Duminica I din Postul Mare
Anul C

Isus se prezentase deja ca Mesia, iar glasul venit din cer îl confirmase ca Fiul preaiubit al Tatălui. În austeritatea pustiului, va dezvăluie apoi atât situația lui ca om și poziția pe care o avea față de puterea de pe acest pământ, cât și relația lui specială cu Dumnezeu Tatăl.

Mihai Roca  |  10 martie 2019

Textele liturgice

Dt 26,4-10; Ps 90; Rom 10,8-13; Lc 4,1-13

Contextul

Contextul: ispitirea lui Isus
Plin de Duhul Sfânt, Isus plecă de la Iordan sub privirile mirate ale lui Ioan Botezătorul și ale celor prezenți. Se îndreptă spre pustiu sub călăuza Duhului Sfânt, unde, în liniște și austeritate, dorea să rămână în comuniune cu Dumnezeu, Tatăl său. Timp de patruzeci de zile, în rugăciune și prin post, el s-a pregătit pentru activitatea publică ce o va începe în curând. Mai târziu – din destăinuirile făcute ucenicilor chiar de către Isus -, evanghelistul va consemna experiența profundă de credință trăită de Isus în pustiu și lupta lui aprigă cu ispitirile teribile ale diavolului.
Isus este Mesia. El postește, se roagă și învinge ispitele diavolului.

La izvoarele credinței

Textele liturgice scot în evidență cultul adus unicului Dumnezeu.

• În prima lectură, autorul sacru prezintă crezul cel mai vechi al lui Israel, crez care proclamă credința în Dumnezeu, Creatorul lumii și Stăpânul istoriei: „Domnul ne-a scos din Egipt cu mână tare şi cu braţ puternic, cu fapte înfricoşătoare, cu semne şi minuni. El ne-a condus în acest loc şi ne-a dat această ţară, o ţară în care curge lapte şi miere. Acum iată, aduc primele roade din recoltele pământului pe care mi l-ai dat tu, Doamne”.
• În a doua lectură, Paul prezintă mai întâi creștinilor din Roma o frumoasă mărturisire de credință în Isus Cristos, iar apoi evidențiază adeziunea inimii și a minții la misterul pascal: „Dacă tu mărturiseşti, cu gura ta, că Isus este Domn şi crezi în inima ta că Dumnezeu l-a înviat din morţi, vei fi mântuit”.
• După ce a relatat Botezul în apele Iordanului, Evanghelia după sfântul Luca îl prezintă pe Isus în singurătatea pustiului, unde, la sfârșitul celor patruzeci de zile de post și rugăciune este ispitit de diavol și își exprimă încrederea totală în Dumnezeu Tatăl: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai lui să-i slujeşti”.

Perspectiva

„În pustiu”; „Dumnezeului tău să te închini”; „un anumit timp”

1. „Isus a fost condus de către Duhul Sfânt în pustiu timp de patruzeci de zile”
În timpul Botezului lui Isus în apele Iordanului avusese loc o teofanie, în care Tatăl ceresc l-a confirmat pe Isus ca Fiul său preaiubit și în care Duhul Sfânt a coborât asupra lui. Această intervenție divină indica de fapt sosirea timpului mesianic. Imediat după Botez, tânărul învățător din Nazaret s-a îndepărtat de Iordan și a mers în pustiu, în apropiere de Ierihon. Sub călăuza Duhului Sfânt, a petrecut acolo patruzeci de zile în post, în rugăciune și în comuniune cu Tatăl.

La sfârșitul celor patruzeci de zile de post, odată cu  foamea și-a făcut apariția și „acuzatorul” (din grecescul „diabolon”). În acel loc ars de soare, Isus și diavolul se găseau față în față, doar ei doi, iar diavolul a încercat de trei ori să-l abată pe Isus de la calea pe care pornise după Botez.

