Duminica a XXIII-a din Timpul de peste An

Anul A

Scopul îndreptării fraterne nu este condamnarea, ci câștigarea propriului frate. Ajutorarea confratelui și susținerea comunității sunt suport providențial pentru recunoașterea greșelilor și rezolvarea conflictului, împăcarea cu ceilalți și trăirea vieții cu bucurie și în pace. Şi toate acestea sunt posibile prin recunoașterea și acceptarea limitelor proprii.

Mihai Roca  |  6 septembrie 2020

---

Textele liturgice

Ez 33,1.7-9; Ps 94; Rom 13,8-10; Mt 18,15-20

Contextul

Îndreptarea fraternă
Discipolii se aflau într-o anumită competiție între ei. Preocupați de întrebarea: „Cine este cel mai mare în împărăția cerurilor”, i-au cerut lui Isus criterii pentru stabilirea unei ierarhii în cadrul grupului lor. Isus a răspuns la această preocupare cu un gest simbolic: a chemat la el un copil, l-a pus în mijlocul lor și le-a spus să devină asemenea acelui copil. Le-a dat învățături despre respectul și iubirea față de cei mici și le-a povestit parabola despre păstorul care a lăsat cele nouăzeci și nouă de oi pe munte și s-a dus să o caute pe cea rătăcită. Acesta este contextul în care Isus avea să introducă învățătura despre îndreptarea fraternă și despre rugăciunea în comun.
Isus este Învățătorul. El îi învață pe discipoli cum să trăiască în comunitate.

Spre izvoarele credinței

Textele liturgice scot în evidență îndreptarea fraternă și rugăciunea în comun.

• Prima lectură prezintă momentul în care profetul Ezechiel îi avertizează pe contemporanii săi despre purtarea lor rea, spunându-le în mod direct: „Când îi voi spune celui rău: «Răule, vei muri!», dar tu nu-i vei spune ca să-l avertizezi pe cel rău de la calea sa, el, cel rău, va muri din cauza nelegiuirii sale, iar eu voi căuta sângele lui din mâna ta.”
• În a doua lectură, Paul îi îndeamnă pe creștinii din Roma: „Fraţilor, să nu datorați nimic nimănui, decât să vă iubiți unii pe alții, pentru că cel care îl iubește pe altul a împlinit deja Legea! (…) Iubirea nu face niciun rău aproapelui. Așadar, plinătatea Legii este iubirea.”
• În evanghelie, Isus le vorbește discipolilor despre responsabilitatea pe care o au față de aproapele, îi asigură că rugăciunea lor va fi ascultată de Tatăl ceresc și promite prezența sa în mijlocul celor adunați în numele său: „Unde doi sau trei sunt adunați în numele meu, sunt şi eu acolo, în mijlocul lor.”

Perspectiva

„Fratele tău”; „pe pământ și în ceruri”; „să ceară orice lucru”

1. „Dacă fratele tău greşeşte împotriva ta, mergi şi mustră-l numai între patru ochi!”
Cum ar trebui să te comporți față de confratele rătăcit pe căi întunecate? Cine poate să intervină în cazul unui conflict din comunitate? Cine ar putea spune cu adevărat că o purtare nu este corectă?  Poate să-și asume cineva responsabilitatea luării unei decizii în scopul evitării unui scandal?

Evanghelia după Matei oferă diferite răspunsuri la întrebările discipolilor despre practicarea îndreptării fraterne. Gest autentic de iubire, îndreptarea fraternă îl ajută pe celălalt să-și analizeze greșeala și să-și recunoască propriile limite. Confratele nu este judecat, ci este mustrat între patru ochi, cu grijă și respect. Celălalt este un frate, care are nevoie de înțelegere și iertare. Dar dacă celălalt refuză ajutorul frățesc, atunci mai pot interveni și alți confrați investiți cu autoritate și înzestrați cu înțelepciune. Scopul urmărit de aceștia trebuie să fie întotdeauna reîntoarcerea la calea cea dreaptă.

