Duminica a XX-a din Timpul de peste An

Anul C

Timpul prezent – moment în care împărăția lui Dumnezeu pătrunde în istoria oamenilor – este plin de semnele prevestitoare ale judecății și morții. Semnele botezului erau deja vizibile și anunțau faptul că urmarea lui Isus va duce inevitabil la persecuție din partea fraților și la dezbinare în familii.

Mihai Roca  |  20 august 2019

---

 

Textele liturgice

Ier 38,4-6.8-10; Ps 39; Evr 12,1-4; Lc 12,49-53

Contextul

Enigma misiunii lui Isus
Isus le vorbea deschis discipolilor despre identitatea sa și, folosind un ton apocaliptic, le prezenta importanța escatologică a misiunii sale. Le relata despre focul pe care l-a adus, judecata lui Dumnezeu, și despre botezul pe care trebuia să-l primească în curând, moartea sa pe cruce. Cele destăinuite aveau să răvășească așteptările discipolilor și să-i lase tăcuți și înmărmuriți. Cuvintele Învățătorului lor prevesteau sabia (dezbinarea în familiile celor care vor urma noua cale a împărăției lui Dumnezeu) şi persecuția ca urmare a vestirii evangheliei.
Isus este Învățătorul. El îi invită pe discipoli să citească semnele timpului.

La izvoarele credinței

Textele liturgice scot în evidență prioritatea planului de mântuire a lui Dumnezeu.

• Prima lectură prezintă complotul pus la cale împotriva profetului Ieremia: „L-au luat pe Ieremia şi l-au aruncat în cisterna lui Malchia, fiul regelui, care se afla în curtea gărzii; l-au coborât pe Ieremia cu funii. În cisternă nu era apă, ci numai mâl; și Ieremia s-a cufundat în mâl”.
• În a doua lectură, autorul scrisorii către Evrei îndeamnă: „Fraţilor, prin urmare, şi noi, care avem un astfel de nor de martori care ne înconjoară, să îndepărtăm orice povară şi păcatul care ne împresoară, să alergăm cu perseverenţă în lupta care ne stă înainte, cu ochii aţintiţi la Isus, începutul şi desăvârşirea credinţei”.
• Evanghelia după sfântul Luca subliniază momentul în care Isus prevestește discipolilor săi: „Am să fiu botezat cu un botez şi cât sunt de preocupat până se va împlini!”.

Perspectiva

„Foc pe pământ”; „un botez”; „pace pe pământ?”

„Foc am venit să arunc pe pământ și ce altceva vreau decât să se aprindă!”
Discipolii l-au auzit pe Isus prevestind atât evenimente grele ce aveau să se întâmple, cât și misterul pătimirilor și al morții sale. La auzul unui mesaj pe cât greu de înțeles, pe atât de dificil de acceptat, rămăseseră toţi fără suflare. Chiar Învățătorul lor, cel care îi asculta pe toți și căruia îi voiau numai bine, le prevestea că avea să sufere și să-și jertfească viața pe lemnul crucii pentru răscumpărarea oamenilor. Cine ar fi putut să accepte o astfel de prevestire? La puțin timp de la auzul acelor cuvinte grele, folosind un limbaj apocaliptic greu de pătruns, Isus avea să le spună discipolilor aceste cuvinte pline de mister: „Foc am venit să arunc pe pământ!”. Cu siguranță, discipolii s-au întrebat imediat: „Ce vrea să spună Învățătorul lor prin aceste cuvinte? De ce le spune că așteaptă cu nerăbdare ca Dumnezeu să aprindă acest foc? Ce semnificație ascunsă ar putea să cuprindă focul aruncat de Isus pe pământ”.

Din scrierile marilor profeți din vechime, mai ales din cele ale lui Ieremia și Isaia, discipolii știau că focul era simbolul cuvântului lui Dumnezeu și al judecății divine. Era posibil să existe o legătură între profețiile din vechime și cuvintele Învățătorului Isus? Activitatea rodnică a lui Isus și vestirea evangheliei ar fi putut oare să fie reprezentate chiar de acest foc tainic? Focul despre care au auzit discipolii ar fi putut oare să se refere chiar la judecata lui Dumnezeu, o judecată gata să se împlinească, o judecată care Isus o aștepta acum cu nerăbdare?

2. „Am să fiu botezat cu un botez şi cât sunt de preocupat până se va împlini lui!”
În puține cuvinte învăluite de taină, Isus le vorbea discipolilor chiar despre misterul misiunii sale. Ridicându-și privirea și privind în depărtare, Isus întrezărea frumusețea și dificultatea zilei de mâine și simțea greutatea acesteia. Zărea deja patima sa asemenea unei „scufundări” (din grecescul „baptizein”, „a boteza”) în apele suferinței. Vedea cetatea sfântă a Ierusalimului și simțea că peste puțin timp el va împlini toate profețiile prin botezul său, prin moartea sa pe cruce.

Evanghelia avea să dezvăluie misterul tainic al cuvintelor spuse de Isus discipolilor, mărturisind că botezul Fiului omului trebuia să se împlinească pentru ca mai apoi Duhului Sfânt să coboare asupra oamenilor. Odată împlinit ceasul mântuitor al crucii, Isus va arunca foc pe pământ, iar acel foc nu va fi semnul judecății divine, ci darul cel mai mare pe care el – Domnul tuturor – îl va face oamenilor. Va trebuie însă să vină multe încercări și suferințe până la împlinirea acelor zile de har și de bucurie

3. „Credeţi că am venit să aduc pace pe pământ?”
Cuvintele profetice ale lui Isus erau învăluite de un mister pe care discipolii nu aveau cum să-l pătrundă în momentul în care le-au auzit pentru prima dată. Vor trebui oare să pășească și ei pe același făgaș al suferinței, se întrebau discipolii. Dar nu era chiar el, Isus, Fiul care s-a coborât de la Tatăl, cel care a deschis oamenilor o cale nouă pentru a ajunge la Dumnezeu? Ce sens mai puteau să cuprindă cuvintele sale despre pace? Nu era oare chiar el, Învățătorul lor, cel care s-a descoperit ca Mesia, făuritorul păcii între oameni, al păcii care avea să se împlinească în împărăția lui Dumnezeu?

Discipolii aveau să pătrundă sensul cuvintelor profetice anunțate de Isus imediat după coborârea Duhului Sfânt. Ei aveau să înțeleagă profunzimea cuvintelor Învățătorului lor numai după Rusalii. Trăind ei înșiși în mijlocul încercărilor, aveau să constate că evanghelia era proclamată într-un context de prigoană și ură şi că primirea evangheliei provoca în mod inevitabil o separare între oameni.

Mărturisirea credinței în Isus Cristos și vestirea evangheliei au rămas pentru totdeauna un semn al timpurilor. Creştinii din toate timpurile au consemnat în analele istoriei că aceste două mari coordonate ale credinței (mărturisirea credinței și vestirea evangheliei) i-au determinat să-și trăiască viața cu perseverență și cu ochii fixați asupra lui Isus, începutul și ținta credinței lor.

Pentru ca viața să fie trăită

(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule, care le-ai pregătit daruri nevăzute celor care te iubesc, revarsă în inimile noastre căldura dragostei tale, pentru ca, iubindu-te în toate şi mai presus de toate, să dobândim făgăduinţele tale, care întrec orice dorință”.

Gândurile mele

Mărturisirea credinței în Isus Cristos și vestirea evangheliei au rămas pentru totdeauna un semn al timpurilor.
Cuvintele profetice rostite de Isus și-au destăinuit sensul și au fost înțelese imediat după coborârea Duhului Sfânt.