2. „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai lui să-i slujeşti”
Diavolul l-a ispitit pe Isus cu privire la misiunea sa mesianică. Văzându-l lipsit de puteri din cauza postului, i-a cerut să facă o minune: dacă era Fiul lui Dumnezeu, să transforme pietrele în pâine, iar apoi să le mănânce sau să i le ofere. Era teribilă această primă ispită, era o alternativă falsă în care pâinea, semn al vieții, ar fi trebuit să ia locul lui Dumnezeu, izvorul vieții. Ispititorul schimbase totul, dar Isus a intervenit și a restabilit ordinea afirmând că adevărata „pâine” – izvor de viață – este Dumnezeu însuși. Omul găsește sensul vieții sale când ascultă cuvântul lui Dumnezeu și are încredere în providența divină; numai așa va ajunge să împărtășească pâinea primită în dar și să trăiască în solidaritate cu ceilalți frați din jurul său.

„Principele acestei lumi” nu se lăsă abătut, ci își schimbă strategia și îl ispiti apoi pe Isus cu privire la planul de mântuire stabilit de Dumnezeu. A doua ispită cuprindea o afacere diabolică: dobândirea puterii politice și supunerea față de ispititor. Isus a afirmat și de data aceasta că este absolut interzisă schimbarea planului lui Dumnezeu cu planul omului. Această schimbare este o idolatrie, o situație în care mijloacele devin scop, iar omul ia locul lui Dumnezeu. Este ispita vițelului de aur: dobândirea puterii prin mijloace necurate. A face din putere un idol și a-l îndepărta pe Dumnezeu, împlinind visul propriului orgoliu, sunt păcate foarte grave. Omul se împlinește numai atunci când îl adoră pe unicul Dumnezeu și îi aduce cultul cuvenit.

În cele din urmă, ispititorul depăși orice limită și arătă nu numai că îi erau cunoscute textele biblice, ci și faptul că știa să se folosească de acestea. A treia ispitire avu loc în orașul sfânt, în Ierusalim, și era îndreptată împotriva credinței. „Unde este Dumnezeu, Dumnezeul tău”, îl întreabă ispititorul pe Isus. Diavolul pretindea ca Dumnezeu să intervină, să facă o minune și să-și țină promisiunea față de Fiul său. Această ispita radicală întorcea totul pe dos. Practic, diavolul rostea numele lui Dumnezeu și se folosea de numele sfânt, iar aici totul trebuia să se încheie. Isus a intervenit ferm și a citat din Sfânta Scriptură: „Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău”. Isus a afirmat clar mai întâi că numai lui Dumnezeu i se aduce cult, iar apoi a afirmat că Dumnezeu nu poate fi ispitit.

3. „Diavolul s-a îndepărtat de Isus pentru un anumit timp”
Evanghelia notează că Isus a învins toate ispitirile celui rău, continuându-și apoi misiunea și inaugurând împărăția lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor. Cât privește diavolul, însă, evanghelia spune deocamdată că acesta s-a îndepărtat „pentru un anumit timp”, iar mai apoi va sublinia faptul că diavolul se va întoarce cu ispitele sale teribile  în „momentul” permis de Dumnezeu.

Citind și recitind experiența lui Isus în pustiu și observând lupta pe care el a purtat-o cu cel rău, am putea spune că ceea ce s-a întâmplat atunci în pustiu a devenit emblematic pentru situația existențială a oricărui om devenit copil al lui Dumnezeu prin Botez. Tot ceea ce Isus a trăit în pustiu ar putea să reapară și în viața oricărui ucenic de-al său.

Pentru ca viața să fie trăită

 (Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule atotputernic, dă-ne, te rugăm, harul, ca, prin celebrarea acestui sfânt post, să înaintăm în înțelegerea misterului lui Cristos și să dobândim roadele sale printr-o adevărată viață de credință”.

Gândurile mele

Este absolut interzisă schimbarea planului lui Dumnezeu cu planul omului. Această schimbare este o idolatrie în care mijloacele devin scop, iar omul ia locul lui Dumnezeu; este vițelul de aur.
Omul găsește sensul vieții sale când ascultă cuvântul lui Dumnezeu și are încredere în providența divină.