Îndreptarea fraternă este plină de grijă când comunitatea îl acceptă pe celălalt cu limitele sale. Totodată, este eficace, când cel care a greșit recunoaște consecințele propriilor fapte și se îndreaptă. Dacă toate acestea nu sunt posibile, deoarece ar putea fi vorba de un păcat grav și public, îi revine adunării comunității misiunea de a analiza comportamentul greșit. Intervenția comunității are acum scopul de a-l ocroti pe cel care își recunoaște greșeala. Dar dacă nici în fața comunității nu este dispus să-și asume consecințele neplăcute ale propriilor fapte și să-și revizuiască atitudinea, cel care a greșit este pasibil de pedeapsă. Lipsa de comuniune cu ceilalți frați îl conduce la excomunicare, în acest caz. Confrații doar confirmă excluderea asumată deja prin părăsirea comuniunii. Nu este vorba aici de excludere sau de pedeapsă, ci de îndreptare fraternă. Scopul acesteia este evitarea scandalului și importanța reconcilierii. În momentul în care cel care a greșit își asumă propriile greșeli și îmbrățișează comuniunea cu ceilalți frați, va putea oricând să se întoarcă acasă.

2. „Adevăr vă spun: tot ce veți lega pe pământ va fi legat şi în cer şi tot ce veți dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în cer”
Comunitatea este și locul privilegiat în care se transmit valorile evanghelice, și spațiul în care toți frații se simt în pace și în comuniune. Este ambientul providențial în care credința este mărturisită și împărtășită pe calea vieții, atât în situații de bucurie și sărbătoare, cât și în situații de durere și de criză.

Responsabilitatea membrilor comunității creștine este mare. Evanghelia subliniază aici faptul că și comunitatea are puterea de a-i împăca pe membrii săi între ei și cu Tatăl ceresc. Cu puțin timp înainte, Isus îi dăduse lui Petru misiunea de a „lega” și de a „dezlega”, mai exact, exercitarea puterii de a guverna – puterea de a-și exercita autoritatea. Acum acordă și comunității puterea de a reconcilia, cu scopul de a menține liniștea, pacea și armonia. Voia astfel să arate că deciziile luate aici și acum de comunitate sunt acceptate înaintea lui Dumnezeu.

3. „Iarăşi vă spun: dacă doi dintre voi pe pământ se vor uni să ceară orice lucru, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri”
Evanghelistul Matei evidențiază raze de lumină și înțelepciune necesare înțelegerii învățăturilor expuse de Isus cu privire la viața în comunitate. În fața noilor provocări, întrebările discipolilor erau multe și variate, iar răspunsurile se găseau deja în învățăturile primite. Nu ar trebui ei oare să ceară Tatălui ceresc chiar convertirea fraților care greșesc? Vor înțelege ei cu adevărat faptul că Isus este păstorul cel bun venit să caute oița pierdută? Ar putea Tatăl ceresc să nu-i asculte pe cei care se unesc în rugăciune pentru a-i cere ceva? Oare nu este voința Tatălui ceresc ca niciunul dintre cei mici să nu se piardă?

Atunci când doi sau trei sunt reuniți în numele lui Isus, Tatăl ceresc și Isus sunt prezenți în mijlocul lor și ascultă orice rugăciune. Acesta este un moment providențial. Este cadrul în care harul divin coboară peste cel care se roagă, se revarsă asupra celui care a greșit, luminează calea celui rătăcit. Acesta este momentul de har în care regăsirea este posibilă, iertarea nu întârzie, iar reîntoarcerea în comunitate devine o mare bucurie.

Pentru ca viața să fie trăită

(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule, care l-ai trimis pe Fiul tău pentru a ne răscumpăra şi a ne face copiii tăi adoptivi, te rugăm, privește cu bunătate la fiii iubirii tale şi dăruiește-le tuturor celor care cred în Cristos libertatea adevărată şi moștenirea veșnică”.

Gândurile mele

Îndreptarea fraternă este plină de grijă și eficace când comunitatea îl acceptă pe celălalt cu limitele sale, iar cel care a greșit recunoaște consecințele propriilor fapte și se îndreaptă.
Când doi sau trei sunt reuniți în numele lui Isus, regăsirea este providențială, iertarea nu întârzie, iar reîntoarcerea în comunitate devine o mare bucurie.

Imagine

Leonello Spada, Întoarcerea fiului risipitor (1600)
Leonello Spada, The Return of the Prodigal Son (1600)
Sursa: commons.wikimedia.org.