-a zorit pe discipoli să urce în barcă și să meargă înaintea lui pe țărmul celălalt”
În timp ce toți cei care s-au bucurat de minunea înmulțirii pâinilor și a peștilor se întorceau mulțumiți la casele lor, discipolii se îndreptau cu barca spre celălalt țărm al lacului Genezarét. Rămas singur, doar Isus s-a urcat pe munte ca să se roage. Se înserase deja. Toată ziua a stat numai la dispoziția celor nevoiași și bolnavi. Voia acum să fie în comuniune cu Dumnezeu, să vorbească numai cu Tatăl ceresc.

În noapte, târziu, barca în care se aflau discipolii se găsea încă în mijlocul mării și era lovită de valuri și de vânt puternic. Discipolii erau învăluiți furia apelor și de întuneric. Înfruntau o adevărată încercare. Se luptau cu înverșunare pentru supraviețuire, în așteptarea dimineții, a luminii răsăritului.

2. „Isus le-a vorbit îndată: «Curaj! Eu sunt, nu vă temeți!»”
Spre dimineață, discipolii l-au văzut pe Isus mergând pe mare. Dar nu l-au recunoscut. Înspăimântați fiind,  în tulburarea lor credeau că văd o fantasmă. Doar atunci când l-au auzit spunându-le: „Aveți încredere, eu sunt, nu vă temeți!”, doar atunci au înțeles că este Învățătorul lor. Isus nu a întârziat să intervină, ci a intervenit și le-a vorbit imediat.  În îndoiala ce-l cuprinse, Petru i-a spus lui Isus: „Doamne, dacă ești tu, poruncește să vin la tine pe apă.” Și Isus i-a permis.

Umblarea pe apă nu este pentru oameni; este o expresie a supranaturalului. Dar în acel moment, Petru nu a stat pe gânduri. El s-a lăsat dus de dorința sa puternică de a înțelege momentul pe care îl trăia. Când Isus l-a chemat și i-a spus: ”Vino!”, nu a mai întârziat o clipă. A coborât din barcă. Privea spre Isus și umbla acum și el pe apă, mergând spre el. Avea în acel moment o mare încredere în Isus, nu mai era conștient de apa învolburată. Dar când și-a îndreptat privirea spre vânt, spre temerile sale, îndoiala s-a aprins ca o văpaie în inima lui. Și a început să se scufunde… Văzându-se în mare pericol a început să strige: „Doamne, salvează-mă”. Avea credință, dar prea fragilă pentru o încercare așa de mare. Îl cunoștea pe Isus și avea încredere în Isus, dar cunoașterea și în crederea lui erau la început, erau prea firave. Petru era pătruns de îndoieli și simțea că mai are nevoie de probe. Era necesar ca el să simtă în mâna sa mâna puternică a lui Isus.

3. „Cei care se aflau în barcă l-au adorat spunând: «Cu adevărat ești Fiul lui Dumnezeu!»”
Discipolii au rămas încremeniți în fața minuni: vântul s-a potolit, valurile de asemenea; totul era pătruns de liniște și calm. Nu mai vedeau o fantasmă. În barca lor era prezent însuși Isus. S-au înclina toți înaintea lui Isus, iar singurele cuvinte pe care le aveau în acel moment defineau această profundă mărturisire de credință: „Cu adevărat ești Fiul lui Dumnezeu!”. Mărturia lor confirma faptul că Isus este Mesia.

Total deosebit era momentul în care discipolii l-au recunoscut pe Isus, unică era pentru ei acea noapte plină de teamă. Și experiența întâlnirii, și puterea nopții erau învăluite de taină. Iar această taină era pătrunsă de cuvintele lui Isus, fie în rugăciunea de pe munte, din timpul nopții, fie în dialogul din mijlocul apelor învolburate, spre dimineață. Discipolii vor reflecta mult la cele întâmplate. Ei vor deveni apoi mărturisitorii unui eveniment unic – evenimentul Isus Cristos -,  în care mărturisirea credinței în Domnul Isus este dar unic și har divin. Pe valurile acestei bieți, în barca încercată a comunității lor, în liniște și în siguranță, ei vor recunoaște prezența lui Isus, vor auzi cuvintele lui, vor vedea intervenția lui în viața lor. Vor ști că Isus este Domnul vieții, cel care are putere asupra apelor și asupra vântului.

Pentru ca viața să fie trăită

(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule atotputernic şi veșnic, luminați de Duhul Sfânt, noi îndrăznim să te numim Tată; desăvârșește în inimile noastre spiritul de fii adoptivi, ca să putem intra în moștenirea făgăduită”.

Gândurile mele

Mersul pe apă este expresie a supranaturalului.

Discipolii au devenit mărturisitorii unui eveniment unic – evenimentul Isus Cristos -,  în care mărturisirea credinței în Domnul este dar unic și har divin

 

Imagine