Duminica a XVII-a din Timpul de peste An
Anul C
„Dă-ne mai multă credinţă!” Adresată de apostoli direct lui Isus, această cerere provocă discuția despre credința cât un grăunte de muștar şi despre slujirea cu umilință. Apostolii vor înțelege că misiunea lor își găsea forța în comuniunea lor cu Isus Cristos şi că își avea originea în iubirea tainică a lui Dumnezeu față de orice bărbat și față de orice femeie.
Mihai Roca | 6 octombrie 2019
Textele liturgice
Hab 1,2-3;2,2-4; Ps 94; 2Tim 1,6-8.13-14; Lc 17,5-10
Contextul
Diferite învățături
Isus se afla la masă împreună cu discipolii. Aceștia cunoșteau deja calea aleasă de Învăţătorul lor – dăruirea totală în slujba celorlalţi – şi înțelegeau destul de bine locul privilegiat acordat celor săraci şi nevoiași în învățăturile primite de-a lungul celor trei ani de ucenicie. După ce au ascultat învățăturile lui Isus despre scandalul dat celuilalt şi despre iertarea frățească, discipolii i-au adresat lui Isus următoarea cerere: „Doamne, dă-ne mai multă credinţă”. Ca întotdeauna, Isus și-a îndreptat mai întâi privirea calmă și milostivă spre ei, iar apoi le-a prezentat imaginea grăuntelui de muştar şi parabola despre slujirea umilă.
Isus este Învățătorul. El vorbește discipolilor despre credinţă.
La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidenţă tema despre credinţă.
- În prima lectură, profetul Habacuc spune: „Iată, el s-a îngâmfat și sufletul lui nu este drept în el. Dar cel drept va trăi prin credința lui”.
- În a doua lectură, Paul îi transmite diferite învățături lui Timotei și îl îndeamnă: „Ia ca îndreptar sănătos învăţătura pe care ai auzit-o de la mine, în credința şi iubirea pe care o avem în Cristos Isus. Ție ți s-a încredințat tezaurul evangheliei; păstrează-l neatins, prin Duhul Sfânt care locuiește în noi”.
- Evanghelia după sfântul Luca prezintă momentul în care Isus vorbeşte despre forţa credinței, cerându-le discipolilor să fie umili: „Tot așa și voi, când faceți toate cele care vă sunt poruncite spuneți: «Suntem servitori inutili, am făcut ceea ce eram datori să facem»”.
Perspectiva
„Mărește-ne credința”; „cât un grăunte de muștar”; „servitori inutili”
1. „Apostolii i-au spus Domnului: «Mărește-ne credinţa!»”
Apostolii tocmai îl auziseră pe Isus vorbindu-le despre scandalul ce îl poate duce pe un confrate la rău şi despre iertarea frăţească, iar învățăturile ascultate i-au pus pe gânduri. Au observat că mica lor comunitate era destul de firavă și au înțeles probabil că apropierea de ceilalţi frați le va cere mult curaj și va fi o adevărată probă de slujire. Dar vor fi ei oare pregătiți pentru așa ceva? Se găseau chiar la început de drum. Cum ar putea ei să-și împlinească tot mai bine misiunea ce le va fi încredințată în curând?
Discipolii se găseau într-un moment de răscruce. Se simţeau ei oare nevrednici de chemarea primită? Conștientizau ei faptul că mica lor comunitate avea nevoie în acel moment de cât mai multă putere pentru a-și împlini misiunea? Evanghelia nu face nici o aluzie la astfel de întrebări, ci afirmă doar că discipolii au găsit ca soluție această rugăminte: „Doamne, mărește-ne credința!”. Desigur, conștientizând faptul că ei aveau credință, i-au cerut lui Isus să intervină în favoarea lor.
2. „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar …”
Credința este asemenea unui grăunte de muștar și are forța să dezrădăcineze sicomorul și să-l arunce în mare. Această imagine convingătoare creionează puterea discipolului cu o mare credință în Dumnezeu. Chiar dacă aparent credința lui este mică, el este conștient de faptul că are o energie ce poate să împlinească și ceea ce pare imposibil.
Isus le-a spus discipolilor că puterea credinței în Dumnezeu întărește legăturile dintre frați și dintre surori și realizează astfel comuniunea din interiorul comunității. Și toate acestea în ciuda dificultăților zilnice. Este vorba aici despre credința care dezrădăcinează tot ce nu-și găsește locul în inima oamenilor și în cadrul comunității, și care aruncă apoi totul în abisul mării. Prin gesturi concrete de împăcare și de iertare, credința îl apropie pe fiecare discipol de surorile și frații aflați în dificultate. Credința discipolului devine astfel autentică, înnoitoare și generatoare de relații puternice atât între frați, cât și cu Dumnezeu.
3. „Suntem servitori inutili, am făcut ceea ce eram datori să facem”
În misiunea de vestire și de slujire, „apostolul” (din grecescul „apóstolos “, „trimis”) se aseamănă cu cel care l-a trimis. Simbolurile din parabola grăuntelui de muștar destăinuie și cine este, și ce face apostolul. Înainte de toate, el este un „servitor” care aparține și depinde de domnul său. El este trimis mai întâi să „are”, să fie semănătorul evangheliei, iar apoi să „păstorească”, să aibă grijă de ceilalți după exemplul bunului păstor. Aflându-se în mijlocul celorlalți, apostolul este dezlipit de sine și de lucruri, este asemenea celui care slujește în mod liber, cu iubire și în mod gratuit.
Discipolii au înțeles din parabola grăuntelui de muștar că Isus i-a asociat la misiunea lui. Într-o oarecare măsură, ei puteau să spună acum că Isus i-a chemat să fie asemenea lui: semănători ai evangheliei, păstori ai turmei încredințate, slujitori și colaboratori ai celor săraci. Ei erau ai lui Isus Cristos: erau „simpli servitori” (cu referință la grecescul „doulos achreios”), cei care „ară și păstoresc” și care își împlinesc misiunea fără nici un câștig și fără să merite ceva.
Slujirea apostolului nu se încadrează în logica a da și a primi. Din contra, chiar prin natura sa, această slujire se îndreaptă în mod necesar spre celălalt și este gratuită. Nu le este încredințată apostolilor ca un merit, nici înaintea celorlalți și cu atât mai puțin înaintea lui Dumnezeu. Nimeni nu ar putea să merite slujirea de apostol. Este o misiune primită ca datorie față de ceilalți și ca slujire totală. Este o vocație care își are puterea în credința în Isus Cristos și își găsește originea în iubirea tainică a lui Dumnezeu față de oameni.
Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule atotputernic şi veșnic, în iubirea ta nesfârșită, tu le dăruiești celor ce te imploră mai mult decât merită şi doresc; te rugăm, revarsă mila ta asupra noastră: eliberează-ne conştiinţa de tot ce o neliniștește şi dăruieşte-ne ceea ce nu îndrăznim să-ţi cerem în rugăciune”.
Gândurile mele
Slujirea apostolului tinde în mod necesar spre celălalt și este gratuită prin natura sa: își află tăria în credința în Isus Cristos, iar originea ei se găsește în iubirea tainică a lui Dumnezeu față de oameni.
Lucrarea duhovnicească este o datorie față de ceilalți, o misiune primită fără niciun merit și o slujire plină de iubire.