Cuvinte proclamate în liturgia de la sinagogă sau folosite în textele unor binecuvântări au fost preluate și de liturgia noastră. Acesta este și cazul unor imnuri pe care le cântăm în timpul celebrărilor liturgice și care se inspiră din Isaia 6,1-13
Mihai Roca | 8 septembrie 2018
Pericopa din Isaia 6,1-13 se găsește între oracolele ce prezintă atât judecata lui Dumnezeu față de poporul său, cât și promiterea mântuirii „restului sfânt” al lui Israel. În templu, în timpul unei teofanii, fumul jertfelor de pe altar umplea sanctuarul și ascundeau în același timp chipul divin al Domnului. Ales pentru celebrarea sacră, profetul și-a dat seama că se găsea în fața maiestății divine și nu a îndrăznit să-și ridice privirea spre chipul lui Dumnezeu, ci a privit doar spre mantia lui Dumnezeu, de la picioare în jos.
Celebrarea liturgică îi permitea profetului Isaia „să vadă” doar ceea ce era accesibil ochilor care priveau spre Creatorul cerului și al pământului, spre Cel de trei ori „Sfânt”, care s-a apropiat de poporul său, revelându-se, dar care rămânea însă departe, „separat” („qadòsh”, în sens strict) și transcendent. La auzul serafimilor care aclamau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Sabaot! Plin este tot pământul de mărirea lui!”, profetul a înțeles și care era situația sa umană, și cât de mare era maiestatea divină ce cuprindea tot pământul. Recunoscând că are buzele necurate, Isaia și-a dat seama că nu putea să se alăture corului de îngeri și să cânte împreună cu aceștia și, cu atât mai puțin, să stea înaintea sfințeniei lui Dumnezeu.
Luat prin surprindere de măreția teofaniei la care participa, Isaia a exclamat: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate și locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate, iar ochii mei l-au văzut pe rege, pe Domnul Sabaot!”. Scena continuă apoi cu ritul purificării: prin intermediul cărbunelui aprins și al cuvântului lui Dumnezeu, vina lui Isaia este îndepărtată iar păcatul lui este acoperit. Numai acum, purificat și întărit în ambientul liturgic, Isaia înaintează, vorbește și primește misiunea de a vesti cuvântul lui Dumnezeu „restului sfânt”, purificat și convertit.
Mesajul plin de speranță transmis în timpul profetului Isaia (anul 740 înainte de Cristos) este reluat și exprimat în mod admirabil de Daniel L. Shutte, în imnul „Domnul mării și al cerului” (The Lord of sea and sky).
The Lord of sea and sky – National Youth Choir of Scotland
Text și muzica: Daniel L. Schutte
Realizat pentru „Songs of Praise”, în Catedrala Dunblane, Scoția
Director: Christopher Bell; organist: Matthew Beetschen.
Eu, Domnul mării și al cerului,
L-am auzit pe poporul meu plângând.
Pe toți cei care trăiesc în întuneric și păcat
Mâna mea îi va salva.
Eu, care am făcut stelele de pe firmament,
Voi transforma întunericul lor în lumină.
Cine le va duce lumina mea?
Pe cine voi trimite?
Refren
Iată-mă, Doamne! Sunt eu, Doamne?
Te-am auzit chemând în noapte.
Voi merge, Doamne, dacă mă vei conduce.
Voi purta în inimă pe poporul tău.
Eu, Domnul zăpezilor și al ploii,
Am suportat durerea poporului meu.
Am plâns din iubire pentru el.
Ei îmi întorc spatele.
Voi înmuia inimile lor de piatră.
Le voi da inimi care să iubească.
Pe cine voi trimite?
Refren.
Eu, Domnul vântului și al flăcărilor,
Voi avea grijă de săraci și de necăjiți.
Voi sărbători împreună cu ei.
Mâna mea îi va salva.
Pâinea cea mai bună le-o voi da
Pentru ca inimile lor să fie satisfăcute.
Le voi da viața mea.
Pe cine voi trimite?
Refren.
Mesajul imnului este clar și direct: Dumnezeu este viu și mereu prezent. Așa cum a intervenit în timpul profetului Isaia, Domnul cerului și al pământului intervine la fel și astăzi în țesutul istoriei, chemând persoane pe care le trimite înaintea oamenilor în numele său.
